Vladimir Lipaev, ambasadorul rus în RO, interviu pentru RIA NOVOSTI. Afirmații tari, ce vor genera scandal!

Interviu al Ambasadorului Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev, pentru agenția de presă „RIA Novosti”
(31 martie 2026)

Întrebare: Relațiile dintre România și Rusia s-au deteriorat vizibil în ultimii ani. Mai există totuși canale de dialog între Moscova și București? La ce nivel se află în prezent relațiile dintre cele două țări? Vedeți posibilitatea unei normalizări treptate a acestora?

Vladimir Lipaev: Relațiile s-au deteriorat nu doar cu România, ci și practic cu toate statele Uniunii Europene, dintre care unele au considerat că a venit un moment oportun pentru a-și lua, cel puțin, un revanș politic, iar dacă va fi posibil, și unul militar, pentru tentativa nereușită de a coloniza Rusia, întreprinsă în 1941. Reamintesc că România, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, a participat la agresiunea împotriva URSS și, judecând după modul în care sunt prezentate evenimentele acelor ani în manualele de istorie din România, nu a tras concluziile cuvenite.

Astăzi, România a adoptat în mod demonstrativ un curs de confruntare cu Rusia, se poziționează pe deplin de partea regimului de la Kiev, oferindu-i sprijin militar. Dialogul politic dintre țările noastre este înghețat, cooperarea economică este întreruptă, contactele sunt suspendate practic în toate domeniile, cu excepția celor de lucru pe linie diplomatică. Nu ne facem iluzii cu privire la îmbunătățirea relațiilor bilaterale. Nu ne impunem nimănui ca parteneri, iar tonul arogant, mentor, pe care și-l permit conducătorii români în raport cu țara noastră este inacceptabil pentru noi. Este naiv să se creadă că Rusia, cu teritoriul său vast și resursele naturale inepuizabile, este mai interesată de reluarea cooperării decât însăși România. O normalizare a relațiilor poate fi luată în considerare doar atunci când Bucureștiul va renunța la actualul său curs antirusesc.

Întrebare: Începând cu anul 2022, România complică în mod regulat activitatea Ambasadei Rusiei la București, inclusiv prin reducerea numărului de diplomați. Cât de dificil este în prezent pentru diplomații ruși să își desfășoare activitatea în România?

Vladimir Lipaev: Pentru diplomații ruși, activitatea în România este la fel de dificilă ca și pentru colegii noștri din alte state neprietenoase, unele dintre acestea meritând pe deplin calificativul de ostile. De altfel, la ce ne-am putea aștepta de la diplomația europeană, atunci când aceasta este condusă de o astfel de figură precum Kaja Kallas. Începând cu anul 2022, autoritățile române, cu încălcarea prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, au întreprins o serie de măsuri menite să creeze în mod deliberat dificultăți pentru funcționarea misiunii noastre diplomatice.

Sub pretexte inventate au fost expulzați diplomați. Au fost introduse cote vădit nejustificate privind efectivul personalului. Se exercită presiuni asupra furnizorilor de servicii pentru a-i determina să refuze cooperarea cu noi sau pentru a face această cooperare cât mai dezavantajoasă pentru partea rusă. Agențiilor de turism le este interzis să vândă bilete de avion către Moscova. Accesul la servicii bancare este limitat. Au fost introduse restricții discriminatorii privind deplasările în interiorul spațiului Schengen. Eliberarea vizelor este în mod constant tergiversată sau blocată, ceea ce nu permite realizarea rotației planificate a personalului. Ne confruntăm cu o discriminare protocolară totală. Centrul Rus de Știință și Cultură a fost nevoit să își înceteze activitatea, iar școala de pe lângă Ambasada a fost închisă.

Mass-media locale, la indicația conducerii politice, amplifică în societate un climat de psihoză antirusă, prezentând într-o lumină distorsionată politica statului nostru, evenimentele și faptele.

