HOȚUL care a jefuit o clinică medicală din centrul Râmnicului a fost arestat. VEZI despre ce unitate este

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.gazeta-valceana.ro/wp-content/uploads/2025/10/IPJ-Arestat-Retinut-tanar-noaptea.jpg”]

HOȚUL care a jefuit o clinică medicală din centrul Râmnicului a fost arestat. VEZI despre ce unitate este vorba

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au identificat o persoană cercetată pentru complicitate la furt calificat. În fapt, în dimineața de 29 ianuarie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe timpul nopții, persoane necunoscute au pătruns, prin forțarea ușii de acces, în incinta unei clinici medicale din municipiul Râmnicu Vâlcea, de unde au sustras o casetă de valori (seif), în care se afla suma de aproximativ 25.000 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat unul dintre cei doi făptuitori, respectiv un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea.

În data de 26 februarie 2026, în urma administrării probatoriului, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Vineri, 27 februarie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele persoanei în cauză.

Din informațiile noastre, clinica păgubită este RAPITEST (strada V. Olănescu din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea).

„Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Cercetările sunt continuate de către polițiști, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au anunțat reprezentanții IPJ Vâlcea.

spot_imgspot_img

[analyse_source url=”https://www.gazeta-valceana.ro/anchetedezvaluri/hotul-care-a-jefuit-o-clinica-medicala-din-centrul-ramnicului-a-fost-arestat-vezi-despre-ce-unitate-este-vorba/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.