Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, ieri, cu ambasadorii statelor UE acreditaţi la Bucureşti, precum şi cu reprezentanţii diplomatici ai SUA şi Canadei, la întâlnire participând şi preşedinţii Camerei Deputaţilor,Valeriu Zgonea, şi Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Întâlnirea a avut loc după ce deputaţii au respins cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru urmărirea penală a lui Ponta.
„Discuţia cu ambasadorii a fost foarte utilă, am observat că toţi şi-au luat notiţe pentru a informa ţările pe care le reprezintă. Am convingerea că a fost foarte utilă această discuţie.
În astfel de cazuri, ambasadorii iau notă de ce Guvernul sau Parlamentul doreşte să informeze. Nu este rolul ambasadorilor să dea sfaturi, lucru pe care l-au şi spus. Declaraţiile care au fost făcute ieri, comunicatele transmise, întăresc această idee şi această percepţie că acesta este modul de relaţionare corectă între o ţară şi ambasadori”, a declarat Tăriceanu.
Ambasada Germaniei, reacţie după votul de ieri din Parlament
Ambasada SUA: Legea trebuie să se aplice în mod egal tuturor
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/calin-popescu-tariceanu-nu-este-rolul-ambasadorilor-sa-dea-sfaturi-lucru-pe-care-l-au-si-spus-402297
