Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Stânga păstrează marile orașe ale Franței după alegerile municipale

Rodica Condurache
22 mar 202657 vizualizări

Stânga a păstrat controlul asupra celor mai mari trei oraşe ale Franţei în alegerile municipale de duminică, asigurându-şi în special o victorie prestigioasă la Paris, cu un an înainte de alegerile prezidenţiale, comentează AFP.

Extrema dreaptă, aflată în fruntea intenţiilor de vot pentru succesiunea preşedintelui Emmanuel Macron în 2027, s-a impus în mai multe oraşe de mărime medie din sud, precum Castres sau Carcassonne, dar nu a reuşit să câştige trofee mari precum Toulon, Nîmes sau Marsilia.

Majoritatea celor aproximativ 35.000 de comune din Franţa şi-au desemnat aleşii în primului tur de scrutin din 15 martie, dar a fost necesar al doilea tur în circa 1.500 dintre acestea.

Învingător detaşat în capitală, candidatul socialist Emmanuel Grégoire, 48 de ani, fost prim-adjunct al primarului în exerciţiu Anne Hidalgo, şi-a sărbătorit victoria mergând zâmbitor spre Primărie, pe o bicicletă de închiriat.

Alegându-l pentru a conduce cel de-al cincilea mandat socialist în capitală din 2001 încoace, „Parisul a decis să rămână fidel istoriei sale”, a declarat el după victoria sa cu 50,52% din voturi.

Rivala sa, fosta ministră de dreapta Rachida Dati, a obţinut doar 41,52%, în ciuda susţinerii candidatului de centru-dreapta şi a retragerii candidatei de extremă dreaptă. Noul primar al Parisului a făcut din victoria sa un simbol cu un an înainte de alegerile prezidenţiale.

„Bătălia pentru Franţa va fi violentă”, a prezis el, afirmând că „Parisul va fi inima rezistenţei” la alianţa dintre dreapta şi extrema dreaptă.

La Marsilia (sud-est), actualul primar de stânga, Benoît Payan, care s-a prezentat ca un scut împotriva partidului de extremă dreaptă Rassemblement National (RN) ajuns „la porţile oraşului”, a câştigat, de asemenea, detaşat.

După o luptă strânsă în primul tur, el a obţinut 54,34% din voturi, cu 14 puncte în faţa rivalului său de extremă dreaptă, Franck Allisio, care, la rândul său, a zdrobit-o pe candidata dreptei şi a centrului.

Acest „oraş pe care unii îl credeau pierdut, pe care unii îl credeau câştigat de RN, şi-a arătat cel mai frumos chip în această seară, demonstrând că este capabil să reziste şi că este capabil, încă o dată, să rămână unit”, a reacţionat Payan, vizibil emoţionat. Stânga a păstrat şi Lyon (centru-est), al treilea oraş ca mărime din ţară, unde primarul ecologist Grégory Doucet a câştigat la limită (50,67% din voturi) împotriva fostului proprietar al clubului de fotbal Olympique Lyonnais, Jean-Michel Aulas (49,33%), care fusese mult timp favorit în sondaje. Aulas a denunţat ‘nereguli’ şi a anunţat că va depune apel.

Abia reales în oraşul său natal, Le Havre (vest), fostul prim-ministru Edouard Philippe, deja candidat declarat la alegerile prezidenţiale din 2027, s-a proiectat imediat în cursa din următoarele 13 luni.

„Există motive de speranţă atunci când toţi cei de bună credinţă se reunesc într-un discurs al adevărului şi resping extremiştii şi soluţiile lor simpliste”, le-a declarat el susţinătorilor săi.

„Aceste succese nu sunt un final, ci un început”

RN, devenit principalul partid din Franţa la alegerile legislative din 2024, şi-a adăugat numeroase victorii, după cele 24 revendicate în primul tur, dar se confruntă în continuare cu un ‘plafon de sticlă’ în marile oraşe.

