[analyse_image type=”featured” src=”https://blitz24.ro/wp-content/uploads/2025/08/tecuci-populatie-industrie.jpg”]
La data de 4 martie 2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a dispus măsura controlului judiciar față de doi tineri, în vârstă de 18 și 26 de ani, din sat Nărtești, comuna Gohor, respectiv sat Țigănești, comuna Munteni, județul Galați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, după ce polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tecuci i-au reținut pentru 24 de ore.
În fapt, la data de 1 martie 2026, la ora 23:57, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, în parcarea unui restaurant din comuna Munteni, are loc o altercație între mai multe persoane.
În baza probatoriului administrat a reieșit că cei doi tineri, în timp ce se aflau aflau în parcarea restaurantului respectiv, pe fondul unor neînțelegeri, s-ar fi agresat fizic reciproc.
În timpul altercației, tânărul de 18 ani ar fi suferit mai multe leziuni prin înțepare cu un obiect ascuțit provenit de la o bormașină, pe care celălalt tânăr o avea în autoturismul său.
CITEȘTE ȘI De la Buzău pleacă reforma administrativă națională
Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fără a fi necesară internarea.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
[analyse_source url=”https://blitz24.ro/stiri-judetene/actualitate-stiri-judetene/doi-tineri-din-tecuri-au-fost-retinuti-pentru-tulburarea-linistii-publice/”]