[analyse_image type=”featured” src=”https://renasterea.ro/ro/wp-content/uploads/2026/03/muntoiu.jpghttps://renasterea.ro/ro/wp-content/uploads/2026/03/muntoiu.jpg”]
Elev din Timișoara, calificat în lotul lărgit de juniori pentru Olimpiada Internațională de Informatică.
Opt elevi din Timișoara, medaliați la etapa națională a Olimpiadei de Informatică, au susținut miercuri, 25 martie, proba de baraj pentru admiterea în lotul de juniori ce va reprezenta România la nivel internațional.
Dintre aceștia, Vlad Muntoiu, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național ”C.D. Loga” s-a calificat mai departe.
Vor urma alte etape de selecție, în urma cărora va fi desemnată componența finală a reprezentanților României la Olimpiada Internațională de Informatică.
Olimpiada Internațională de Informatică se va desfășura în două competiții, una individuală, în Uzbekistan (luna august), și una în echipe, la Piatra-Neamț (luna mai).
CITEȘTE ȘI: Polițiștii, în vizorul micilor admiratori din Timișoara. Foto
[analyse_source url=”https://renasterea.ro/elev-din-timisoara-calificat-in-lotul-largit-de-juniori-pentru-olimpiada-internationala-de-informatica/”]