Să „biciclim” împreună! UPT anunță o nouă ediție a Poli Bike Challenge

[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.debanat.ro/wp-content/uploads/2026/03/upt.jpg”]

Să „biciclim” împreună! UPT anunță o nouă ediție a Poli Bike Challenge

Mișcare pentru sănătate. Universitatea Politehnica Timișoara anunță organizarea ediției a 5-a a POLI BIKE CHALLENGE, eveniment care va avea loc duminică, 26 aprilie 2026, la Timișoara, și care aduce în prim-plan sportul, spiritul de comunitate și mobilitatea urbană sustenabilă.

Adresată unui public larg, de la copii și familii până la amatori și sportivi licențiați, competiția propune și în acest an un program divers, construit în jurul mișcării în aer liber și al promovării bicicletei ca alternativă sănătoasă, modernă și prietenoasă cu mediul. Noutatea ediției 2026 este Cursa Electrice, o categorie dedicată participanților cu vârsta de peste 15 ani, care completează firesc profilul unui eveniment tot mai conectat la noile forme de mobilitate urbană.

Un weekend dedicat ciclismului în centrul Timișoarei
Competiția începe încă de sâmbătă, 25 aprilie 2026, când, între orele 17:00 și 20:00, va avea loc ridicarea pachetelor de start, urmată, de la ora 20:00, de ședința tehnică, la Universitatea Politehnica Timișoara, în Piața Victoriei.

Duminică, 26 aprilie 2026, între orele 09:00 și 11:00, participanții își vor putea ridica pachetele de start, iar de la 10:30 este programată deschiderea oficială a ediției a 5-a. La 10:45 va avea loc un tur festiv pe traseul de 1,5 km.

Curse pentru copii, familii, amatori și sportivi experimentați
Programul competiției este construit astfel încât fiecare categorie de participanți să aibă parte de un format potrivit, în funcție de vârstă, nivel de experiență și tipul bicicletei utilizate.
Cursa Familie, programată la ora 11:00, este dedicată familiilor cu copii cu vârste între 3 și 8 ani. Este o cursă cu caracter accesibil și recreativ, gândită pentru a încuraja participarea împreună, bucuria mișcării și apropierea copiilor de sport de la cele mai mici vârste. Traseul are 1,5 km și este parcurs o singură dată.

Cursa Under 7, de la ora 11:20, se adresează fetelor și băieților cu vârste între 5 și 6 ani. Această categorie oferă celor mai mici concurenți ocazia de a intra în atmosfera unei competiții sportive într-un format adaptat vârstei lor. Traseul este de 1,5 km, într-un singur tur.
Cursa Under 9, programată la ora 11:40, este destinată copiilor de 7–8 ani și presupune un nivel ușor mai ridicat de efort. Traseul are 3 km, adică două tururi a câte 1,5 km, fiind potrivit pentru copiii care au deja mai multă siguranță pe bicicletă.
Cursa Under 11, de la ora 12:00, este dedicată participanților cu vârste între 9 și 10 ani. Această categorie marchează trecerea către un ritm mai susținut de concurs, traseul având aproximativ 5 km, respectiv 3 tururi.
Cursa Under 13, programată la ora 12:20, se adresează fetelor și băieților cu vârste între 11 și 12 ani. Cursa este destinată copiilor care pot susține un ritm de concurs mai constant și un traseu de aproximativ 5 km, parcurs în 3 tururi.
Cursa Under 15, de la ora 12:40, este rezervată participanților cu vârste între 13 și 14 ani. Este una dintre cele mai dinamice curse din zona juvenilă, traseul de 6 km, parcurs în 4 tururi, fiind adaptat unei categorii care poate susține deja un nivel mai ridicat de efort și concentrare.

Noutatea ediției: Cursa Electrice
Unul dintre punctele de interes ale ediției 2026 este Cursa Electrice, programată la ora 13:00, o noutate care aduce în competiție și componenta de mobilitate sustenabilă. Această cursă este destinată persoanelor cu vârsta mai mare de 15 ani și se adresează exclusiv bicicletelor electrice care respectă standardul Pedelec (EPAC). Cu alte cuvinte, sunt acceptate doar bicicletele la care motorul oferă asistență în timpul pedalării, cu o putere nominală continuă maximă de 250W, iar asistența se întrerupe automat la atingerea vitezei de 25 km/h. Bicicletele dotate cu accelerație, care pot propulsa vehiculul fără pedalare, nu sunt acceptate. Traseul cursei are 24 km, adică 6 tururi a câte 4 km.
Prin introducerea acestei categorii, POLI BIKE CHALLENGE 2026 deschide competiția și către noile tendințe din mobilitatea urbană, promovând bicicleta electrică drept o soluție eficientă, accesibilă și prietenoasă cu mediul.

