FOTO Accident pe drumul care face legătura dintre Suceava și Adâncata. Doi copii au ajuns la spital

[analyse_image type=”featured” src=””]

Un accident rutier s-a produs, vineri seară, la ieșirea din municipiul Suceava spre localitatea Adâncata. Este vorba despre un autoturism ieșit în afara părții carosabile în care se aflau un adult și trei minori.

Persoanele implicate în evenimentul rutier sunt conștiente și cooperante, momentan se află în monitorizarea echipajelor medicale și paramedicale. În urma evenimentului rutier, doi minori sunt transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, a transmis ISU Suceava.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două ambulanțe Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Urmareste-ne pe Google News

[analyse_source url=”https://suceavanews.ro/318672/eveniment/foto-accident-pe-drumul-care-face-legatura-dintre-suceava-si-adancata-doi-copii-au-ajuns-la-spital/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.