Adrian Bădescu: „Banatul nu a întrebat niciodată pe nimeni de unde vine, ci doar ce lasă în urmă”

Este fondator, asociat și manager în Clinicile Medici’s Timișoara, principal furnizor de servicii medicale corporate de pe zona de vest a României. În mod inedit, însă, a combinat medicina cu arta și, de un deceniu, cu diplomația. Iar de curând a publicat și o enciclopedie dedicată valorilor și personalităților Banatului istoric, născute aici sau care au locuit și creat valoare aici, Encyclopedia Bannatica. Valori ale Banatului de la origini până la Imperiul Austriac (Editura Universității de Vest din Timișoara). Un prim volum dintr-o trilogie, pentru că Banatul este o regiune greu de cuprins într-un singur volum: „Este o provincie istorică așezată nu doar la răscrucea râurilor și a munților, ci și la confluența unor destine, culturi și tradiții. Între Dunăre și Mureș, între Tisa și Carpați, Banatul a fost deopotrivă poartă și zid. A fost teatru de război, laborator de inovație, punte între Apus și Răsărit, dar mai ales leagăn al unei civilizații multiculturale unice în această parte a Europei”.

L-am invitat pe medicul Adrian Bădescu la un dialog despre acest proiect, dar și despre ceea ce a construit în ultimii aproape 30 de ani în zona medicală nu doar a Timișoarei, ci la nivel euroregional și despre modul în care a îmbinat medicina cu arta.

 

„Când m-am apucat să scriu această enciclopedie, n-am știut exact cât de adâncă avea să fie călătoria”

Domnule Adrian Bădescu, activaţi atât în zona medicinei, cât şi în cea a businessului medical, dar şi în diplomaţie şi cultură. Cum v-aţi prezenta în câteva cuvinte?

Cred că aș face o paralelă cu activitatea unui manager sau a unui director general dintr-o companie foarte mare, care are în subordine sau înțelege și partea financiară, și marketingul, și resursele umane, și producția. Ai putea să te întrebi: „De ce este implicat în atât de multe lucruri?”. Până la urmă, toate se canalizează într-o singură direcție. Eu aș numi acest lucru „arhitectură socială”.

Pe lângă partea profesională, sunt implicat și în mai multe organizații. Fac parte din opt organizații, la nivel de conducere. Aparent, domeniile sunt diferite, dar toate converg în aceeași direcție. Dacă te interesează, până la urmă, comunitatea locală – și vorbim aici despre Timișoara –, toate pot fi canalizate într-o direcție comună și se pot susține reciproc, indiferent că discutăm despre Clubul Economic Nord-American, Corpul Consular, Federația Patronatelor Medicale, Grupul Partenerilor Strategici din Universității de Vest și ai Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, Clubul Rotary sau Romanian Business Leaders.

 

Scrierea unui enciclopedii istorice, culturale este o activitate atipică pentru un medic. Dumneavoastră aţi făcut-o. „Am crescut în umbra unor povești. Nu știam pe atunci că sunt povești adevărate. Unele purtau nume cu sonorități necunoscute, altele – cu rezonanțe românești, sârbești, germane sau maghiare. Îmi amintesc cum auzeam, în copilărie, nume precum Mercy, Babeș, Vuia, Sava, Pupin sau Lenau, rostite în șoaptă sau cu mândrie, ca niște repere ale unei istorii pe care nu o învățasem încă din cărți, dar o simțeam în aer, în ziduri, în felul în care pășeam pe străzile vechi ale așezărilor bănățene. Când m-am apucat să scriu această Enciclopedie ilustrată a Personalităților notabile ale Banatului, n-am știut exact cât de adâncă avea să fie călătoria”, spuneaţi la lansarea volumului. Şi, înţeleg, este doar primul volum dintr-o planificată trilogie. Cum s-a născut ideea de a scrie această enciclopedie?

Nu știu exact când mi-a venit ideea. A pornit mai degrabă dintr-un proiect de marketing. O enciclopedie aș numi-o mai degrabă un proiect social, nu unul literar. Când scrii o enciclopedie, nu te poți numi scriitor. Enciclopediștii sunt, mai degrabă, coordonatori de proiecte. Exact ca atunci când realizezi un proiect de masterat sau de doctorat: este foarte multă cercetare, foarte multă informație care trebuie adunată, triată, chiar autocenzurată, pentru a imprima o direcție optimă enciclopediei.

