PSD şi UNPR se abţin de la votul moţiunii de mâine: “Nu ne ridicăm din bancă, m-aţi înţeles?”

Parlamentarii Puterii vor sta în bănci în timpul votului, Victor Ponta scăpând astfel de emoţia ca vreunul din aleşii PSD să trădeze. În tabăra liberalilor se duc încă negocieri, în speranţa că vor da jos Guvernul Ponta. Mai au însă nevoie de aproape 100 de voturi.

Președintele Consiliului Național al PSD, Rovana Plumb, a declarat că formațiunea sa nu va vota vineri moțiunea de cenzură inițiată de PNL.

Este treaba Opoziției să-și adune voturile pentru a trece moțiunea. Noi, cei din PSD, nu vom vota, vom fi prezenți la dezbatere, pentru că este firesc și normal din respect pentru Parlament. Însă rolul Opoziției și responsabilitatea ei este de a strânge voturile pentru moțiune. Din punctul nostru de vedere, opțiunea este foarte clară, pentru că acest demers al Opoziției nu poate fi luat în calcul. Este doar generator de haos și nu de stabilitate politică”, a afirmat Rovana Plumb, joi, într-o intervenție la B1 TV, citată de Agerpres.

Gabriel Oprea: Cred că nu ne ridicăm din bancă, m-aţi înţeles?

Preşedintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, a declarat, joi, că partidul său nu va vota la moţiunea de cenzură, menţionând că parlamentarii UNPR nu se vor ridica din bancă.

Cred că nu ne ridicăm din bancă, m-aţi înţeles? Eu am patentat treaba asta şi vă spun un secret, şi atunci (2012 – demiterea Guvernului Ungureanu prin moţiune de cenzură – n.r.) ţin minte că s-au supărat şi alţi şefi de stat, atunci era majoritatea la vreo 5 voturi. Dacă unul sau doi parlamentari erau răciţi, guvernul deja dădea semne… Acum e altă diferenţă. Nu, nu cred că ne ridicăm din bancă. Este o procedură, prezent, nu votez. Cel care vrea să te dărâme trebuie să-şi arate forţa atunci, la urma de vot, cam asta este”, a declarat Oprea, la Adevărul Live, citat de Mediafax. 

“Am spus ce fac mâine. Sunt într-o coaliţie de guvernare, sunt un om serios, sunt un om care mi-am dat cuvântul şi cred că Guvernul României este un guvern bun, din care fac şi eu parte. Fac şi eu parte dintr-o echipă. Este o problemă, în primul rând şi am spus-o întotdeauna, de bun simţ să mergi cu echipa din care faci parte şi e o echipă guvernamentală, şi la bine, şi la rău”, a mai declarat Oprea.

Pariuri și speranțe la moțiunea de cenzură

Liberalii se pregătesc să piardă frumos în ziua votului dedicat propriei moţiuni de cenzură. Liderii noului PNL speră să obţină un scor mai mare decât numărul semnatarilor acestui demers. Pe hârtie lucrurile stau cu totul altfel, însă. Iar unii liberali par deja resemnaţi când calculează posibilele voturi.

 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/psd-si-unpr-se-abtin-de-la-votul-motiunii-de-maine-nu-ne-ridicam-din-banca-m-ati-inteles-402900


Analyse


2025-03-21 02:34:17

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: PSD si UNPR se abtin de la vot

Entity Sentiment:

  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • UNPR: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Rovana Plumb: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Gabriel Oprea: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Guvernul Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: PSD si UNPR nu vor vota motiunea de cenzura initiata de PNL, preferand sa ramana in banci. Rovana Plumb si Gabriel Oprea au declarat ca opozitia trebuie sa adune voturile necesare pentru a trece motiunea.

Summary: PSD si UNPR au decis sa nu voteze motiunea de cenzura initiata de PNL, preferand sa ramana in banci in timpul votului. Rovana Plumb a subliniat ca opozitia trebuie sa adune voturile necesare pentru a trece motiunea, considerand ca demersul este generator de haos. Gabriel Oprea a reiterat ca UNPR nu va participa la vot, mentionand ca este o procedura de a fi prezent fara a vota. Liberalii spera sa obtina un scor mai mare decat numarul semnatarilor, desi sunt constienti de dificultatile intampinate.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.