[analyse_image type=”featured” src=”https://blitz24.ro/wp-content/uploads/2022/09/tigara.jpg”]
Ziua de 1 aprilie nu a venit cu o păcăleală pentru fumători ci cu o certitudine. Țigările s-au scumpit!
Măsura vine în contextul calendarului fiscal asumat de România, dar efectul imediat va fi resimțit de consumatori.
Conform ordinului semnat de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, acciza specifică la țigarete va ajunge la 584,025 lei pentru 1.000 de bucăți, față de nivelul actual de 543,81 lei.
Diferența este de peste 40 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 7,4%.
Astfel de majorări fiscale sunt transferate, cel puțin parțial, în prețul final plătit de consumatori, chiar dacă producătorii și retailerii pot absorbi o parte din costuri pe termen scurt, creșterea accizei pune presiune pe scumpirea pachetelor de țigări.
Ajustarea de la 1 apilie vizează acciza specifică, iar la nivel tehnic, majorarea reprezintă câteva zeci de lei în plus la 1.000 de țigarete, adică între 0,25 și 0,35 de lei pe pachet.
Suma resimțită la raft va fi, însă, ceva mai mare. Producătorii ajustează prețurile în trepte, rotunjesc la valori comerciale convenabile și includ în calcul și alte costuri operaționale.
În realitaet pentru consumator, va fi cel mai probabil o creștere de la 50 de bani până la 1 leu pentru fiecare pachet.
[analyse_source url=”https://blitz24.ro/national/s-au-scumpit-tigarile/”]