Ideea de a scrie enciclopedia a pornit dintr-o căutare a identității proiectului în care eram implicat la acel moment, a Clinicilor Medici’s. Locul în care ia naștere un om, la fel ca locul în care ia naștere un proiect sau o firmă, dă foarte multă identitate și omului, și proiectului. Cum Medici’s s-a născut în Banat, în Timișoara, am început să căutăm anumite elemente de identitate. Am ajuns, pas cu pas, la personalitățile Banatului, inițial la personalități medicale. Pe măsură ce am descoperit tot mai multe, am început să populăm galeriile clinicilor cu imaginile unora dintre ele. Despre unele știam, pe altele le-am descoperit treptat. Imboldul scrierii enciclopediei a venit din partea primului meu învățător care, după ce a vizitat una dintre clinici, mi-a spus: „Aceste personalități ar merita puse toate într-o carte. Ar trebui să te gândești să reîncepi să scrii. De foarte mulți ani nu ai mai scris.”

 

Pentru cei care nu știu: ați publicat și volume de versuri.

Da. În liceu și în facultate am scris patru volume de versuri, dintre care două, ceva mai reușite, au fost publicate recent, dar în forma în care au fost scrise atunci.

După acel imbold despre care spuneam, am început să caut în mod structurat personalitățile Banatului – ale Banatului istoric, nu doar ale celui aflat astăzi în România, ci ale întregii regiuni dintre Tisa, Mureș, Dunăre și arcul carpatic.

Criteriul de bază al enciclopediei este notabilitatea. Am selectat persoane care au făcut ceva remarcabil. Aproape fiecare dintre cele incluse în volum se remarcă prin cel puțin două sau trei criterii de notabilitate din cele șapte criterii internaționale. Mai dificil a fost când am ajuns spre zona maghiară, dar Banatul nu are o parte foarte mare în Ungaria – doar aproximativ unul sau două procente din teritoriul istoric al Banatului se află astăzi acolo. În schimb, a fost o provocare interesantă cercetarea zonei sârbești, unde am făcut mai multe deplasări: la Vârșeț, Novi Sad și Zrenjanin. Pentru mine, Vârșețul este un exemplu de cultivare a valorilor. Este un oraș comparabil ca dimensiune cu Lugojul, dar care și-a conservat foarte bine valorile: are galerii de personalități în parcuri, muzeu, o farmacie veche, își onorează trecutul și își croiește drumul spre viitor. Și am început să descopăr pas cu pas personalități despre care inițial nu știam, dar care am realizat că au o notabilitate marcantă cu impact regional la nivelul întregului Banat, uneori național, euroregional sau transregional.

Spuneați de cele minimum trei criterii de notabilitate luate în calcul, dintr-o scală de șapte. Pe ce criterii aţi ales personalităţile, peste 100, incluse în acest prim volum?

Sunt 110. Criteriile diferă. Fiecare dintre personalități răspunde la cel puțin două sau trei criterii, dar nu sunt aceleași pentru toți. Un om de cultură sau de artă răspunde la anumite criterii, în timp ce un general, un comandant militar sau un administrator al cetății Timișoarei răspunde la altele.

Pentru că vorbim despre perioada veche – de la originile Banatului, când regiunea nici măcar nu era cunoscută sub acest nume –, primele personalități pe care le-am structurat au trăit în jurul anului 1000, deci cam secolul X-XI. Primul volum se încheie în 1867, la momentul trecerii de la Imperiul Austriac la Imperiul Austro-Ungar.

Va urma volumul al doilea, care va aduna personalitățile născute între 1867 și 1919, iar volumul al treilea va reuni personalitățile născute după 1919, în perioada României Mari și ulterior.

Un important criteriu în selecția primelor 110 personalități a fost cel istoric: prin ce s-au remarcat și cum au rămas consemnate în istorie. Vorbim despre Eugeniu de Savoya, Carol Robert de Anjou, Pavel Chinezu, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, de anumiți comandanți militari, inclusiv de Iancu de Hunedoara, care a ales Timișoara ca bază a operațiunilor sale militare din Balcani.

Aproximativ 70% dintre personalități sunt născute în Banat, iar aproximativ 30% sunt „adoptate”: au venit din alte părți, dar au locuit aici și au creat valoare în Banat. Și atunci, ca și acum, Banatul nu a întrebat niciodată pe nimeni de unde vine, ci doar ce lasă în urmă.