Lidera sa Marine Le Pen a declarat că partidul a câştigat în zeci de comune, inclusiv Carcassonne (sud-vest), Menton şi Cannes (sud-est).

„Niciodată RN şi aliaţii săi nu au avut atât de mulţi aleşi în toată Franţa. În câteva zeci de comune. Suntem chemaţi să ne dovedim valoarea (…). Aceste succese nu sunt un final, ci un început”, a declarat Jordan Bardella, preşedintele RN, cotat în fruntea sondajelor pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2027.

Unul dintre aliaţii săi, transfugul de dreapta Éric Ciotti, a câştigat la Nisa (sud-est), al cincilea oraş ca mărime din Franţa.

La stânga, alianţele locale controversate între socialişti, ecologişti şi stânga radicală, în condiţiile în care şeful Partidului Socialist exclusese orice ‘acord naţional’, nu au dat roade, aşa cum s-a întâmplat la Toulouse (sud-vest), al patrulea oraş al Franţei, unde primarul de dreapta Jean-Luc Moudenc a fost reales confortabil.

Aceste alegeri tradiţional mobilizatoare au fost marcate de o rată de participare istoric scăzută, de aproximativ 57%, potrivit institutelor de sondare.

OMM: „Planeta Pământ este împinsă dincolo de limitele sale. Indicatorii sunt în zona roşie”

perioada 2015-2025 este cea mai fierbinte înregistrată vreodată

Perioada 2015-2025 a fost cea mai fierbinte înregistrată vreodată, a anunţat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) într-un raport publicat luni, avertizând că „toţi indicatorii climatici cheie sunt pe roşu” şi că planeta Pământ este „împinsă dincolo de limitele sale”, relatează Reuters. În raportul său, agenţia ONU subliniază, de asemenea, că anul 2025, cu aproximativ 1,43 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, a fost al doilea sau al treilea cel mai călduros din istorie.

Acest lucru confirmă un raport anterior al OMM, potrivit căruia anul 2025 a fost unul dintre cei mai călduroşi trei ani înregistraţi vreodată.Pierderea masei gheţarilor în zone cheie s-a numărat printre cele mai grave cinci înregistrate vreodată, se arată în raport, cu scăderi excepţionale raportate în Islanda şi America de Nord.

„Starea climei globale se află într-o situaţie de urgenţă. Planeta Pământ este împinsă dincolo de limitele sale. Fiecare indicator climatic cheie arată roşu”, a declarat secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres. Raportul a confirmat, de asemenea, că 2024 a fost cel mai cald an, cu aproximativ 1,55 grade Celsius peste media preindustrială.

Guvernele s-au angajat, în cadrul Acordului de la Paris din 2015, să încerce să evite depăşirea pragului de 1,5 grade Celsius de încălzire globală.

O cetate pierdută fondată de Alexandru cel Mare, descoperită în deşertul irakian

Metropola antică Alexandria de pe Tigru, cunoscută de istorici şi sub numele de Charax Spasinou, a ieşit recent la iveală din nisipurile deşertului din sudul Irakului. Rezultatul cercetărilor arheologice desfăşurate de peste zece ani de profesorul Stefan Hauser şi Universitatea din Constance, Germania, scrie Le Figaro.

După cum indică revista Popular Mechanics, această cetate gigantică, fondată de Alexandru cel Mare în secolul al IV-lea î.Hr., ar fi fost construită pentru a găzdui coloniştii din cetatea regală Durine şi soldaţii invalizi ai armatei marelui cuceritor macedonean.

Construită la câţiva ani după oraşul Alexandria, astăzi a doua cea mai mare metropolă din Egipt după Cairo, cetatea Alexandria-pe-Tigru a avut destin tragic. Mai întâi a suferit inundaţii devastatoare, înainte de perioada sa de glorie inspirată de regele persan Hyspaosines, care a ridicat ziduri masive şi a ridicat terenul pe o suprafaţă de aproape 10.000 de metri circumferenţă pentru a evita o nouă catastrofă. Sub domnia sa, oraşul a luat numele de Charax Spasinou.

