[analyse_image type=”featured” src=”https://www.radiotop.ro/img/media/2026/03/rom-turcia-radio-romania.jpghttps://www.radiotop.ro/img/media/2026/03/rom-turcia-radio-romania.jpg”]
Șeful Asociației Județene de Fotbal Suceava, Ciprian Anton, consideră că ratarea calificării la Campionatul Mondial, după înfrîngerea cu 1-0 în fața Turciei, scoate în evidență lipsa de valoare și de lideri din actuala echipă națională, dar și probleme de strategie și selecție, în condițiile în care jocul României ”nu s-a ridicat nici la un nivel de meci de baraj”.
Într-o intervenție telefonică la Radio Top, Ciprian Anton a declarat: ”Din nefericire, mai bine jocul se termina cu o diferență mai mare decît, așa, cu un scor italian, 1-0… Cred că ăsta este singurul lucru care, poate, ne-a făcut din nou să credem în ceva”.
Acesta a subliniat că evoluția echipei nu a fost convingătoare și că, în ansamblu, România nu a meritat calificarea: ”În mare parte nu ai pe cine să remarci din Echipa Națională a României, chiar nu ai. Poate în prima repriză – mi-a plăcut în faza defensivă Man, mi-a plăcut, la fel, Bancu. În prima repriză cred că asta a și fost tactica – să se stea și, eventual, creai contraatac, să reușim să dăm un gol. Și n-am fost departe la acea fază cînd s-a ridicat ofsiad, cred că a lovit bara și după aceea s-a ridicat ofsaid. Dar, în mare, într-adevăr, nu cred că am meritat în această campanie o calificare”.
Deși Turcia nu a impresionat, oficialul sucevean este de părere că tricolorii au fost prea temători: ”Se poate spune și așa – ne-a fost frică de atmosferă, ne-a fost frică de faptul că jucăm în deplasare…”. Totuși, el a remarcat efortul depus de jucători, în special în prima repriză.
Comparînd cu alte meciuri decisive, Ciprian Anton a dat exemplul partidei Slovacia – Kosovo, scor 3-4, unde a văzut ”o echipă, în adevăratul sens al cuvîntului”, subliniind diferența de atitudine și determinare. Potrivit acestuia, Turcia va avea viață ”foarte grea” cu Kosovo în meciul următor, mai ales că ”meciul va fi la kosovari acasă. Aici este marea problema a celor din Turcia, că vor juca la kosovari acasă…”.
Revenind la Echipa Națională a României, domnul Anton a spus că un punct sensibil rămîne lipsa unui lider în echipa națională. În opinia sa, Ianis Hagi nu reușește să se ridice la nivelul așteptărilor, dînd la o parte faptul că se face și se va face mereu o paralelă între el și tatăl său, Gheorghe Hagi. A punctat Ciprian Anton: ”Ianis nu reușește să devină acel lider de care avem nevoie. Și nu văd în Naționala României un jucător care să poată deveni un lider”. În același context, a subliniat că Gică Hagi sau Adrian Mutu sînt exemple de jucători care puteau decide un meci printr-o singură execuție.
Ciprian Anton a criticat și selecția jucătorilor. A spus acesta: ”La Echipa Națională nu mai trebuie să meargă cei care sînt echipa Națională, ar trebui să fie cei care joacă, cei care merită și cei care sînt în formă. Cei care au minute, cei care arată ceva – nu contează campionatul, că e China, că e Brazilia, că e Japonia, că e România, că e Kosovo”.
În același timp, el a atras atenția că responsabilitatea este una individuală: ”Fiecare jucător care vine și joacă în tricoul național trebuie să conștientizeze că Naționala este cu totul altceva decît echipa de club”.
În perspectiva următoarelor schimbări, șeful AJF Suceava a spus: ”Sigur va fi un nou selecționer după meciul de marți seară (cel cu Slovacia – n.r.) și vom vedea. Noul selecționer va gîndi altfel din punctul de vedere al strategiei, implementării, tot ceea ce își dorește pentru fotbal românesc. Trebuie neapărat schimbată strategia”.
În final, într-o notă ironică, Ciprian Anton a făcut referire la șansele de calificare viitoare. A spus acesta: ”Eu am văzut că vor să facă cu 48-64 de echipe… Poate ne invită din oficiu, cu wildcard, ca la tenis”.
(Foto: Radio România)

[analyse_source url=”https://www.radiotop.ro/sport/ciprian-anton-dupa-ratarea-calificarii-la-mondial-in-mare-parte-nu-ai-pe-cine-sa-remarci-din-echipa-nationala-a-romaniei-chiar-nu-ai-nu-cred-ca-am-meritat-in-aceasta-campanie-o-calificare.html”]