Tot drept criterii de eligibilitate sunt considerate titlurile și distincțiile de notabilitate, titluri nobiliare sau titluri deosebite în știință, cultură, apartenenţa la anumite organizații: Academia Română, Academia Maghiară de Științe, Academia Sârbă de Științe și Arte, Academia Austriacă de Științe etc. Iniţial, în momentul fondării instituţiilor, nu erau foarte multe personalități care aveau titlul de academicieni, criteriul anti-diluație aplicându-se foarte bine. Doi dintre fondatorii Academiei Române, Vicențiu Babeș și Andrei Mocioni, sunt banățeni. Un alt criteriu de notabilitate este opera remarcabilă creată de o personalitate, cum ar fi operele lui Nikolaus Lenau sau Pelbartus Ladislaus. Nu sunt considerate criterii de notabilitate diplomele sau premiile literare de debut sau de la nivel local.

 

Documentarea și scrierea unei enciclopedii este un proiect foarte cronofag. Cât ați lucrat la primul volum?

La primul volum am lucrat șapte ani. Personalităţile despre care voi scrie în volumele II şi III sunt selectate pe același criteriu al notabilităţii, criteriile de diluare devenind mult mai limitative. Dacă astăzi ai lua drept criteriu simpla apartenență la Academia Română, de exemplu, ar rezulta câteva sute de nume, ceea ce ar duce notabilitatea și impactul în derizoriu.

Munca de selecție a personalităților a fost oarecum făcută. Volumul II este structurat și include alte o sută de personalități importante. Pentru volumul III intenționăm să facem o echipă de redacție, pentru că ne apropiem mult de zilele noastre, iar judecata unui singur om chiar ghidat, călăuzit de profesioniști recunoscuți în istorie, știință și cultură, devine subiectivă. Și, în plus, apar foarte multe dorințe: persoane care doresc să apară undeva, indiferent că sunt sau nu sunt eligibile ca notabilitate.

Respectând criteriile de notabilitate și impact, putem vorbi real de aproximativ 300 de personalități importante ale Banatului, de la origini și până aproape de zilele noastre.

E imposibil să incluzi toate cele 300 de personalități într-un singur volum, care ar însuma 1000 de pagini și o dimensiune considerabilă. Să nu uităm că, până la urmă, este o enciclopedie vizuală care reproduce cu multă acuratețe, la o calitate înaltă, portretele create de artistul vizual Sorin Bijan. Împărțirea în trei volume, aproximativ câte o sută de personalități per volum, s-a făcut din rațiuni practice, dar și istorice. În primul volum sunt 110 personalități, pentru a închide o perioadă istorică, din anii 1000 până în 1867, la trecerea în Imperiul Austro-Ungar. Vor urma, cum spuneam, o perioadă de mijloc, din 1867 până în 1919, și o perioadă recentă, de după 1919.

 

„Valorile care stau la baza diplomației și ale medicinei sunt comune”

Tot atipică este combinarea medicinei cu diplomația. Cum ați ajuns consul onorific al Mexicului? Aveţi funcţia aceasta de câţiva ani…

Aproape 10. Sunt la al treilea mandat.

Cum ați ajuns în funcţia aceasta? Din exterior pare că sunt două domenii care nu au tangență…

Eu cred că valorile care stau la baza diplomației și ale medicinei sunt comune. De exemplu, empatia, atenția la detalii, comunicarea asertivă, non-agresivă etc. Pentru un medic sau un antreprenor în sănătate este obligatoriu să aibă empatie. Medicii lipsiți de empatie ar trebui să își schimbe profesia. Empatia este importantă însă și în diplomație, pentru că vorbim despre alinierea intereselor și valorilor a două state.

Reprezint Mexicul, o țară destul de îndepărtată, dar pe care o simt foarte apropiată de suflet. Am vizitat-o de opt ori. Spiritul latin transcende atât România, cât și Mexicul, apropiindu-ne.

Am ajuns în această funcție probabil dintr-un cumul de factori favorizanți. Am avut inițial discuții cu prieteni din Haifa despre înființarea unui centru cultural sau a unui consulat al Israelului la Timișoara. Ulterior am realizat că nu era fezabil din motive foarte stricte de securitate. La ceva timp după acele discuții, prin intermediul Camerei de Comerț, am primit propunerea de a prelua poziția de Consul Onorific al Mexicului. Am fost surprins, pentru că nu vorbesc fluent spaniola. După discuția cu ambasadorul de atunci al Mexicului, am acceptat funcția, dar am spus că o voi ocupa temporar, până vor găsi pe cineva mai potrivit. Și iată că sunt la al treilea mandat și la al patrulea ambasador…

„Medicina are şi o parte de umanism”

Sunteți și fondatorul Clinicilor Medici’s, unde apare din nou un element atipic: apropierea de artă. Clinici despre care spuneţi că au în comun cu familia Medici preţuirea oamenilor, a progresului şi a artei. Au arta și medicina puncte convergente?