În ciuda mai multor secole de prosperitate, oraşul antic a căzut treptat în uitare, în special după plecarea locuitorilor ameninţaţi de inundaţiile uriaşe ale râului Tigru în secolul al III-lea d.Hr. La mijlocul secolului al XX-lea, un cercetător a crezut că a găsit o pistă, stabilind o legătură între vestigiile arhitecturale din regiunea irakiană Jebel Khayyaber şi descrierile Alexandriei de pe Tigru redactate în secolul I d.Hr. Însă instabilitatea geopolitică generată de războiul dintre Iran şi Irak din anii 1980 l-a determinat să renunţe definitiv la cercetări.

Oraş strategic al comerţului mesopotamian

Abia în 2014 au fost începute în sfârşit săpăturile arheologice. Cercetătorii au primit autorizaţia de a explora o zonă de peste 500 de kilometri pentru a efectua „prospectări de suprafaţă” cu ajutorul unor tehnologii de ultimă generaţie. La faţa locului, arheologii au descoperit mii de fragmente de ceramică, resturi industriale şi cărămizi. Pentru a identifica aceste diverse artefacte, ei au apelat la geofizicieni care au folosit magnetometre pentru a vedea prin sol structurile îngropate.

Datorită acestei hărţi magnetice, logistica oraşului antic a putut fi analizată în detaliu. Conform primelor constatări, metropola era împărţită în patru secţiuni principale, în cadrul cărora se puteau delimita o vastă zonă rezidenţială, un port fluvial cu ateliere, un palat monumental şi un sistem de irigaţii pentru agricultură. Oraşul era străbătut de străzi largi. De asemenea, găzduia temple şi cartiere dedicate meşteşugurilor locale. La apogeul său, Charax Spasinou, situat ideal între Tigru şi Eufrat, servea drept port de tranzit pentru comerţul mesopotamian.

După această serie preliminară de analize de suprafaţă, cercetătorii speră să înceapă săpături arheologice mai tradiţionale, adică mai adânci. În prezent, ei pregătesc un şantier colosal pentru a descoperi aceste comori arhitecturale îngropate. Conflictele din Orientul Mijlociu ar putea perturba calendarul săpăturilor.

Pilotul şi copilotul au murit în urma incidentului de pe aeroportul din New York

Pilotul şi copilotul unui avion regional Air Canada Express au murit după ce acesta s-a ciocnit cu o maşină de pompieri în timp ce ateriza pe aeroportul LaGuardia din New York, duminică seara, într-un incident care a dus la închiderea aeroportului, relatează Reuters.

NBC News, care a anunţat decesele, informează că zeci de alte persoane au fost rănite în incident. Postul de ştiri afirmă, pe surse, că autospeciala de pompieri era condusă de agenţi de poliţie.

Anterior, NBC News relatase că un sergent şi un agent de poliţie au suferit fracturi şi se află în stare stabilă la spital.

Avionul Air Canada Express CRJ-900, operat de partenerul său Jazz Aviation, transporta 72 de pasageri şi patru membri ai echipajului din Montreal, conform unei liste preliminare a pasagerilor care rămâne sub rezerva confirmării. Jazz este deţinută de Chorus Aviation. Aeronava a lovit vehiculul de pompieri la o viteză de aproximativ 39 km/h, potrivit site-ului de urmărire a zborurilor Flightradar24, care a înregistrat ultimele date la ora locală 23:37 (05:37, ora României).

Fotografiile realizate de Reuters după accident au arătat avarii vizibile la botul avionului, care era înclinat în sus. Autorităţile şi agenţiile de urgenţă nu au oferit niciun comentariu imediat cu privire la decese sau răniţi.

