Marcel Ciolacu: „E pace la Buzău”. Consiliul Județean și Primăria Buzău, front comun pentru gestionarea proiectelor comune

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2026/02/CJ-Buzau-7.jpg”]

După o perioadă marcată de schimburi de replici în spațiul public, relațiile dintre Consiliul Județean Buzău și Primăria Municipiului Buzău par să fi intrat într-o nouă etapă. La finalul ședinței ordinare de joi a CJ Buzău, președintele instituției, Marcel Ciolacu, a anunțat că administrațiile județeană și municipală au stabilit să colaboreze pe proiectele majore de interes comun.

„Este pace la Buzău. Aici este vorba despre prioritățile pe care le avem pentru cetățeni”, a declarat Marcel Ciolacu, precizând că întâlnirea a avut loc la inițiativa președintelui organizației județene PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu, în prezența primarului municipiului Buzău, Constantin Toma.

Unul dintre principalele subiecte discutate a fost gestionarea deșeurilor la nivel județean, domeniu în care autoritățile intenționează să adopte o strategie comună. Potrivit președintelui CJ, obiectivul este reducerea costurilor și corelarea serviciilor de salubrizare cu activitatea agenților economici, în contextul în care în județ funcționează una dintre cele mai mari companii de reciclare din România.

„Vom merge pe zona de deșeuri cu aceeași abordare, atât la nivel județean, cât și la nivelul municipiului, pentru ca aceste costuri să fie mai reduse și să se reflecte în prețul plătit de cetățeni”, a explicat Marcel Ciolacu.

La rândul său, primarul Constantin Toma a confirmat că discuțiile purtate joi dimineață, la sediul Primăriei Buzău, au dus la normalizarea relațiilor dintre cele două instituții.

„Așa cum a spus și domnul deputat Romeo Lungu, mai puțină politică și mai multă administrație. Va fi armonie, va fi pace și lucrurile vor merge înainte. Ne-am împăcat, ne-am îmbrățișat, la modul serios. Este pace și va fi pace. Este o organizație politică puternică și vom merge împreună”, a declarat edilul.

Constantin Toma a precizat că divergențele anterioare au vizat anumite situații punctuale, dar că în prezent colaborarea este reluată în beneficiul comunității.

„Am criticat o situație, pentru a se îndrepta lucrurile. Nimeni nu este perfect, fiecare avem de învățat. Important este că lucrurile sunt acum pe făgașul bun, iar acest lucru contează cel mai mult pentru buzoieni”, a mai spus primarul municipiului Buzău.

Reluarea dialogului între Consiliul Județean și Primăria Buzău este esențială pentru implementarea proiectelor majore de infrastructură, dezvoltare și servicii publice, care necesită cooperarea celor două administrații.

[analyse_source url=”https://www.observatorulbuzoian.ro/marcel-ciolacu-e-pace-la-buzau-consiliul-judetean-si-primaria-buzau-front-comun-pentru-gestionarea-proiectelor-comune/”]


Analyse


2026-02-28 05:26:15

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.