Suspiciuni privind calitatea mâncării livrate de Restaurantul Conciato: un copil a făcut toxiinfecție

[analyse_image type=”featured” src=”https://liberinteleorman.ro/wp-content/uploads/2026/03/WhatsApp-Image-2026-03-26-at-20.08.491.jpeg”]

Un cititor a semnalat redacției Liber în Teleorman o situație îngrijorătoare legată de o comandă plasată la restaurantul Conciato din Alexandria, deținut de familia Tăbăcitu. Acesta ne-a spus că produsele primite nu au fost proaspete, iar consumul acestora ar fi dus la îmbolnăvirea băiețelului.

Potrivit bărbatului, în urma unei comenzi de tip „platou cald”, copilul său ar fi prezentat simptome specifice unei toxiinfecții alimentare la câteva ore după masă. Părintele susține că a menționat în mod explicit, în momentul comenzii, că mâncarea este destinată unui copil și a cerut ca preparatele să fie proaspete.

„Copilul a vomitat la 4-5 ore după ce a mâncat. A consumat doar produsele din acel platou”, a declarat acesta.

Înregistrare audio: discuție cu reprezentanta localului

Cititorul a pus la dispoziția redacției o înregistrare audio a unei convorbiri telefonice purtate cu deținătoarea restaurantului. În cadrul discuției, aceasta a spus că anumite produse ar fi putut fi preluate de la o comandă anterioară și reîncălzite: „Poate au fost făcute un pic mai devreme și au fost reîncălzite… de exemplu, i-a rămas de la comanda cealaltă”, se aude în înregistrare.

Ulterior, reprezentanta localului ar fi revenit asupra afirmației, precizând că „toată mâncarea se prepară la comandă” și că ar putea fi vorba despre o eroare a unui angajat.

În aceeași conversație, reprezentanta restaurantului a respins ideea că mâncarea ar fi fost alterată.

De asemenea, aceasta și-a exprimat regretul pentru situație și a menționat că va verifica intern cele întâmplate. „Nu am ce să fac, doar să-mi cer scuze, mii de scuze, altceva ce pot eu să mai fac. Nu vă ajută pe dumneavoastră că eu cercetez aici și că iau măsuri”, a spus soția lui Ștefan Tăbăcitu.

Nemulțumit de răspuns, consumatorul s-a deplasat la restaurant pentru a returna produsele și a depus ulterior o plângere la Protecția Consumatorului.

Potrivit acestuia, un medic pediatru ar fi indicat că simptomele prezentate de cel mic sunt compatibile cu acelea ale unei toxiinfecții alimentare.

[analyse_source url=”https://liberinteleorman.ro/suspiciuni-privind-calitatea-mancarii-livrate-de-restaurantul-conciato-un-copil-a-facut-toxiinfectie-alimentara-audio/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.