Vest: Tânăr atacat cu toporul pe stradă. Agresorul, reținut de polițiști

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/03/IMG_3022.jpeg”]

Un tânăr de 20 de ani din Uricani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, urmând să fie prezentat procurorului de caz pentru dispunerea măsurilor legale.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 1 martie, în jurul orei 21:00, un tânăr de 21 de ani, tot din Uricani, s-a prezentat la o unitate medicală, unde a declarat că a fost victima unei agresiuni.

Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce se deplasa spre domiciliu, victima ar fi fost abordată de un bărbat având fața acoperită cu o mască chirurgicală. Acesta l-ar fi lovit pe tânăr cu un obiect contondent (topor), moment în care persoana vătămată ar fi încercat să se apere, lovindu-l  în zona feței. Ulterior, agresorul ar fi fugit într-o direcție necunoscută, iar victima s-a deplasat la unitatea medicală pentru îngrijiri de specialitate.

În urma activităților investigative desfășurate, luni, 2 martie, polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea faptei – un tânăr de 20 de ani, din Uricani – care a fost reținut pentru 24 de ore.

Totodată, pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de cinci zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul și dispunerea măsurilor legale care se impun.

[analyse_source url=”http://www.banatulmeu.ro/vest-tanar-atacat-cu-toporul-pe-strada-agresorul-retinut-de-politisti/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.