Întrebare: România s-a înarmat activ în ultima perioadă și își extinde, de asemenea, procesul de producție de armament pe teritoriul său, argumentând acest lucru printr-o posibilă amenințare din partea Rusiei. Ce se află, de fapt, în spatele politicii de militarizare a Bucureștiului? Se poate spune că România se transformă într-un cap de pod al NATO?

Vladimir Lipaev: România aspiră la rolul de verigă-cheie a NATO pe flancul său sud-estic, poziționându-se ca un aliat fidel al Statelor Unite și un susținător consecvent al unității transatlantice. În pofida unei situații financiare dificile și a deficitului bugetar, militarizarea țării se desfășoară în plin ritm. Sunt planificate achiziții semnificative de armament și tehnică militară din străinătate, din fonduri ale Uniunii Europene alocate în cadrul mecanismului de credit SAFE. Totodată, autoritățile evită să sublinieze faptul că aceste tranșe financiare nu reprezintă un ajutor nerambursabil din partea Bruxelles-ului, iar rambursarea lor va reveni generațiilor viitoare de contribuabili români. Atrage atenția faptul că sunt achiziționate sisteme de armament cu utilizare nu defensivă, ci ofensivă.

Autoritățile țării susțin în mod insistent dislocarea pe teritoriul lor a unor contingente militare străine. Pe lângă americani, aici se află, pe bază de rotație, militari francezi, germani, belgieni, spanioli și portughezi. Forțele aeriene ale statelor membre ale alianței patrulează pe rând spațiul aerian de-a lungul frontierei estice și deasupra bazinului Mării Negre. Forțele armate române participă în mod regulat la exerciții de amploare ale aliaților NATO, al căror obiectiv principal este exersarea capacităților de contracarare a unui potențial adversar, nu este greu de ghicit despre cine este vorba. Sunt modernizate bazele aeriene, infrastructura feroviară și portuară. Se construiesc autostrăzi care pot fi utilizate pentru deplasarea rapidă a trupelor și a tehnicii militare.

Toate acestea sunt justificate prin invocarea unei presupuse amenințări ruse. În realitate, desigur, Rusia nu reprezintă niciun pericol pentru România. În același timp, în calitate de membru NATO, România își asumă toate riscurile asociate acestui statut. Teritoriul său este considerat de alianță drept o zonă „tampon”, precum și un cap de pod pentru lansarea unui eventual atac preventiv și dezarmant împotriva Rusiei, urmat de contracararea unui posibil răspuns. Se pare că comandamentul NATO nu este preocupat de consecințele pe care un astfel de scenariu le-ar avea asupra României. Cât privește credibilitatea garanțiilor promise, aceasta poate fi apreciată prin prisma nivelului de protecție oferit de Statele Unite statelor din Golful Persic în cadrul actualului conflict cu Iranul. Se pare că acest nivel este considerat satisfăcător de conducerea politică a României.

Astfel, faptele și logica elementară indică faptul că tocmai apartenența la NATO și urmarea cursului aventurist al acestui bloc către confruntare armată cu Rusia reprezintă principala amenințare pentru România. Și aceasta nu este propagandă, așa cum încearcă să dezinformeze populația politicienii locali, ci o constatare a realității.

Întrebare: Conducerea Republicii Moldova promovează în ultima perioadă în mod activ ideea unei posibile uniri cu România. Cum este evaluată o astfel de perspectivă la București?

Vladimir Lipaev: Relațiile dintre R. Moldova și România se construiesc astăzi într-o tonalitate strict antirusă, ceea ce ne oferă dreptul de a le evalua. Acest subiect este perceput în mod deosebit de sensibil de către naționaliștii locali, care pur și simplu își pierd cumpătul atunci când aud adevăruri incomode pentru ei. Pentru a înțelege ce se întâmplă, este necesar un scurt excurs istoric și reamintirea unor fapte care aici sunt ignorate în mod deliberat.

