[analyse_image type=”featured” src=”https://dobrogeanews.b-cdn.net/wp-content/uploads/2026/03/tudor-tilinca-pilor-la-drifting-la-12-ani.jpg”]
Tudor Țilincă, vă amintiți de el? Are 12 ani, este din Casimcea, județul Tulcea, este un împătimit al driftingului, se pregătește „de când era mic”, așa după cum ne spune copilul frumos, deștept, introvertit, serios pentru vârsta lui și foarte ambițios. Tudor muncește foarte mult și încearcă să reușească să ajungă cândva unul dintre numele importante ale marilor competiții de drifting din țară și din lume, de ce nu. Instructorul lui este un profesionist, Sorin Ene, Campion Național și Vice Campion European, cel care a înființat prima Școală de Drift.
Nu este ușor de loc iar noi suntem unii dintre cei care-i urmărim cu mândrie, emoție, speranță evoluția. Tudor, cel mai mic participant al competițiilor de acest fel, a demonstrat că pasiunea face față durității antrenamentelor, își perfecționează autocontrolul, nu-și neglijează școala unde are rezultate foarte bune și crede în faptul că prin muncă, ușor-ușor va ajunge la performanță care este cu mult mai importantă decât jocurile copilăriei de care, de altfel, se bucură atunci când are timp.
Tudor Țilincă este sprijinit de familie, de prieteni, sunt și ochi de profesioniști care-i urmăresc cu interes evoluția. Zilele trecute se antrena la Galați pentru că urmează să participe la spectacolul de drifting din deschiderea calendarului competițional de la Tg Mureș din 25-26 aprilie. Derapaje controlate, adrenalină și senzații tari, un spectacol pe cinste pentru iubitorii acestui sport.

Amintim faptul că Etapa I a Campionatului Național de Drift (clasele PRO și SemiPRO) are loc pe Transilvania Motor Ring (în apropiere de Tg. Mureș) în perioada 25-26 aprilie. Sezonul 2026 debutează acolo unde pasiunea pentru motorsport se trăiește la intensitate maximă: pe circuitul Transilvania Motor Ring. Etapa 1 Street & Trackday este prima apariție oficială a anului — momentul în care mașinile revin pe asfalt, motoarele își regăsesc ritmul, iar adrenalina se îmbină armonios cu precizia fiecărei ture.
Tudor Țilincă trebuie să treacă peste fiecare etapă. Asta înseamnă foarte multă muncă și, evident că are nevoie de prieteni, de susținători. Cu cât suntem mai mulți, cu atât eforturile pilotului nostru de 12 ani vor părea mai ușoare pentru că inimile noastre îl vor susține.

[analyse_source url=”https://www.dobrogeanews.ro/tudor-tilinca-pilotul-de-drifting-de-12-ani-din-casimcea-se-pregateste-pentru-deschiderea-calendarului-competitional-de-la-tg-mures-transilvania-motor-ring/”]