[analyse_image type=”featured” src=”https://img.observatornews.ro/?u=https%3A%2F%2Fobservatornews.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2026%2F3%2F11%2F648427%2Fcsat4-ca0781d6.jpg”]
Ce vor trimite SUA în România
Americanii vor trimite în România aeronave pentru realimentare în aer, dar şi drone pentru supraveghere şi culegere de informaţii. Vorbim despre echipamente pur defensive, care nu sunt înzestrate cu armament. Toate aceste vor fi instalate în două baze militare: Baza Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa si Baza Câmpia Turzii, din judeţul Cluj. Surse Observator spun ca aeronavele pentru realimentare în aer vor fi primele care vor ajunge în ţara noastră. Asta pentru ca Armata SUA să alimenteze rapid avioanele de luptă care operează în Orientul Mijlociu. Pe lângă toate acestea, în ţara noastră vor ajunge aproape 500 de soldaţi americani, dar si mai multe echipamente pentru comunicații prin satelit. Acestea vor fi corelate cu Scutul anti-rachetă instalat în Baza Militară de la Deveselu.
“Este o colaborare a României cu SUA similară în aceste zile cu o colaborare pe care alte ţări NATO o fac”, a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României. Sprijinul acordat Statelor Unite va îmbunătăţi relaţia cu Administratia Trump, iar Statele Unite vor garanta apărarea şi securitatea României, cred analiştii de politică externă. “Este vorba de un semnal că suntem reconsiderați și cred că riscurile sunt mai mici, mult mai mici decât beneficiile. Chiar dacă teoretic ne aflăm în raza celor mai performante rachete iraniene. Poate constitui o bază solidă pentru reînnodarea dialogului politic la nivel înalt cu Washingtonul”, a declarat Ştefan Popescu, analist de politică externă. “SUA au nevoie de România, au nevoie de infrastructură militară pentru proiecția forței în situații legate de conflict, Orientul Mijlociu”, a declarat Virgil Bălăceanu, general.
Iranul a ameninţat astăzi toate statele europene care vor ajuta America şi Israelul în războiul din Orientul Mijlociu. Serviciul Român de Informaţii a anuntat că nu există indicii despre o probabilitate ridicată de atentate teroriste în ţara noastră. “Protejăm întreaga lume de ce încearcă să facă aceşti nebuni. Şi o facem cu succes. Punem capăt o dată pentru totdeauna acestei ameninţări (n.red. a regimului din Iran)”, a declarat Donald Trump, preşedintele SUA. Decizia luată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a fost aprobată prin vot de parlamentari. Doar 18 au votat împotrivă, iar membrii AUR au facut scandal la dezbaterea din plen.
“Votul pentru această decizie este un vot pentru siguranța reală a României. Este dovadă de responsabilitate și maturitate ca stat aliat”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedinte PSD. “Prețuim parteneriatul strategic cu SUA, avem însă datoria și responsabilitatea de a feri românii de război. Anunțăm că nu putem vota și nu ne dăm acordul pentru scrisorile și garanțiile lui Nicușor Dan”, a declarat George Simion, preşedintele AUR. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat astăzi şi intrarea si staţionarea în România a Forţei de Reactie Rapidă NATO pentru operaţiuni militare.
[analyse_source url=”https://observatornews.ro/politic/surse-primele-forte-militare-trimise-de-americani-in-tara-noastra-general-sua-au-nevoie-de-romania-648427.html”]