Curse pentru adulți: Open, Amatori și Elite
Cursa Open, programată la ora 14:00, este destinată tuturor persoanelor cu vârsta mai mare de 15 ani care doresc să participe la competiție într-un format accesibil. În această categorie se poate concura cu orice tip de bicicletă, cu excepția bicicletelor electrice și a cursierelor. Traseul are 28 km, adică 7 tururi a câte 4 km.

Cursa Amatori, de la ora 15:00, se adresează cicliștilor licențiați sau nelicențiați care aleg să concureze pe cursieră. Este o categorie potrivită celor care au deja experiență în ciclism și doresc să participe într-un format mai competitiv. Traseul are 32 km, respectiv 8 tururi a câte 4 km.

Cursa Elite, programată la ora 16:00, este dedicată cicliștilor licențiați din categoria Elite, precum și sportivilor încadrați în categoriile Elite Masculin, Elite Feminin, Under 23 Masculin, Under 19 Masculin și Under 17 Masculin. Este cursa de cel mai ridicat nivel competițional din cadrul evenimentului și se desfășoară exclusiv pe cursiere, pe un traseu de 36 km, adică 9 tururi a câte 4 km.

Finalul competiției
Evenimentul se va încheia la ora 18:00, cu festivitatea de premiere și tombola.
Înscrierile sunt deschise până pe 22 aprilie pe: https://raceday.ro/poli-bike-challenge/
Prin POLI BIKE CHALLENGE 2026, Universitatea Politehnica Timișoara susține nu doar performanța sportivă și spiritul competițional, ci și valorile unui stil de viață activ, responsabil și conectat la nevoia unor orașe mai verzi.

Primăria Timișoara face curat pe terenul din jurul lacului Balaurul

Zona din cartierul Dâmbovița de aproape 2 hectare, aflată în jurul lacului Balaurul, va fi ecologizat de Primăria Timișoara. Municipalitatea intervine pentru eliminarea deșeurilor abandonate pe domeniul public și pentru reducerea vegetației crescute spontan, astfel încât zona să poată fi transformată într-un spațiu verde amenajat, accesibil locuitorilor din cartier pentru relaxare și petrecerea timpului liber….
Citeşte tot articolulCiteste articolul Primăria Timișoara face curat pe terenul din jurul lacului Balaurul

Sorin Şipoş, convins că PSD, în pofida declaraţiilor publice, nu pleacă de la guvernare: “Aceasta este moneda lor de șantaj”

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, este convins că PSD nu va ieşi la guvernare, în pofida tot mai deselor declaraţii pe care liderii acestui partid le fac în acest sens. În sprijinul afirmaţiei sale, Şipoş aduce inclusiv un recent sondaj de opinie, potrivit căruia, în majoritate covârşitoare, alegătorii PSD nu doresc ca partidul lor favorit…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Sorin Şipoş, convins că PSD, în pofida declaraţiilor publice, nu pleacă de la guvernare: “Aceasta este moneda lor de șantaj”

Victorie timișoreană în Danemarca, la o competiție importantă din calendarul K1

Timișoreanul Robert Moldoveanu câștigă în promoția Gladius World Series într-un meci puternic împotriva turcului Omer Kavakli. Lupta s-a desfasurat la categoria lightweight, într-o importantă gală de arte marțiale, după reguli de K-1 profesionist, disputată în Danemarca, iar dupa 3 runde intense, Robert s-a impus prin decizie unanimă 3-0. Sportivul de la clubul Knock Down Timișoara…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Victorie timișoreană în Danemarca, la o competiție importantă din calendarul K1

Prădător sexual periculos: violator și cercetat pentru pornografie infantilă

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 58 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă în formă agravantă și continuată. Din probatoriul administrat a reieșit faptul că,…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Prădător sexual periculos: violator și cercetat pentru pornografie infantilă

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii de la Pesa, achiziționate de România, cu fonduri europene. Acestea se adaugă curselor care vor fi efectuate cu graniturile Alstom Coradia. În urma contractului respectiv, un număr de 62 de trenuri realizate de cei de la Pesa Bydgoszcz vor ajunge…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, este convins că PSD nu va ieşi la guvernare, în pofida tot mai deselor declaraţii pe care liderii acestui partid le fac în acest sens. În sprijinul afirmaţiei sale, Şipoş aduce inclusiv un recent sondaj de opinie, potrivit căruia, în majoritate covârşitoare, alegătorii PSD nu doresc ca partidul lor favorit… Citeşte tot articolulCiteste articolul Sorin Şipoş, convins că PSD, în pofida declaraţiilor publice, nu pleacă de la guvernare: “Aceasta este moneda lor de șantaj”