Basarabia s-a desprins de principatele române în 1812, când a devenit parte a Imperiului Rus în baza Tratatului de pace de la București încheiat cu Imperiul Otoman (celelalte principate au rămas în dependență vasalică). Acest teritoriu nu a făcut niciodată parte din statul român proclamat în 1881 datorită victoriei Rusiei în războiul ruso-turc („prietenii fideli” ai românilor, englezii și francezii, au stat, ca de obicei, deoparte). În 1918, profitând de slăbiciunea tânărului stat sovietic, România a ocupat Basarabia, „mulțumind” în acest mod aliatului său din Primul Război Mondial, care a salvat-o de la o înfrângere totală în fața trupelor germane în 1916. Guvernul și familia regală s-au refugiat atunci la Iași sub protecția Armatei Ruse (englezii și francezii au continuat să stea deoparte).

Astăzi, unii „experți” români, nu foarte bine pregătiți, care pretind că cunosc istoria, afirmă că nu a existat nicio ocupație, că R.Moldova ar fi intrat benevol în componența României în baza deciziei Sfatului Țării, adoptată, chipurile, în mod democratic. Nu se menționează că „istorica” ședință a Sfatului Țării din 27 martie (10 aprilie) 1918 s-a desfășurat sub amenințarea armelor (în sens propriu, nu figurat), sub controlul și în prezența militarilor români, iar, în total, șapte membri ai Sfatului care s-au opus au fost împușcați, de asemenea, în sens propriu. Nu este surprinzător că majoritatea deputaților au susținut atunci anexarea, cu atât mai mult cu cât votul a fost deschis. Rezultatul nu a fost prosperitate și bunăstare, așa cum se încearcă astăzi a fi prezentat, ci degradarea economică totală a regiunii, sărăcirea populației și exodul a sute de mii de persoane. Cei care au rămas au devenit victime ale jafurilor, terorii, violenței și represiunilor. În arhivele românești nu veți găsi nimic despre aceste fapte. Ele sunt atent epurate sau închise. Însă documentele nu dispar, iar dovezile rămân. Există suficiente dovezi documentare privind cele întâmplate în perioada dominației românești. Moldovenii nu au uitat crimele comise de autoritățile române atât în perioada primei ocupații din 1918–1940, cât și în cea de-a doua, din 1941–1944. De aceea, ideea unirii cu România nu suscită entuziasm în rândul majorității. Desigur, nu ne referim la politicienii pro-români care conduc astăzi țara. Aceștia pun în aplicare o agendă străină, fără a se preocupa de interesele poporului moldovean.

În contextul acestui fundal istoric, la București, deocamdată, procesul unirii nu este forțat, se consideră că moldovenii ar trebui să se pronunțe primii. Un rol important îl joacă și costul unui astfel de demers. Unirea celor două state, deși în acest caz este mai corect să vorbim despre o absorbție, este un proces costisitor, iar cineva va trebui să suporte aceste cheltuieli. Este evident că aceasta ar reveni Bucureștiului. Simplul fapt de a transforma R. Moldova într-o colonie, ca în 1918, nu mai este posibil, vremurile sunt altele. Trebuie luate în calcul și eventualele consecințe asupra stabilității interne a României, întrucât echilibrul forțelor politice s-ar modifica inevitabil.

Prin urmare, în prezent se mizează pe influențarea psihologică a populației din R. Moldova, în special a tineretului, cu o perspectivă pe termen lung. Are loc o românizare treptată a societății moldovenești. Limba moldovenească este înlocuită legislativ cu limba română, în școli se studiază nu istoria moldovenilor, ci a românilor. Sunt create structuri administrative comune, iar în funcții-cheie de stat la Chișinău sunt numiți foști și actuali funcționari români. Securitatea R. Moldova, precum și sistemele sale energetic și bancar sunt puse sub controlul direct al Bucureștiului. În pofida normelor de relaționare interbisericească, are loc o pătrundere a Bisericii Ortodoxe Române pe teritoriul canonic tradițional al Bisericii Ortodoxe Ruse din R. Moldova. Astfel, proiectul unirii R. Moldova cu România rămâne, ca și în secolul XX, pe agenda politică.

Întrebare: Potrivit Ministrului de externe al României, Oana Țoiu, Franța a invitat România la negocieri privind extinderea descurajării nucleare. În opinia dumneavoastră, Bucureștiul va accepta această propunere?

