Linia de tramvai nu va ajunge la stadionul LEGO odată cu finalizarea acestuia

[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.debanat.ro/wp-content/uploads/2026/01/stadion.png”]

Linia de tramvai nu va ajunge la stadionul LEGO odată cu finalizarea acestuia

Bucla de întoarcere a tramvaiului de la noul stadion LEGO nu va fi finalizată deodată cu stadionul, a anunțat, marți, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Este o lucrare foarte scumpă, care reprezenta cea mai mare parte a investiției la acel obiectiv, așa că va fi executată separat, a mai spus Lațcău.

El a fost interpelat de consilierul local Roxana Iliescu pe tema acestei investiții, dar și a celei legate de drumul de acces rutier la stadion sau la parcări.

”Legat de buclă, ele sunt lucrări diferite, în mod evident se potențează reciproc, că tramvaiul va avea ca rol să servească și stadionul, nu doar stadionul, dar costurile pentru execuția acestui proiect care prevede refacerea și automatizarea intersecțiilor de la Gheorghe Domășnean, adică de la AEM, acea mare mare buclă și refacerea inclusiv a infrastructurii de tramvaie din acea buclă. Refacerea liniei și a piațetei până la la Stadion vine cu un cost extrem de ridicat, undeva la 70-80 de milioane de lei, în costurile pentru aceste investiții. Foarte mari, deci practic mai mult de undeva la 60 la sută din stadion e doar costul refacerii acestei infrastructuri tehnice. Aecasta va demara în perioada următoare, licitația, foarte probabil, nu va fi finalizat în aceeași etapă. Asta nu va bloca cu nimic utilizarea stadionului și, cu siguranță, și această intersecție de la Gheorghe Domoșnean va trebui să fie refăcută. (…) Deci da, o să vă confirm că nu se vor termina deodată, dar în același timp o să vă confirm faptul că nu vine cu obligativitate. În mod evident, ne dorim ca tramvaiul să fie disponibil la un număr cât mai mare de suporter care vor merge la stadionul să folosească tramvaiul, dar cel mai probabil nu se va întâmpla, finalizarea concomitent”, a declarat Lațcău.

Bucla și piațeta care va apărea acolo rămân în proiect.

”Efectiv, accesul la stadion va rămâne, piațeta unde este bucla de tramvai este o lucrare adiacentă care și ea va servi pe termen lung stadionul și zona respectivă, care e o zonă vie cu multe companii și cu mii de angajați, dar etapele de execuție vor fi subsecvente, adică vor fi diferite. Nu va fi finalizată deodată”, a mai subliniat Lațcău.

Viceprimarul a oferit și explicații legate de motivul întârzierii finalizării stadionului.

”În momentul în care antreprenorul care câștigă un contract întâmpină în sit o situație care nu este prevăzută în contract și în prețul tehnic sau întâmpină o perioadă de vreme defavorabilă consistentă, unde pe graficul de lucrări pentru tipul de lucrări planificate în acea perioadă temperaturile blochează execuția acelor lucrări, suntem obligați pe lege, să facem aceste prelungiri și în speța noastră sunt două astfel de probleme. Una, este dată de faptul că pe amplasamentul actualului stadion a fost găsit o groapă de gunoi din anii 60-70, care în mod evident nu era în contract. Procesarea acelui gunoi, preluarea să apară la adâncime mai mare, toate astea au dus, pe de o parte, la costuri mai mari, dar pe de altă parte au dus la procese tehnologice mai lungi, adică la timp în plus, timpi pe care, în mod evident i-am introdus prin act adițional pentru că nu aveam nicio pârghie prin care să nu facem asta. De asemenea, pentru perioadele din această iarnă cred că a fost adevărat, trei- patru săptămâni în care a fost foarte frig, a nins, a fost zăpadă mare, literalmente fizic nu s-a putut lucra conform graficului de lucrări. Din nou, o adresă de la ANM privind vremea care certifică că temperaturile în acea perioadă nu permiteau execuția graficului de lucrări aprobat a fost introdus în contract acel timp”, conform lui Lațcău.

Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș

Primăria Timișoara cere votul consilierilor locali pentru alocarea de fonduri din bugetul local pentru organizarea etapelor naționale ale olimpiadelor școlare găzduite în oraș. Finanțarea, în valoare totală de aproape 200.000 de lei, acoperă cheltuielile necesare desfășurării olimpiadelor în condiții bune, de la cazare și masă pentru elevi și profesori până la logistică, materiale și transport…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș

Deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă, amintiri din vremea în care a organizat “concursuri pe bune” la ARR

În contextul reţinerii de către DNA a şefului Autorităţii Rutiere Română (ARR), Cristian Anton, deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă a relatat un episod din 2021, atunci când, spune el, a provocat mare agitație în coaliția de atunci. Cum? Cătălin Drulă afirmă că, în calitate de ministru al Transporturilor, a organizat concursuri la ARR, lucru…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă, amintiri din vremea în care a organizat “concursuri pe bune” la ARR

Meci foarte important pentru baschetbaliști! Miza este play-off-ul

SCM Politehnica Timișoara joacă în fața propriilor suporteri în etapa a 27-a a Ligii Naționale. Baschetbaliștii înfruntă CSO Voluntari, joi, 2 aprilie, la ora 19:00, la sala Constantin Jude. Echipa viola vine după un meci extrem de strâns, jucat la Rm. Vâlcea. Alb-violeții au cedat cu 88-85, în urma unui coș de trei puncte încasat…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Meci foarte important pentru baschetbaliști! Miza este play-off-ul

