Consumul efectiv s-a prăbușit în România: Oamenii au intrat în zona de austeritate și cheltuie tot mai puțin

[analyse_image type=”featured” src=”https://radiogoldfm.ro/wp-content/uploads/2026/03/IMG_1780.webp”]

Românii au strâns cureaua considerabil în prima lună a anului 2026. Conform celor mai recente date publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS), volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a suferit o contracție severă în ianuarie, marcând un început de an dificil pentru sectorul serviciilor.

În proiectul Legii bugetului, Guvernul își asumă o creștere cu 0,6% a PIB-ului, dar în condițiile în care avem 6 luni consecutive de scădere a consumului în România asta rămâne cel mult o dorință, dar aproape imposibil de materializat. După efervescența consumului din luna decembrie, ianuarie 2026 a adus o prăbușire a vânzărilor. Ca serie brută, volumul cifrei de afaceri a scăzut cu 25,3% față de ultima lună a anului trecut.

Chiar și după ajustarea datelor în funcție de numărul de zile lucrătoare și sezonalitate, declinul rămâne unul îngrijorător: -3,7%. Cea mai mare lovitură a fost încasată de sectorul produselor nealimentare, care a înregistrat o scădere brută de 27,7%, urmat îndeaproape de comerțul cu carburanți (-26,6%). Nici produsele alimentare nu au fost ferite de tendința descendentă, bifând un minus de 21,5%.

Dincolo de efectul sezonier de după Revelion, datele arată o slăbiciune structurală a consumului comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Față de ianuarie 2025, volumul total al afacerilor din comerț a scăzut cu 9,1% (serie brută) și cu 6,5% (serie ajustată).

Radiografia scăderilor anuale (serie ajustată):

  • Produse nealimentare: -7,9%
  • Carburanți: -4,8%
  • Produse alimentare, băuturi și tutun: -3,0%

Este a șasea lună consecutivă de scădere în România și asta reprezintă un semnal extrem de puternic de alarmă. Și totuși, guvernul continuă să vândă o estimare de creștere economică de 1% pentru 2026, construită înainte de apariția datelor pentru trimestrul IV din 2025 – ca să nu mai vorbim de datele publicate astăzi despre consum.

Sursa: ziuanews.ro

[analyse_source url=”https://radiogoldfm.ro/consumul-efectiv-s-a-prabusit-in-romania-oamenii-au-intrat-in-zona-de-austeritate-si-cheltuie-tot-mai-putin/”]


Analyse


2026-03-13 17:53:15

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.