Poli termină în acest weekend sezonul regular al ligii 3 seria VII de pe poziția a doua, după un meci greu și chinuit cu liderul Unirea Alba Iulia. Campania de promovare continuă cu un play-off format din opt echipe, primele patru din seriile VII și VIII ale terței divizii, unde vom mai juca cu Tășnad, Sănătatea Cluj, Baia Mare și, probabil, Zalău.

În opt partide jucate cu echipele din cealaltă serie vom afla dacă promovăm direct de pe primul loc sau mergem în baraj de pe locul doi. Cam asta e schema. Pornim cu prima șansă ca urmare a rezultatelor de până acum. Am pierdut cinci puncte la Cugir și cu Alba Iulia, pe Electrica, dar pornim lideri cu 13 puncte. Până acuma, povestea este una de succes.

E adevărat, a fost o campanie pregătită cu mult marketing după implicarea președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis la echipă, a unor sponsori importanți. Dar și pentru un așteptat proiect la care și Primăria Timișoara zice că vrea să participe, e adevărat, mai discret, dar nu lipsit de importanță măcar în problema infrastructurii și finanțarea fotbalului juvenil, academiei Politehnicii. Dacă vreți o comparație cu anii de glorie BkP, Alfred Simonis se profilează ca un Marian Iancu din bani publici, cu alură de patron de club, iar actualii edili de la primărie, o umbră care să valideze încrederea unor sponsori din marea economie timișoreană, dar care nu se îngrămădesc să vină.

Ar putea funcționa și așa, în lumina unei noi legislații care va permite administrației locale să plătească lefuri jucătorilor până la 2.000 de euro lunar, parcă. Iar ce depășește, ar putea fi mult mai lesne suportat din zona privată. În acest moment, Poli este o echipă fără cele mai multe dintre griji. Dacă ne-am lua din pragmatismului italian sau după cum juca Victor Pițurcă la națională, echipa trebuie să performeze și nu contează cum o face. Dacă am avea o grijă pentru anul acesta, totuși, de aici ar veni ea. Dintr-un joc care nu se leagă încă, iar perspectiva unei ligi a doua devine nu atât de consistentă în optimism.

Impresia unui joc încâlcit vine după etapa de acasă cu Alba Iulia. Aici a contat mai mult și s-a văzut mai limpede, în fața lui Alfred Simonis, Dominic Fritz, secretarului FRF. Nivelul scăzut al altor competitoare nu ne-a făcut să pierdem puncte și să tragem semnale de alarmă până acuma. Repet, nu faptul că am făcut egal acasă cu Alba Iulia e problema, cât faptul că echipa nu a putut. Dacă asta era strategia mărturisită a lui Dan Alexa pentru acest meci și jucam la egal, înțelegeam. Dar impresia e că s-a vrut mai mult, dar nu s-a putut. Că am scos capul doar pe final, după eliminarea unui jucător oaspete și după ce am scăpat cu mare noroc de primirea unui gol în câteva rânduri.

În club nu se ascunde îngrijorarea, dar se încearcă ca ea să fie constructivă. Nu poți da cu parul acuma într-o echipă venită din zona altor obiective, mai modeste, îmbunătățită cu câțiva jucători de valoare în pauza de iarnă. Nu relatez chestiuni din bucătăria internă a lotului, nu le știu pe toate, dar senzația este că avem o echipă tehnică despre care aflăm mai multe din rubricile mondene, decât din ziarele sportive, iar asta nu poate aduce concentrare și seriozitate în lot. Sau n-are legătură cu pregătirea și jocul echipei, posibil și asta, dar poate ajuta la formarea unor prejudecăți.

Sunt convins că ecuația promovării se va rezolva trecând peste aceste impresii. Nu e mai bine în altă parte, iar echipa care are un joc mai consistent, cea din Alba, trage să recupereze un handicap de trei puncte față de Poli, plus meciul direct. Mi-ar părea rău însă să se spulbere elanul ăsta care a readus lumea la stadion. Tot vorbim de inaugurarea Stadionului „Eroii Timișoarei” în toamnă. Poate primăvara viitoare. O arenă nouă se va umple în primele trei-patru meciuri, să vadă lumea minunea, dar după aia ne vom întoarce la cele trei mii de persoane care au regăsit Poli necondiționat.

Un fenomen nu se face doar cu atâta. Dacă vrem să atragem copiii la stadion, alții decât cei din Druckeria, să-i păstrăm în dragostea pentru Poli, trebuie să oferim mai mult decât atmosferă. Trebuie să ai constanță, un clasament de urmărit cu sufletul la gură, o perspectivă a promovării în elită și un joc care să facă bine dispus când părăsești arena, la final. Pentru asta se va munci mai greu decât pentru promovare. 30-40.000 de spectatori n-am avut decât ocazional pe ”Dan Păltinișanu”. O vreme ne număram dintr-o tribună în alta câți suntem pe stadion, dar stadionul plin îl aduc rezultatele și frumusețea jocului.