Înainte de Medici’s a fost Timișoara. Dacă ne uităm la valorile orașului, observăm un amestec foarte interesant. Există aici un puternic spirit german, rezultat din câteva sute de ani de administrație habsburgică. Lucrul acesta, dacă ne uităm în istorie, se numește efect Habsburg. În același timp, e și un spirit foarte puternic latin. Și dacă ne ducem în zona latină – până la urmă, originile spiritului latin sunt Italia, cu Roma, cu Florența – , ajungem pas cu pas, fie în perioada romană, fie în perioada florentină, a Renașterii. Și aici, în istorie regăsim efectul Medici. De la familia Medici.

Efectul Medici spune că, dacă reușești să aduni oameni de valoare mare pe aceeași platformă și să le creezi un mediu de lucru stimulativ, vor germina idei și valoare la care nici nu te gândești. E ceea ce s-a întâmplat cu Renașterea italiană, cu Renașterea florentină.

Efectul Habsburg spune că toate teritoriile care au fost administrate de monarhia habsburgică au anumite elemente comune: respectul față de lege, față de autorități, cultul muncii, cultul respectului reciproc, pe care îl găsim în Timișoara și în Banat. Aici aproape nimeni nu are conflicte etnice. Nu contează că cineva e neamţ, sârb, ungur, evreu, armean sau arab. Ceea ce contează e cum interacționezi cu omul acela.

Revenind la Medici’s. Ideea numelui Medici a aparținut soției mele (medicul Narcisa Bădescu, director executiv al Clinicilor Medici’s Timișoara – n.a.). L-am preluat, l-am cultivat în firmă, am construit clinicile Medici’s, punând pe lângă Medici un apostrof și un „s” la sfârșit, ca să aducem o identitate. Cred că, în toți anii de când suntem pe piață, am reușit să promovăm și să ne implicăm destul de mult în zona de cultură, în zona de arte și în comunitatea Timișoarei. Am avut diferite expoziții de artă, de pictură, de lansare de carte. Într-una dintre clinici, la Medici’s Academica, am creat o librărie reală, librăria Cartea de nisip, cu salon de ceai și de cafea. Idee pentru care, în 2018, am primit distincția de brandul anului.

 

Iată încă un element inedit, atipic pentru zona medicală. Cum aţi ajuns la acest concept?

Mie îmi place să citesc mult, în special în vacanțe sau în avion. Aşa că ideea librăriei a venit destul de simplu. Există o carte care se numește Economia experienței și care spune că lumea este ghidată de emoții mai mult decât de nevoi. Cartea m-a învățat cum poţi să transformi foarte ușor un serviciu într-o experiență. Și astfel am ajuns în zona de literatură și de artă. Avem o galerie de personalități, creația lui Sorin Bijan, o librărie cu cărți aflate în vânzare sau pe care oamenii pot doar să le răsfoiască și în același timp, un loc unde pot să bea o cafea sau un ceai. Și, astfel, poate mai uită din faptul că sunt în vizită la un medic. Cum foarte mulți medici din Medici’s Academica au specialități chirurgicale, ginecologie, ORL, chirurgie generală, estetică, mai uită de stresul medical. Medicina are şi o parte de umanism. Și, uneori, ca să ajungi din zona medicală în zona de artă, cultură, literatură, e chiar un drum scurt.

„Timișoara a avut primul spital comunitar sau orășenesc din Imperiul Habsburgic”

Dar conceptul de ArztHaus, întâlnit tot în cadrul clinicilor dumneavoastră, ce presupune?

Înainte de Medici’s Academica, am avut o clinică mai mică. În cadrul acesteia am vrut să reconstruim în Timișoara ideea unui ArztHaus. Timișoara a avut primul spital comunitar sau orășenesc din Imperiul Habsburgic. Cu vreo 24 de ani înaintea Vienei şi vreo 34 de ani înaintea Budapestei. Înainte de spitalele comunitare sau ale ordinelor bisericești, medici existau în toate regatele și în toate imperiile din Europa, dar în Imperiul austro-ungar ei funcționau în niște spații pe care le numeau ArztHaus. Erau de cele mai multe ori la un parter al caselor în care locuiau sau într-o casă apropiată de locuinţa lor. Pacientul era primit fie la medic acasă, fie într-un salon al medicului, la un ceai și o discuție, în care existau carte veche, pian, o anumită atmosferă. Medicii nu erau mulți, comunitățile nu erau mari, astfel că era normal să existe o anumită apropiere. A fost un concept care a prins foarte bine pe piața din Timişoara, a fost apreciat. Și a trebuit să ridicăm ștacheta un pic și mai sus când am mers către Medici’s Academica cu conceptul librăriei.

