PNL a decis ca fiecare organizaţie judeţeană să cotizeze cu 9.000 de lei, pe lună, la partid

Am stabilit prin vot unanim, am impresia că a fost o singură abţinere, că organizaţiile judeţene ale PNL vor contribui, financiar, pentru susţinerea eforturilor şi funcţionării partidului, lunar, cu 9.000 de lei”, a spus Blaga, la finalul şedinţei BPN.

Blaga a mai declarat că cercetările pe luna martie arată că partidul este aproape de 50%, spre deosebire de alianţa aflată la guvernare, care este în jur de 30%.

„Am luat judeţ cu judeţ, constituirea Birourilor Executive, şi lucrurile merg, trebuie să recunoaştem, mult mai bine decât ne aşteptam. Sunt mai puţine judeţe decât degetele la o mână în care încă sunt unele discuţii, dar nu de netrecut. Le vom rezolva pas cu pas, implicându-se comisia de unificare, cum se prevede în protocolul de fuziune”, a mai arătat Vasile Blaga.

El a precizat că în şedinţa BPN s-a stabilit ca preşedinţii celor mai importante două organizaţii, Organizaţia de Femei şi cea de Tineret din cele două partide, să participe la toate nivelurile Consiliilor Executive, cu drept de vot, nu doar consultativ, cum a fost până acum.

De asemenea, s-a decis, la propunerea lui Mircea Ionescu Quintus, ca şedinţele BPN să aibă loc lunar şi ori de câte ori va fi nevoie de acum înainte, potrivit lui Vasile Blaga.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/pnl-a-decis-ca-fiecare-organizatie-judeteana-sa-cotizeze-cu-9-000-de-lei-pe-luna-la-partid-371204


Analyse


2025-03-22 00:51:50

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: PNL stabileste cotizatii lunare

Entity Sentiment:

  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Vasile Blaga: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Mircea Ionescu Quintus: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Finance

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Finance

Excerpt: PNL a decis ca fiecare organizatie judeteana sa contribuie cu 9.000 de lei lunar la partid, conform unei decizii unanime. Vasile Blaga a mentionat ca partidul are un sprijin de aproape 50% in sondaje, iar organizatiile de femei si tineret vor avea drept de vot in consiliile executive.

Summary: PNL a decis ca fiecare organizatie judeteana sa contribuie cu 9.000 de lei lunar la partid, conform unei decizii unanime. Vasile Blaga a mentionat ca partidul are un sprijin de aproape 50% in sondaje, comparativ cu alianta de guvernare care are aproximativ 30%. Organizatiile de femei si tineret vor avea drept de vot in consiliile executive, iar sedintele BPN vor avea loc lunar si ori de cate ori va fi nevoie.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.