[analyse_image type=”featured” src=”https://zdvi.cname.ro/_/cine-a-fost-cel-care-ne–a-lasat-cladirea-sectiei-pentru-copii-si-tineret–oana-diana-renea-din-cadrul-bibliotecii-judetene-duiliu-zamfirescu-vrancea/mediaPool/uB1X9YW.PNG”]
Cine a fost cel care ne-a lăsat clădirea Secției pentru Copii și Tineret – Oana Diana Renea din cadrul Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu Vrancea?
|
Cine a fost cel care ne- a lăsat clădirea Secției pentru Copii și Tineret- Oana Diana Renea din cadrul Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu Vrancea? In urmă cu 100 de ani se stingea, din această lume, Mișu Ionescu, profesorul și directorul de la Institutul de Surdo- Muți Focșani.
Acest Mihai – Mișu Ionescu a fost primul profesor de surdo-muți specializat la Paris unde a urmat cursurile universitare medico- pedagogice, în timpul cărora a asistat și la cursurile practice de la Institution Naționale de surds-muets, creat de marele binefăcător al surdo- muților-abatele L Eppe, instituție care a luat ființă în 1760. După 3 ani de studii în metropola Franței s-a întors în țară – 1902 – ca profesor specialist la același institut unde, înainte cu 3 ani , profesase timp de 7 ani ca suplinitor, pentru care activitate desfășurată, a fost trimis în Franța de Minister. Regretatul Mișu Ionescu a fost și va rămâne pentru noi cel mai mare profesor de surdo-muți din întreg Vechiul Regat, căci grație lui, Institutul de Surdo Muți Principesa Elisabeta din Focșani, pe care l-a servit cu toată dragostea timp de 34 de ani neîntrerupți a prosperat devenind o podoabă a întregului regat, dinaintea Primului Război Mondial. Mișu Ionescu, ca om și ca profesor, a fost o afirmare de caracter nobil și de covârșitoare activitate în predarea învățământului surdo -muților. Prin puterea lui de muncă, dar mai ales prin răbdarea plină de stocism – ce se cere să aibă fiecare dascăl de surdo-muți , pe care el o avea din plin – a pregătit și a dat cele mai mari serii de absolvenți – a căror pregătire se remarcă și la examenele de final de an ce aveau loc în fața autorităților și ale părinților celor ce urmau să absolve școala. Felul în care era amenajată sala de examinare dădea o impunitate solemnă și de usoară severitate ca și însăși figura profesorului Mihai Ionescu. Mulți dintre elevi și dintre cei buni au căzut la aceste examene, nu o dată, ci de două ori, căci Mișu Ionescu era foarte sever și pretindea totul. Astfel că cei ce absolveau școala erau stăpâni pe materie, dar și pe specialitatea meseriei care și ea, pe atunci, era fala învățământului ,tocmai pentru că era singurul mijloc prin care își putea câștiga existența un surdo- mut. Mișu Ionescu nu cruța nimic ce era necesar și temeinic, fie cunoștințe elementare sau dexteritate și cel ce se abătea de la aceste reguli era aspru pedepsit. Așa că pe vremea lui școala noastră nu a deviat niciodată de la regulile ei programatice. Institutul a fost complet devastat în timpul conflagrației mondiale și după Primul Război, tot Mișu Ionescu, cu admirabilul spirit de organizator a repus-o la loc. (ziarul Răsăritul nostru An I nr 5 din iunie 1932 )
S-a săvârșit din viață în urmă cu un secol și probabil că două instituții din Focșani ar trebui să-l menționeze, cumva, prin spațiile ce le posedă sau materialele de prezentare on -ine. Una ar fi Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Elena Doamna, unitatea ce a continuat activitatea deosebit de grea a Institutului de Surdo -Muți de la Focșani, unde a lăsat Mișu Ionescu cea mai mare parte a spiritului său. Alta ar fi Biblioteca Județeană Vrancea ,care are instalată Secția pentru Copii și Tineret între pereții locuinței lui Mihai Ionescu. Cel putin așa ar rezulta din documentele de arhivă. Astfel în anul 1911, conform unui recensământ al orașului Focșani, casa de pe strada Florilor de la nr 8 (devenita Sublt Pruncu în 1919 și din 1948 , Nicolae Titulescu nr 12 ) aparținea unui anume Mihai Ionescu, de meserie profesor. Casa lui de atunci nu avea forma frumoasă de azi, așa că, cel mai probabil, distinsul cadru didactic a demolat corpurile de clădire găsite aici, cand a cumpărat proprietatea și a edificat ceea ce vedem noi azi pe strada Nicolae Titulescu la nr 12. O construcție foarte mare, descrisă în actele timpului astfel: casă mare de locuit, construcție din zid, acoperită cu tablă, cu instalație de lumina și apa, sobe de teracotă, cu subsol și două terase, cu 8 camere, hol , antreu, bucătărie, două magazii și spalatorie la subsol. Aparținea, la epoca respectivă – 1942-1950, soției Lucia M. Ionescu și era închiriată la vreo 9 chiriasi, pe lângă proprietarul care locuia, încă aici, cu încă un membru al familiei. Asta pentru că imobilul avea spațiu util berechet. Conform registrului fiscal din perioada 1958-1961 rezulta că această clădire măsura peste 400 de mp cladit și se afla în posesia unei anume doamne Pandrea sau Candrea Roza, de la care Statul a confiscat-o cu decizia nr 156 /1961 si a oferit-o în administrare la Intreprinderea de Gospodarire Orășenească Mai departe traseul casei se știe mult mai bine, fiind predata cu protocol, prin 2007, Bibliotecii Judetene Vrancea și botezată, în amintirea unei regretate fiice a unui fost director de la această instituție de cultură, Sectia pentru Copii si Tineret Oana Diana Renea.
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Fisiere atasate
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Raporteaza comentariu
In curs de procesare…[analyse_source url=”https://ziaruldevrancea.ro/actualitatea/stiri-locale/cine-a-fost-cel-care-ne–a-lasat-cladirea-sectiei-pentru-copii-si-tineret–oana-diana-renea-din-cadrul-bibliotecii-judetene-duiliu-zamfirescu-vrancea”]