C. T. Popescu, despre cele „60-80 de dosare ale lui Traian Băsescu”: Am furat 100 de milioane de euro și-am omorât-o și pe mama! Și sunt și împăratul Chinei!

Cristian Tudor Popescu a fost întrebat în emisiunea „Jurnalul de seară” dacă e felul lui Traian Băsescu de a pregăti opinia publică față de ceva ce știe că i se va întâmpla, jurnalistul a răspuns însă că un procedeu de manipulare al fostului președinte.

Traian Băsescu a spus, în urmă cu două zile, că se aşteaptă să îi fie deschise 60-80 de dosare penale, asta pentru că atunci când a terminat mandatul de primar şi a devenit preşedinte împotriva sa erau 700 de plângeri.

Procedeul domnului Băsescu – ăsta… am 60-80 de dosare – se numește negare prin absurd. E tot un procedeu de manipulare, un truc logic. Dacă ești acuzat în mod precis în unu, două, trei dosare, spui: Da, domle, nu numai trei! Cineva spune: Ai furat un milion de euro! Ce un milion, domle?! Am furat 100 de milioane de euro și-am omorât-o și pe mama!Vedeți? Se produce o magnificare, o augmentare, în absurd a acuzei. În loc să negi faptul precis pentru care ești acuzat, îl magnifici, îl umfli la absurd și spui: Da, domle, și sunt și împăratul Chinei! Asta face domnul Băsescu. Da, domle, o să am 60-80 de dosare!N-o să aibă 60-80. Deocamdată are cel puțin unul în care eu sunt hipercompetent: dosarul Mihăileanu. Acolo mă pricep. Ăsta… Nana, nu știu, nu cunosc speța”, a spus Cristian Tudor Popescu.

În dosarul Nana nu pot să-mi pun decât această întrebare: de ce un om aflat după zece ani, în ultimul an de mandat, în fruntea României, simte nevoie să cumpere un teren într-o zonă înțesată de vipere? Acolo era un cuib de vipere. Tot felul de samsari imobiliari din țară, din străinătate, ceva groaznic! Simte nevoie să se parașuteze acolo și să cumpere acel teren în ultimul an de mandat ca șef al statului. De ce oare trebuia să facă lucrul acesta? Nu știu”, a adăugat jurnalistul.

11 persoane au fost trimise astăzi în judecată în legătură cu dosarul retrocedărilor de terenuri de la Nana. Cei 11 inculpați vor fi judecați de Tribunalul din Călărași. Un element de noutate în acest caz îl constituie estimarea prejudiciului: 3 milioane de lei.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/c-t-popescu-despre-cele-60-80-de-dosare-ale-lui-traian-basescu-am-furat-100-de-milioane-de-euro-si-am-omorat-o-si-pe-mama-si-sunt-si-imparatul-chinei-394955


Analyse


2025-11-11 02:51:27

General Sentiment: negative (score: -0.3 magnitude: 1.6)

Subject: manipulare opinie publica basescu

Entity Sentiment:

  • traian basescu: negative (score: -0.75 magnitude: 1.5, occurrence: 6)
  • cristian tudor popescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • mihailaeanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • calarasi: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • dosarul nana: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • jurnalul de seara: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation: Violence,Criminal Planning/Confessions

KeyPhrases:

  • manipulare opinie publica basescu
  • dosar nana
  • dosar mihailaeanu
  • emisiunea jurnalul de seara

KeyWords:

  • basescu
  • manipulare
  • dosar
  • nana
  • calarasi
  • lei

Excerpt: acest articol analizeaza declaratiile lui traian basescu despre cele 60-80 de dosare si folosirea negarii prin absurd ca tehnica de manipulare; este prezent un dosar legat de nana la Tribunalul din calarasi, cu un prejudiciu estimat de 3 milioane de lei; comentariul este facut de jurnalistul cristian tudor popescu in contextul emisiunii jurnalul de seara; tonul general este critic fata de practicile de imagine publica si de presiunea politica, iar contextul ofera o perspectiva asupra modului in care presa reacioneaza la acuzatii.

Summary: articolul analizeaza afirmatiile fostului presedinte despre 60-80 de dosare si folosirea negarii prin absurd ca tehnica de manipulare; este prezent un dosar legat de nana la tribunalul din calarasi, cu un prejudiciu estimat de 3 milioane de lei; comentariul este facut de jurnalistul cristian tudor popescu in contextul emisiunii jurnalul de seara; tonul general este critic fata de practicile de imagine publica si de presiunea politica, iar contextul ofera o perspectiva asupra modului in care presa reacioneaza la acuzatii.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.