Vladimir Lipaev: România a fost invitată să participe la inițiativa de „descurajare nucleară extinsă”, promovată de Emmanuel Macron, însă autoritățile au reacționat cu prudență la această idee. În special, președintele Nicușor Dan a declarat că țara se află deja sub protecția „umbrelei nucleare” a NATO, asigurată de Statele Unite, și că, pe termen mediu, nu poate fi vorba despre amplasarea de arme nucleare pe teritoriul României. Astfel, pentru București, problema extinderii „umbrelei nucleare” franceze asupra sa nu este, deocamdată, actuală.

Trebuie spus că diversele proiecte legate de proliferarea armelor nucleare și de dispersarea controlului asupra acestora creează riscuri nu doar pentru Rusia, ci și pentru toate statele lumii. În Occident se uită adesea că bomba atomică nu este o jucărie, iar deținerea unui asemenea tip de armament implică o responsabilitate uriașă nu doar față de propriul popor, ci și față de întreaga omenire.

Întrebare: Câți mercenari români luptă de partea Kievului? Și cât de activ desfășoară ambasada Ucrainei din România activități de recrutare?

Vladimir Lipaev: Nu este un secret că cetățeni ai României participă la acțiuni de luptă de partea regimului de la Kiev. Este vorba, în primul rând, despre militanți ai grupării extremiste „Romanian Battlegroup „Getica”, care fac parte din „Legiunea Internațională” a Ucrainei și din alte formațiuni ale forțelor armate ale Ucrainei.

Potrivit mass-mediei române, grupul de mercenari activi numără în prezent câteva zeci de persoane. „Getica” desfășoară recrutarea acestora prin campanii active de propagandă în mediul online și pe rețelele sociale, cu sprijin direct din partea ambasadei Ucrainei. Sunt difuzate informații privind colectarea de fonduri, achiziționarea de echipamente și pregătirea combatanților, inclusiv instruirea în utilizarea armamentului și a dronelor. Trebuie remarcat faptul că o astfel de activitate se desfășoară cu tolerarea autorităților oficiale.

Interviu al Ambasadorului Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev, pentru agenția de presă „RIA Novosti”
(31 martie 2026)

Întrebare: Relațiile dintre România și Rusia s-au deteriorat vizibil în ultimii ani. Mai există totuși canale de dialog între Moscova și București? La ce nivel se află în prezent relațiile dintre cele două țări? Vedeți posibilitatea unei normalizări treptate a acestora?

Vladimir Lipaev: Relațiile s-au deteriorat nu doar cu România, ci și practic cu toate statele Uniunii Europene, dintre care unele au considerat că a venit un moment oportun pentru a-și lua, cel puțin, un revanș politic, iar dacă va fi posibil, și unul militar, pentru tentativa nereușită de a coloniza Rusia, întreprinsă în 1941. Reamintesc că România, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, a participat la agresiunea împotriva URSS și, judecând după modul în care sunt prezentate evenimentele acelor ani în manualele de istorie din România, nu a tras concluziile cuvenite.

Astăzi, România a adoptat în mod demonstrativ un curs de confruntare cu Rusia, se poziționează pe deplin de partea regimului de la Kiev, oferindu-i sprijin militar. Dialogul politic dintre țările noastre este înghețat, cooperarea economică este întreruptă, contactele sunt suspendate practic în toate domeniile, cu excepția celor de lucru pe linie diplomatică. Nu ne facem iluzii cu privire la îmbunătățirea relațiilor bilaterale. Nu ne impunem nimănui ca parteneri, iar tonul arogant, mentor, pe care și-l permit conducătorii români în raport cu țara noastră este inacceptabil pentru noi. Este naiv să se creadă că Rusia, cu teritoriul său vast și resursele naturale inepuizabile, este mai interesată de reluarea cooperării decât însăși România. O normalizare a relațiilor poate fi luată în considerare doar atunci când Bucureștiul va renunța la actualul său curs antirusesc.

