Mai multă umbră la vară! Stejari roșii plantați în zona Pieței 700 din Timișoara FOTO

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/03/642932222_1339227574897856_1499898722397962869_n.jpg”]

Primăria Timișoara a dat startul plantărilor. Instituția anunță că a sădit stejari roșii în zona Pieței 700.

„Natura se dezmorțește, iar echipele noastre profită de vremea favorabilă pentru a da startul pregătirilor și plantărilor de primăvară în tot orașul. În zona Pieței 700, la rondoul din sensul giratoriu și în parcare, colegii de la Horticultura au plantat deja arbori din specia Quercus rubra (stejar roșu), aleasă special pentru rezistența în mediul urban și pentru coroana bogată care va oferi umbră generoasă în viitor”, a informat Primăria Timișoara.

De asemenea, urmează să fie realizate noi plantări și în alte puncte cheie ale orașului.

„Completăm aliniamentele stradale și transformăm spațiile betonate în zone mai verzi, mai prietenoase cu pietonii și mai răcoroase. În plus, echipele noastre au început degajarea și pregătirea amplasamentelor din zona Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” și pe strada Michelangelo, la intrarea în Parcul Copiilor. Fiecare arbore plantat astăzi este o investiție într-un oraș mai sănătos în viitor”, a transmis Primăria Timișoara.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/mai-multa-umbra-la-vara-stejari-rosii-plantati-in-zona-pietei-700-din-timisoara-foto/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.