[analyse_image type=”featured” src=”https://blitz24.ro/wp-content/uploads/2015/08/violenta_domestica.jpg”]
Violența domestică rămâne o problemă reală și de actualitate în județul Buzău, iar statisticile recente indică un fenomen îngrijorător.
La acest capitol, Buzăul se situează pe locul 5 la nivel național.
În 2025, polițiștii buzoieni au intervenit la peste 6.000 de sesizări privind fapte de violență domestică, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 16-17 intervenții pe zi.
Cazurile de violență în familie sunt raportate frecvent atât în mediul urban, cât mai ales în zonele rurale.
În funcție de gravitatea cazurilor, pentru protejarea victimelor, autoritățile au dispus sute de ordine de protecție.
CITEȘTE ȘI Pericol la Râmnicu Sărat – Au început să cadă bucăți de tencuială din clădirea Romtelecom
Referitor la montarea brățărilor electronice în cazurile de violență domestică la agresor, de-a lungul anului 2025, oamenii legii au aplicat peste 120 de astfel de măsuri.
Polițiștii recunosc că în această perioadă au existat persoane care fie s-au îndepărtat de dispozitivul de monitorizare, fie au distrus brățările electronice declanșând alarme.
Victimele violenței domestice pot solicita oricând ajutorul polițiștilor sau la numărul unic de urgențe 112, cât și numărul 0800.500.333.
[analyse_source url=”https://blitz24.ro/stiri-judetene/actualitate-stiri-judetene/judetul-buzau-in-topul-violentei-domestice/”]