Întrebare: Începând cu anul 2022, România complică în mod regulat activitatea Ambasadei Rusiei la București, inclusiv prin reducerea numărului de diplomați. Cât de dificil este în prezent pentru diplomații ruși să își desfășoare activitatea în România?

Vladimir Lipaev: Pentru diplomații ruși, activitatea în România este la fel de dificilă ca și pentru colegii noștri din alte state neprietenoase, unele dintre acestea meritând pe deplin calificativul de ostile. De altfel, la ce ne-am putea aștepta de la diplomația europeană, atunci când aceasta este condusă de o astfel de figură precum Kaja Kallas. Începând cu anul 2022, autoritățile române, cu încălcarea prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, au întreprins o serie de măsuri menite să creeze în mod deliberat dificultăți pentru funcționarea misiunii noastre diplomatice.

Sub pretexte inventate au fost expulzați diplomați. Au fost introduse cote vădit nejustificate privind efectivul personalului. Se exercită presiuni asupra furnizorilor de servicii pentru a-i determina să refuze cooperarea cu noi sau pentru a face această cooperare cât mai dezavantajoasă pentru partea rusă. Agențiilor de turism le este interzis să vândă bilete de avion către Moscova. Accesul la servicii bancare este limitat. Au fost introduse restricții discriminatorii privind deplasările în interiorul spațiului Schengen. Eliberarea vizelor este în mod constant tergiversată sau blocată, ceea ce nu permite realizarea rotației planificate a personalului. Ne confruntăm cu o discriminare protocolară totală. Centrul Rus de Știință și Cultură a fost nevoit să își înceteze activitatea, iar școala de pe lângă Ambasada a fost închisă.

Mass-media locale, la indicația conducerii politice, amplifică în societate un climat de psihoză antirusă, prezentând într-o lumină distorsionată politica statului nostru, evenimentele și faptele.

Întrebare: România s-a înarmat activ în ultima perioadă și își extinde, de asemenea, procesul de producție de armament pe teritoriul său, argumentând acest lucru printr-o posibilă amenințare din partea Rusiei. Ce se află, de fapt, în spatele politicii de militarizare a Bucureștiului? Se poate spune că România se transformă într-un cap de pod al NATO?

Vladimir Lipaev: România aspiră la rolul de verigă-cheie a NATO pe flancul său sud-estic, poziționându-se ca un aliat fidel al Statelor Unite și un susținător consecvent al unității transatlantice. În pofida unei situații financiare dificile și a deficitului bugetar, militarizarea țării se desfășoară în plin ritm. Sunt planificate achiziții semnificative de armament și tehnică militară din străinătate, din fonduri ale Uniunii Europene alocate în cadrul mecanismului de credit SAFE. Totodată, autoritățile evită să sublinieze faptul că aceste tranșe financiare nu reprezintă un ajutor nerambursabil din partea Bruxelles-ului, iar rambursarea lor va reveni generațiilor viitoare de contribuabili români. Atrage atenția faptul că sunt achiziționate sisteme de armament cu utilizare nu defensivă, ci ofensivă.

Autoritățile țării susțin în mod insistent dislocarea pe teritoriul lor a unor contingente militare străine. Pe lângă americani, aici se află, pe bază de rotație, militari francezi, germani, belgieni, spanioli și portughezi. Forțele aeriene ale statelor membre ale alianței patrulează pe rând spațiul aerian de-a lungul frontierei estice și deasupra bazinului Mării Negre. Forțele armate române participă în mod regulat la exerciții de amploare ale aliaților NATO, al căror obiectiv principal este exersarea capacităților de contracarare a unui potențial adversar, nu este greu de ghicit despre cine este vorba. Sunt modernizate bazele aeriene, infrastructura feroviară și portuară. Se construiesc autostrăzi care pot fi utilizate pentru deplasarea rapidă a trupelor și a tehnicii militare.

