Potrivit administrației locale, decizia vine în contextul în care cele două companii au acumulat datorii foarte mari către furnizori și către ANAF. În prezent, Primăria Capitalei acoperă 84% din cheltuielile STB și 60% din cele ale Termoenergetica.

Autoritățile avertizează că aceste probleme financiare pun în pericol funcționarea companiilor, iar un eventual faliment ar avea consecințe grave pentru București.

“Să vă dau două cifre pentru a înțelege amploarea dezastrului: cifra de afaceri a STB este cam cât bugetul Brașovului, undeva la 1,6 miliarde de lei, iar datoria STB la ANAF este spre 1,4 miliarde de lei. Mi se pare incredibil!​”, a declarat primarul general.

Auditul va analiza situația financiară a celor două companii, sursele pierderilor și modul în care funcționează STB și Termoenergetica. În urma verificărilor, autoritățile spun că vor fi stabilite măsurile necesare pentru remedierea problemelor și eficientizarea activității.