Cristian Anton, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii DNA îl acuză de mai multe fapte: luare de mită în formă continuată, folosire de informații care nu sunt destinate publicității, constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență în formă continuată. Tribunalul Cluj a dispus, miercuri, arestarea preventivă pentru…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Cristian Anton, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega

Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o leagă, pe cale aeriană, de Istanbul. Iar de acolo, destinațiile aflate la dispoziția călătorilor sunt pe întreg globul. Cursele spre și dinspre cel mai mare oraș al Turciei au debutat miercuri. După București, Cluj și Constanța, Timișoara se alătură în…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega

Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o leagă, pe cale aeriană, de Istanbul. Iar de acolo, destinațiile aflate la dispoziția călătorilor sunt pe întreg globul. Cursele spre și dinspre cel mai mare oraș al Turciei au debutat miercuri. După București, Cluj și Constanța, Timișoara se alătură în… Citeşte tot articolulCiteste articolul Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega

Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii DNA îl acuză de mai multe fapte: luare de mită în formă continuată, folosire de informații care nu sunt destinate publicității, constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență în formă continuată. Tribunalul Cluj a dispus, miercuri, arestarea preventivă pentru… Citeşte tot articolulCiteste articolul Cristian Anton, arestat preventiv pentru 30 de zile!

În contextul reţinerii de către DNA a şefului Autorităţii Rutiere Română (ARR), Cristian Anton, deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă a relatat un episod din 2021, atunci când, spune el, a provocat mare agitație în coaliția de atunci. Cum? Cătălin Drulă afirmă că, în calitate de ministru al Transporturilor, a organizat concursuri la ARR, lucru… Citeşte tot articolulCiteste articolul Deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă, amintiri din vremea în care a organizat “concursuri pe bune” la ARR

Cei interesați de cumpararea unei locuințe se uită tot mai des spre apartamentele noi. Chiar și la acestea creșterea de preț este una redusă, în timp ce la cele vechi nu sunt modificări importante. Prețurile au avansat lent în ultima lună în marile orașe din România, în timp ce prețurile locuințelor vechi bat în mare… Citeşte tot articolulCiteste articolul București, Iași și Timișoara sunt cele mai dinamice piețe imobiliare pe segmentul nou
Primăria Timișoara cere votul consilierilor locali pentru alocarea de fonduri din bugetul local pentru organizarea etapelor naționale ale olimpiadelor școlare găzduite în oraș. Finanțarea, în valoare totală de aproape 200.000 de lei, acoperă cheltuielile necesare desfășurării olimpiadelor în condiții bune, de la cazare și masă pentru elevi și profesori până la logistică, materiale și transport… Citeşte tot articolulCiteste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș

Cristian Anton, cel reţinut de DNA pentru fapte de corupţie şi constituire de grup infracţional organizat, este un vechi membru PSD Timiş şi un apropiat al Sorin Grindeanu. El are cinci surse de venit oficiale, toate în subordinea Ministerului Transporturilor, minister condus în trecut direct de Grindeanu, iar acum printr-un interpus. Până a ajunge şef… Citeşte tot articolulCiteste articolul Cine este Cristian Anton, PSD-istul prins cu peste o jumătate de milion de euro în cutii de pantofi. De la lumea interlopă la Sorin Grindeanu

Pași concreți pentru un drum al viitorul sustenabil. Într-o perioadă în care mobilitatea urbană devine o provocare globală majoră, cercetători de elită ai Universității Politehnica Timișoara demonstrează că România joacă un rol important în conturarea viitorului transportului inteligent autonom. Între 25 și 28 martie 2026, prof.dr.ing. Radu-Emil Precup, ș.l.dr.ing. Raul-Cristian Roman și as.dr.ing. Elena-Lorena Hedrea… Citeşte tot articolulCiteste articolul UPT la Göteborg, în prima linie a cercetării pentru transporturi inteligente autonome

SCM Politehnica Timișoara joacă în fața propriilor suporteri în etapa a 27-a a Ligii Naționale. Baschetbaliștii înfruntă CSO Voluntari, joi, 2 aprilie, la ora 19:00, la sala Constantin Jude. Echipa viola vine după un meci extrem de strâns, jucat la Rm. Vâlcea. Alb-violeții au cedat cu 88-85, în urma unui coș de trei puncte încasat… Citeşte tot articolulCiteste articolul Meci foarte important pentru baschetbaliști! Miza este play-off-ul
Primăria Timișoara reamintește cetățenilor și firmelor importanța colaborării exclusiv cu operatori economici autorizați pentru colectarea și tratarea diverselor categorii de deșeuri. Solicitarea face parte din eforturile de combatere a abandonului ilegal de deșeuri și de menținere a curățeniei în oraș. Utilizarea serviciilor oferite de operatori autorizați, în detrimentul persoanelor fizice care oferă servicii de transport… Citeşte tot articolulCiteste articolul Apel făcut de Primăria Timișoara. Folosiți exclusiv operatori autorizați pentru gestionarea deșeurilor

Procurorii DNA dețin interceptări dar și înregistrări ambientale și filmări în cazul directorului Autorității Rutiere Române, Cristian Anton, reținut pentru o serie de fapte de corupție. Luni bune, DNA Cluj a urmărit gruparea din care făcea parte Anton și a supravegheat și examenele trucate de la ARR, transmite MEDIAFAX. Anton a fost monitorizat şi în… Citeşte tot articolulCiteste articolul Interceptări DNA în dosarul lui Cristian Anton. Îşi număra banii şi vorbea singur: “1, 2, 3 … 8, 9. Ai să-mi bag ****!!

[analyse_source url=”https://debanat.ro/2026/03/linia-de-tramvai-nu-va-ajunge-la-stadionul-lego-odata-cu-finalizarea-acestuia_465515.html”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.