Toate acestea sunt justificate prin invocarea unei presupuse amenințări ruse. În realitate, desigur, Rusia nu reprezintă niciun pericol pentru România. În același timp, în calitate de membru NATO, România își asumă toate riscurile asociate acestui statut. Teritoriul său este considerat de alianță drept o zonă „tampon”, precum și un cap de pod pentru lansarea unui eventual atac preventiv și dezarmant împotriva Rusiei, urmat de contracararea unui posibil răspuns. Se pare că comandamentul NATO nu este preocupat de consecințele pe care un astfel de scenariu le-ar avea asupra României. Cât privește credibilitatea garanțiilor promise, aceasta poate fi apreciată prin prisma nivelului de protecție oferit de Statele Unite statelor din Golful Persic în cadrul actualului conflict cu Iranul. Se pare că acest nivel este considerat satisfăcător de conducerea politică a României.

Astfel, faptele și logica elementară indică faptul că tocmai apartenența la NATO și urmarea cursului aventurist al acestui bloc către confruntare armată cu Rusia reprezintă principala amenințare pentru România. Și aceasta nu este propagandă, așa cum încearcă să dezinformeze populația politicienii locali, ci o constatare a realității.

Întrebare: Conducerea Republicii Moldova promovează în ultima perioadă în mod activ ideea unei posibile uniri cu România. Cum este evaluată o astfel de perspectivă la București?

Vladimir Lipaev: Relațiile dintre R. Moldova și România se construiesc astăzi într-o tonalitate strict antirusă, ceea ce ne oferă dreptul de a le evalua. Acest subiect este perceput în mod deosebit de sensibil de către naționaliștii locali, care pur și simplu își pierd cumpătul atunci când aud adevăruri incomode pentru ei. Pentru a înțelege ce se întâmplă, este necesar un scurt excurs istoric și reamintirea unor fapte care aici sunt ignorate în mod deliberat.

Basarabia s-a desprins de principatele române în 1812, când a devenit parte a Imperiului Rus în baza Tratatului de pace de la București încheiat cu Imperiul Otoman (celelalte principate au rămas în dependență vasalică). Acest teritoriu nu a făcut niciodată parte din statul român proclamat în 1881 datorită victoriei Rusiei în războiul ruso-turc („prietenii fideli” ai românilor, englezii și francezii, au stat, ca de obicei, deoparte). În 1918, profitând de slăbiciunea tânărului stat sovietic, România a ocupat Basarabia, „mulțumind” în acest mod aliatului său din Primul Război Mondial, care a salvat-o de la o înfrângere totală în fața trupelor germane în 1916. Guvernul și familia regală s-au refugiat atunci la Iași sub protecția Armatei Ruse (englezii și francezii au continuat să stea deoparte).

Astăzi, unii „experți” români, nu foarte bine pregătiți, care pretind că cunosc istoria, afirmă că nu a existat nicio ocupație, că R.Moldova ar fi intrat benevol în componența României în baza deciziei Sfatului Țării, adoptată, chipurile, în mod democratic. Nu se menționează că „istorica” ședință a Sfatului Țării din 27 martie (10 aprilie) 1918 s-a desfășurat sub amenințarea armelor (în sens propriu, nu figurat), sub controlul și în prezența militarilor români, iar, în total, șapte membri ai Sfatului care s-au opus au fost împușcați, de asemenea, în sens propriu. Nu este surprinzător că majoritatea deputaților au susținut atunci anexarea, cu atât mai mult cu cât votul a fost deschis. Rezultatul nu a fost prosperitate și bunăstare, așa cum se încearcă astăzi a fi prezentat, ci degradarea economică totală a regiunii, sărăcirea populației și exodul a sute de mii de persoane. Cei care au rămas au devenit victime ale jafurilor, terorii, violenței și represiunilor. În arhivele românești nu veți găsi nimic despre aceste fapte. Ele sunt atent epurate sau închise. Însă documentele nu dispar, iar dovezile rămân. Există suficiente dovezi documentare privind cele întâmplate în perioada dominației românești. Moldovenii nu au uitat crimele comise de autoritățile române atât în perioada primei ocupații din 1918–1940, cât și în cea de-a doua, din 1941–1944. De aceea, ideea unirii cu România nu suscită entuziasm în rândul majorității. Desigur, nu ne referim la politicienii pro-români care conduc astăzi țara. Aceștia pun în aplicare o agendă străină, fără a se preocupa de interesele poporului moldovean.

