Două persoane care pescuiau ilegal, prinse în flagrant delict, la Islaz – Ziarul Liber in Teleorman

[analyse_image type=”featured” src=”https://liberinteleorman.ro/wp-content/uploads/2026/03/WhatsApp-Image-2026-03-26-at-13.50.31.jpeg”]

La data de 26 martie a.c., polițiștii Posturilor de Poliție Transporturi Navale și Transporturi Feroviare Turnu Măgurele au organizat o acțiune, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Turnu Măgurele, pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol.

În urma acțiunii, polițiștii au depistat, în flagrant delict, două persoane care pescuiau ilegal, folosind dispozitive electrice și o ambarcațiune pneumatică, în apele râului Olt, în comuna Islaz.

Asupra acestora au fost descoperite un invertor electric, un potențiometru, un acumulator auto, un minciog prevăzut cu cabluri electrice, precum și 55 de kilograme de pește.

Bunurile folosite la comiterea infracțiunii, ambarcațiunea și cantitatea de pește, în valoare de 4.500 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiștii Postului de Poliție Transporturi Navale Turnu Măgurele.

[analyse_source url=”https://liberinteleorman.ro/doua-persoane-care-pescuiau-ilegal-prinse-in-flagrant-delict-la-islaz/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.