În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care a fost adoptată „Proclamaţia de la Timişoara”, primul document programatic al revoluţiei române. Evenimentul nu a mai fost marcat cu mari manifestări, precum în urmă cu un an, a trecut oarecum în tăcere. Aşa cum tăcerea şi ignorarea din partea clasei politice a transformat acest document într-o piesă de muzeu. Din când în când, mai sunt politicieni care recurg la “Proclamaţie”, însă unii o fac neînţelegând absolute nimic din document sau dintr-o imensă ipocrizie.   

Şi am aici un caz concret şi foarte recent. Pe 11 martie, n-am văzut niciun cuvânt despre “Proclamaţie” pe paginile de Facebook ale PNL Timiş şi USR Timiş, de exemplu. La PSD Timiş era normal să nu apară, acest partid existând tocmai fiindcă doleanţele din document nu a fost puse în practică. Însă ce să vezi, “Proclamaţia” este evocată pe pagina de Facebook a AUR Timiş. Extrag din text: “Celebrul Punct 8 propunea o pauză necesară în viața politică pentru foștii activiști ai regimului comunist, pentru ca democrația românească să se poată construi pe baze curate.”

 Ce se spune, de fapt, la Punctul 8? “Propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească.” Ce lipseşte în textul AUR din cel original? Exact, securiştii! Al cui produs este AUR? Exact al foştilor securişti, care au continuat şi după 1990 să facă jocuri în România. Nu mai există nicio umbră de îndoială aici, decât pentru cei cu şcoala făcută pe TikTok.

Securişti care, dacă Punctul 8 ar fi devenit lege, erau trimişi la plimbare sau la păscut vacile, fără salarii, fără pensii speciale, fără influenţă în societate.  Aşa cum s-a întâmplat cu cei din STASI în Germania. Exact ca şi în cazul PSD, dacă Punctul 8 era legiferat, AUR nu ar fi existat astăzi. Securiştii nu mai aveau autoritatea din ultimii 36 de ani de-a face şi desface în politică şi de-a constitui partide (PUNR, PRM, PPDD, AUR etc.). Să vină AUR să elogieze “Proclamaţia de la Timişoara” este ca şi cum neonaziştii de astăzi ar comemora anual victimele Holocaustului.

Şi mai este un punct important din “Proclamaţie” în acest context. Mă refer la Punctul 4, unde se arată: “Pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi și membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în orașul nostru pașnic, în buna înțelegere. Timișoara este un oraș românesc și european, în care na­ționalitățile au refuzat și refuză naționalismul. Invităm pe toți șovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timișoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei”. O invitaţie, aşadar, la multiculturalitate, toleranţă, incluziune şi europenism.

Ce partid şi-a făcut carte de vizită din naţionalism de grotă şi antieuropenism şi exluziune? Exact, AUR.“Spiritul Timișoarei rămâne viu!”, se arată în încheierea postării celor din AUR. Aici au şi ei ceva dreptate. Spiritul Timişoarei încă mai există. Dar el este diametral opus “Spiritului AUR”. Acesta din urmă s-a văzut anii trecuţi la marşurile şi mitingurile în care se urla “Afară cu străinii din ţară” sau când un comando AUR-ist a pătruns cu forţa în Primăria Timişoara pentr a-l “sălta” pe “veneticul” Dominic Fritz.

Nu în ultimul rând, “Proclamaţia de la Timişoara” s-a poziţionat ferm spre Vest, întorcând spatele Estului de unde ne-au venit toate relele din istorie, culminând cu comunismul. Cine e coloana a V-a a Rusiei în România? Nu cumva AUR-ul şi mişcarea aşa-zis “suveranistă”. Şi nu mai continui mult, ideea fiind că “Proclamaţia de la Timişoara” a însemnat exact opusul a ceea ce reprezintă AUR, aici fiind vorba de o clară contradicţie în termen.  Dilema care rămâne este până poate merge ipocrizia unor politicieni, există o limită pentru aşa ceva? În cazul “suveraniştilor”, clar nu.

P.S. În aceeaşi zi în care a fost aniversată “Proclamaţia” am asistat la un episod de disonanţă cognitivă a parlamentarilor AUR. Pe care au tratat-o cum ştiu ei mai bine, ca în peluză. Cu circ, huiduieli, zarvă. Mă refer la faptul că au avut de ales între mai recenţii lor idoli, MAGA-ioţii, pe care i-au tratat cu multe pupături în dos, dar şi mulţi, mulţi bani, şi mai vechiul lor stâpân de la Kremlin. L-au ales pe Putin…