Autoritatea Portuară din New York şi New Jersey a declarat că vehiculul de stingere a incendiilor răspundea la un incident separat când a fost lovit de aeronavă pe pista 4 a aeroportului.

Sistemul de notificare a situaţiilor de urgenţă al oraşului New York a anunţat că oamenii se pot aştepta la anulări, închideri de drumuri, întârzieri în trafic şi prezenţa personalului de urgenţă în apropierea aeroportului.

LaGuardia a deservit peste 30 de milioane de pasageri anual în 2025, potrivit Autorităţii Portuare din New York şi New Jersey, iar o gamă largă de companii aeriene americane operează pe acest aeroport.

Google începe să rescrie titlurile ştirilor și adaugă și informații false

Google a început să testeze rescrierea titlurilor de la ştirile care apar în paginile motorului de căutare, cu ajutorul inteligenţei artificiale.

După ce, la începutul anului, a făcut acelaşi lucru în cadrul fluxului Discover din aplicaţia Google, gigantul american extinde această funcţionalitate acum la nivelul celui mai folosit motor de căutare. Deşi este doar în stadiu de test, deja au fost observate numeroase articole care în Google au alt titlu decât cel de pe site-urile cărora le aparţin.

Primele impresii nu sunt favorabile, AI-ul Google reuşind să schimbe sensul şi dând alt înţeles unora dintre titlurile pe care le-a schimbat, stârnind deja furia jurnaliştilor americani.

Gigantul american se încăpăţânează să folosească AI-ul pentru a schimba titlurile ştirilor, în ciuda faptului că şi în fluxul Discovery AI-ul nu doar că a schimbat sensul, dar a şi introdus informaţii false acolo unde s-a implicat. Google îşi justifică decizia spunând că vrea să le ofere utilizatorilor titluri care se potrivesc mai bine căutărilor şi să faciliteze creşterea engagement-ului.

Alegeri parlamentare în Slovenia: Liberalii aflaţi la putere îi devansează pe populişti

Liberalii prim-ministrului sloven Robert Golob conduc cu un mic avans în alegerile parlamentare de duminică în faţa fostului lider populist de dreapta Janez Janša, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, relatează Politico.

Rezultatele preliminare arată că partidul de guvernământ al lui Golob, Mişcarea pentru Libertate, a obţinut 29,9% din voturi, ceea ce îi asigură 30 de locuri în parlamentul cu 90 de locuri, devansând Partidul Democrat Sloven (SDS) al lui Janša, care a obţinut 27,5% din voturi, echivalentul a 27 de locuri. Dacă aceste rezultate se menţin, ar reprezenta un pas înapoi substanţial pentru partidul lui Golob, care a câştigat 41 de locuri la ultimele alegeri din 2022.

Alegerile din Slovenia au fost considerate un barometru al stării de spirit a electoratului blocului, în contextul în care UE se îndreaptă spre dreapta de când alegerile pentru Parlamentul European din 2024 au dat un impuls partidelor populiste de dreapta. Un guvern naţionalist-populist a preluat puterea în Republica Cehă anul trecut, alăturându-se unui bloc pro-Moscova care include Slovacia şi Ungaria, în timp ce partidul de extremă dreapta RN conduce în sondaje în Franţa înaintea alegerilor prezidenţiale cheie din 2027.

Dacă Janša, care şi-a exprimat admiraţia faţă de preşedintele american Donald Trump, ar ajunge din nou la conducerea ţării, acest lucru i-ar oferi premierului maghiar Viktor Orbán un nou aliat în cadrul Consiliului European.

În declaraţiile făcute duminică seara la sediul partidului său, Janša a afirmat că rezultatele arată că Slovenia are două opţiuni: fie actuala coaliţie de stânga-liberală ar putea continua să guverneze, fie o nouă coaliţie de dreapta condusă de SDS ar putea prelua frâiele puterii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.