Competiția Sport și Sănătate prinde contur – Ziarul Liber in Teleorman

[analyse_image type=”featured” src=”https://liberinteleorman.ro/wp-content/uploads/2026/03/c00c14b5-1b6e-466f-94a0-8d385db8ff7f.jpeg”]

Astăzi, Primăria Mârzănești a organizat în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Mârzănești, Liceul Tehnologic Nr. 1 Alexandria și ISJ Teleorman competiția de fotbal din cadrul proiectului „Sport și Sănătate”.

Proiectul promovează un mod de viață sănătos, fair-play și relațiile interumane, scopul principal fiind de a atrage cât mai mulți elevi către sport și către „Clasa cu profil sportiv a Liceului Tehnologic nr.1 Alexandria”.
Alături de echipa Școlii Gimnaziale Nr. 1 Mârzănești au mai participat echipe ale școlilor din Poroschia, Țigănești, Brânceni, Drăgănești-Vlașca și Măgura.
Echipa câștigătoare a acestui turneu a fost Școala Gimnazială Măgura, care a învins în finală Școala Gimnazială Mârzănești, cu scorul de 2-0.
După terminarea competiției, elevii remarcați ai echipelor participante au fost recompensați cu premii individuale de către organizatori.
Competiția s-a desfășurat în satul Valea Parului, comuna Mârzănești.
“A fost o competiție destul de benefica pentru copii, ei fiind grupul tinta al acestui proiect. Mă bucură faptul că au fost prezenți intr-un număr atât de mare la aceasta acțiune de promovare a clasei cu program sportiv de la Liceul Tehnologic nr.1 Alexandria, fiind implicați și preocupați în activitatea sportivă, fiecare dintre ei dorind sa-si arate aptitudinile pentru fotbal în spiritul de fair play. Mulțumim Primăriei Mârzănești pentru asigurarea desfășurării competiției în condiții bune. Felicitări tuturor elevilor și profesorilor care au participat!”, a declarat antrenorul Călin Pistolea.

[analyse_source url=”https://liberinteleorman.ro/competitia-sport-si-sanatate-prinde-contur/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.