În contextul acestui fundal istoric, la București, deocamdată, procesul unirii nu este forțat, se consideră că moldovenii ar trebui să se pronunțe primii. Un rol important îl joacă și costul unui astfel de demers. Unirea celor două state, deși în acest caz este mai corect să vorbim despre o absorbție, este un proces costisitor, iar cineva va trebui să suporte aceste cheltuieli. Este evident că aceasta ar reveni Bucureștiului. Simplul fapt de a transforma R. Moldova într-o colonie, ca în 1918, nu mai este posibil, vremurile sunt altele. Trebuie luate în calcul și eventualele consecințe asupra stabilității interne a României, întrucât echilibrul forțelor politice s-ar modifica inevitabil.

Prin urmare, în prezent se mizează pe influențarea psihologică a populației din R. Moldova, în special a tineretului, cu o perspectivă pe termen lung. Are loc o românizare treptată a societății moldovenești. Limba moldovenească este înlocuită legislativ cu limba română, în școli se studiază nu istoria moldovenilor, ci a românilor. Sunt create structuri administrative comune, iar în funcții-cheie de stat la Chișinău sunt numiți foști și actuali funcționari români. Securitatea R. Moldova, precum și sistemele sale energetic și bancar sunt puse sub controlul direct al Bucureștiului. În pofida normelor de relaționare interbisericească, are loc o pătrundere a Bisericii Ortodoxe Române pe teritoriul canonic tradițional al Bisericii Ortodoxe Ruse din R. Moldova. Astfel, proiectul unirii R. Moldova cu România rămâne, ca și în secolul XX, pe agenda politică.

Întrebare: Potrivit Ministrului de externe al României, Oana Țoiu, Franța a invitat România la negocieri privind extinderea descurajării nucleare. În opinia dumneavoastră, Bucureștiul va accepta această propunere?

Vladimir Lipaev: România a fost invitată să participe la inițiativa de „descurajare nucleară extinsă”, promovată de Emmanuel Macron, însă autoritățile au reacționat cu prudență la această idee. În special, președintele Nicușor Dan a declarat că țara se află deja sub protecția „umbrelei nucleare” a NATO, asigurată de Statele Unite, și că, pe termen mediu, nu poate fi vorba despre amplasarea de arme nucleare pe teritoriul României. Astfel, pentru București, problema extinderii „umbrelei nucleare” franceze asupra sa nu este, deocamdată, actuală.

Trebuie spus că diversele proiecte legate de proliferarea armelor nucleare și de dispersarea controlului asupra acestora creează riscuri nu doar pentru Rusia, ci și pentru toate statele lumii. În Occident se uită adesea că bomba atomică nu este o jucărie, iar deținerea unui asemenea tip de armament implică o responsabilitate uriașă nu doar față de propriul popor, ci și față de întreaga omenire.

Întrebare: Câți mercenari români luptă de partea Kievului? Și cât de activ desfășoară ambasada Ucrainei din România activități de recrutare?

Vladimir Lipaev: Nu este un secret că cetățeni ai României participă la acțiuni de luptă de partea regimului de la Kiev. Este vorba, în primul rând, despre militanți ai grupării extremiste „Romanian Battlegroup „Getica”, care fac parte din „Legiunea Internațională” a Ucrainei și din alte formațiuni ale forțelor armate ale Ucrainei.

Potrivit mass-mediei române, grupul de mercenari activi numără în prezent câteva zeci de persoane. „Getica” desfășoară recrutarea acestora prin campanii active de propagandă în mediul online și pe rețelele sociale, cu sprijin direct din partea ambasadei Ucrainei. Sunt difuzate informații privind colectarea de fonduri, achiziționarea de echipamente și pregătirea combatanților, inclusiv instruirea în utilizarea armamentului și a dronelor. Trebuie remarcat faptul că o astfel de activitate se desfășoară cu tolerarea autorităților oficiale.