Zona din cartierul Dâmbovița de aproape 2 hectare, aflată în jurul lacului Balaurul, va fi ecologizat de Primăria Timișoara. Municipalitatea intervine pentru eliminarea deșeurilor abandonate pe domeniul public și pentru reducerea vegetației crescute spontan, astfel încât zona să poată fi transformată într-un spațiu verde amenajat, accesibil locuitorilor din cartier pentru relaxare și petrecerea timpului liber…. Citeşte tot articolulCiteste articolul Primăria Timișoara face curat pe terenul din jurul lacului Balaurul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 58 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă în formă agravantă și continuată. Din probatoriul administrat a reieșit faptul că,… Citeşte tot articolulCiteste articolul Prădător sexual periculos: violator și cercetat pentru pornografie infantilă

În județul Timiș, sub coordonarea Prefecturii, au fost declanșate o serie de controale în teren, alături de Garda de Mediu, Poliție și Jandarmerie, în mai multe locații unde au fost identificate sau semnalate depozitări ilegale de deșeuri. Până în acest moment au fost verificate primele două locații, iar acțiunea este în continuare în desfășurare. Controalele… Citeşte tot articolulCiteste articolul Prefectura Timiș, împreună cu Garda de Mediu, Poliția și Jandarmeria verifică județul pentru găsirea și închiderea gropilor/FOTO

Timișoreanul Robert Moldoveanu câștigă în promoția Gladius World Series într-un meci puternic împotriva turcului Omer Kavakli. Lupta s-a desfasurat la categoria lightweight, într-o importantă gală de arte marțiale, după reguli de K-1 profesionist, disputată în Danemarca, iar dupa 3 runde intense, Robert s-a impus prin decizie unanimă 3-0. Sportivul de la clubul Knock Down Timișoara… Citeşte tot articolulCiteste articolul Victorie timișoreană în Danemarca, la o competiție importantă din calendarul K1

Beat puțin spus. Dar când te crezi de neatins, atunci o pățești, apoi te trezești la realitate, sau poate și din beție! Un bărbat de 34 de ani a condus un autoturism pe Calea Lugojului dinspre Remetea Mare către Timișoara, iar la un moment dat, a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, proiectându-l… Citeşte tot articolulCiteste articolul Nu putea să stea nici în picioare de beat ce era, dar s-a suit la volan și a făcut haos în trafic
Mișcare pentru sănătate. Universitatea Politehnica Timișoara anunță organizarea ediției a 5-a a POLI BIKE CHALLENGE, eveniment care va avea loc duminică, 26 aprilie 2026, la Timișoara, și care aduce în prim-plan sportul, spiritul de comunitate și mobilitatea urbană sustenabilă. Adresată unui public larg, de la copii și familii până la amatori și sportivi licențiați, competiția… Citeşte tot articolulCiteste articolul Să „biciclim” împreună! UPT anunță o nouă ediție a Poli Bike Challenge

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, 8 din 10 votanți PSD doresc ca partidul lor preferat să rămână la guvernare. În schimb, tot 8 din 10 votanți AUR vor ca PSD să plece guvernare.  Mai mulţi lideri PSD, începând cu preşedintele Sorin Grindeanu, vorbesc tot mai… Citeşte tot articolulCiteste articolul Sondaj INSCOP despre ieşirea PSD de la guvernare. Votanţii PSD sunt clar împotrivă, votanţii AUR o doresc cu entuziasm

Cea mai nouă vedetă a pieței imobiliare timișorene a devenit, conform celor de la Imobiliare.ro, zona Take Ionescu – Tipografilor. Cenușăreasa Timișoarei rămâne, la prețuri, cartierul Freidorf, unde ar fi cele mai ieftine apartamente din oraș. Astfel, zona Take Ionescu – Tipografilor este cea mai scumpă din oraș, aici prețul mediu pentru un apartament vechi… Citeşte tot articolulCiteste articolul Noua vedetă a pieței imobiliare timișorene a devenit zona Take Ionescu – Tipografilor

Un număr de 1.300 de săli de clasă din Timișoara vor fi modernizate, fiind dotate cu echipamente IT. De asemenea, vor fi dotate cu mobilier mai multe laboratoare și cabinete școlare, toate acestea prin accesarea unui proiect cu fonduri europene accesat de Primăria Timișoara, prin PNRR. După dotarea sălilor de clasă cu mobilier nou și… Citeşte tot articolulCiteste articolul Școlile din Timișoara primesc echipamente IT și mobilier de 86 de milioane de lei

[analyse_source url=”https://debanat.ro/2026/03/sa-biciclim-impreuna-upt-anunta-o-naua-editie-a-poli-bike-challenge_464209.html”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.