„Putem să ne ducem visul la un alt nivel”

Cum au apărut Clinicile Medici’s și unde sunteți astăzi, după aproape 25 de ani?

Mai mult de 25, mergem spre 30. Am lucrat în spitalul de stat, practica în studenție am făcut-o în spitalele de stat, tot acolo stagiatura: primul an de stagiatură l-am făcut la țară, pe Cheile Nerei, într-o comună destul de izolată, Şopotu Nou, apoi în spitalele din Timișoara, prin toate am trecut, și, de asemenea, rezidențiatul. Cunosc foarte bine sistemul public. Probabil și cunoscându-l foarte bine, mi-am dorit să îmi fac profesia altfel.

La încheierea rezidenţiatului am luat decizia de a deschide un mic cabinet, era printre primele cabinete medicale din Timişoara. Familia s-a opus, soţia se temea că nu vom reuşi, că vom muri de foame. Au fost câteva luni de dispute în familie, înainte de a deschide cabinetul. Era într-un apartament la parterul unui bloc din zona Bucovina, în asociere, eram trei asociaţi. Au fost foarte grei primii trei ani: fiecare dintre asociaţi aveam două joburi şi aduceam bani din al doilea job ca să susţinem cabinetul. Am avut ambiţia de a-l gândi ca pe un centru de medicina familiei, tocmai se înfiinţase CNAS. Am realizat destul de curând că suntem foarte limitaţi de Casa de Asigurări, plățile fiind atât de proaste că nu îţi puteai nici măcar amortiza un EKG, una din cele mai ieftine investiţii.

Prima decizie grea după trei ani în care am avut cabinetul de medicină a familiei a fost să îl vindem unei colege care l-a transformat într-o policlinică. Cu banii obţinuţi am deschis un alt cabinet, ceva mai mare, și am decis că nu mai vrem să fim dependenţi de stat. Am început să construim servicii medicale către companii, am fost primii care am intrat pe piaţa din Timişoara cu servicii de medicina muncii către companii şi am făcut-o chiar cu câteva luni înainte de a fi votată legea medicinii muncii. Am început să creştem, deşi medicii foarte buni erau, în perioada aceea, la stat. Unii dintre ei erau chiar ironici faţă de activitatea noastră. Interesat că, după doi ani – timp în care noi ajunsesem la 24.000 de abonaţi, acum avem în jur de 40.000 –, policlinicile care se deschideau în oraş ofereau şi servicii de medicina muncii, pentru companii. Ne-a ajutat foarte mult piaţa corporate. Am învăţat multe de la companiile străine. Multinaţionalele au contribuit mult la educaţia pieţei de business locale.

Pasul următor, destul de greu, a fost să trecem de la o clinică la mai multe, iar apoi să realizăm că, dacă vrem să mergem mai departe, să închidem cercul şi, pe lângă clinici, imagistică, laborator, să putem oferi şi servicii spitaliceşti, va fi foarte greu să mergem singuri pe acest drum. În Timişoara au fost mai multe încercări de a deschide spitale, cred că au fost şase sau şapte tentative, şi majoritatea cazurilor s-au încheiat cu insolvenţe și deziluzii. Spitalele sunt mari consumatoare de resurse, au profitabilitate scăzută şi riscuri destul de mari. Ne-am spus că, dacă vrem să facem pasul acesta în Timişoara, va trebui să ne aliniem unui lanţ mare. Şi am mers direct către jucătorul numărul unu în România, către Medlife, o companie cu valori antreprenoriale, o companie cu peste 300 de clinici și aproape 20 de spitale, cu o cifră de afaceri de peste 600 de milioane de euro. Ne-am simţit foarte apropiaţi ca valori, ca orientare. Suntem de trei ani în acest parteneriat și am reuşit, împreună, să deschidem unul din cele mai moderne și performante spitale private din România și din euroregiune. Ne dorim să contribuim semnificativ la poziționarea Timişoarei ca brand medical recunoscut nu doar în Banat, ci și în afara granițelor României, la nivel euroregional. Avem deja pacienţi din toată ţara şi din afara României. Nu regretăm această decizie și cred că putem să ne ducem visul la un alt nivel.

 

Interviu publicat și în Puterea a Cincea.