Adriana Săftoiu îi reproșează lui Traian Băsescu că i-a încălcat dreptul la intimitate prin faptul că i-a cerut dosarul medical, eveniment pe care l-a catalogat ca pe un episod umilitor.
De altfel, ea povestește că Traian Băsescu a început să facă greșeli din momentul în care a început să vorbească despre el ca un șef de stat decât ca un președinte.
„E o mare diferență să fii președintele țării și să te numești șeful statului”, a punctat Adriana Săftoiu.
„Cât ai fi de președinte, să-și bagi nasul în dosarul meu medical, mi s-a părut o lipsă de respect față de demnitatea umană”, a spus Adriana Săftoiu.
„Eu eram deja aproape de final, era o tensiune între mine și președinte. Tactica e să discreditezi omul înainte ca să apuce el să spună ceva. Se căutau… și sunt convinsă că sistemul ăsta funcționează și acum. Dacă aș ști că s-a oprit la mine, aș spune că a fost o problemă personală între mine și Traian Băsescu. Dar de unde? Acesta este sistemul din România, care poată să compromită un om, scormonindu-i în trecut și permițându-i să scoată la vedere chiar și o boală medicală”, a declarat Adriana Săftoiu.
Citiți și: Adriana Săftoiu, despre Traian Băsescu: Mult prea repede și-a dorit să fie adulat. Era extraordinar de schimbător
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/adriana-saftoiu-traian-basescu-a-cerut-dosarul-meu-medical-nu-cred-ca-s-a-oprit-la-mine-acesta-este-sistemul-din-romania-395274
