„Nu am voie și nici nu o să comentez cauze aflate pe rol. Îmi pare rău, i-am cerut iertare mamei mele care – în 72 de ani nici măcar un vecin nu i-a zis ceva de rău – şi ieri a fost porcăită şi făcută în toate felurile la un post de televiziune doar pentru că e mama mea. În rest, după cum jurnaliştii oneşti ştiu, DNA nu a chemat-o să o audieze, nu are nicio calitate procesuală, decât calitatea de mama mea. Dacă cumnatul meu a făcut ceva ilegal, va plăti pentru asta”, a spus premierul.
„Nu vă așteptați de la mine să joc o scenetă de doi bani pe care am văzut-o la alții – „între justiție și familie aleg justiția”… Să fim serioși. Justiția își face treaba. Eu nu pot și nici nu îmi doresc, nici nu mi-am propus, nici nu am cum să influențez într-un fel justiția. Dacă a greșit, va plăti ca orice om din țară”, a adăugat el.
Victor Ponta făcea aluzie la o declarație făcută anul trecut de fostul președinte Traian Băsescu, după ce fratele său a fost acuzat de trafic de influență.
„Între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-ţi apăra fratele aleg consolidarea justiţiei”, spunea el în iunie 2014.
Cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, a fost reținut de procurorii DNA. Astăzi, alături de alţi doi oameni de afaceri, a ajuns în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/victor-ponta-daca-cumnatul-meu-a-gresit-va-plati-nu-va-asteptati-de-la-mine-sa-joc-o-sceneta-de-doi-bani-361185
