[analyse_image type=”featured” src=””]
Situația persoanelor vulnerabile și fenomenul cerșetoriei rămân o prioritate pentru polițiștii locali. În ultima perioadă, aceștia au intensificat acțiunile pentru depistarea persoanelor aflate pe străzi, care produc disconfort public, dar care, în același timp, își pun propria viață în pericol, mai ales în sezonul rece.
De la începutul anului, 108 persoane au fost depistate pe străzile orașului, fiind predate de 335 de ori Centrului de Asistență Socială. Persoanele în cauză au fost identificate în 75 de locații din municipiu, atât în zona centrală, cât și în cartiere, pe străzi, în parcuri și în piețe.
Printre zonele în care au fost semnalate astfel de cazuri se numără: 16 Decembrie 1989, 3 August 1919, Alba Iulia, Alexandru Miletici, Alexandru Mocioni, Amurgului, Ana Ipătescu, Aradului, Baba Dochia, Bogdăneștilor, Buziașului, Circumvalațiunii, Cloșca, C. Brâncoveanu, C.D. Loga, Crângului, Dâmbovița, Divizia 9 Cavalerie, Emanuil Ungureanu, Gării, Gavril Musicescu, Gheorghe Lazăr, Iuliu Maniu, Lacului, Liège, L. Rebreanu, Martirilor 1989, Mihail Kogălniceanu, Parcul Carmen Sylva, Parcul Zürich, Popa Șapcă, Proclamația de la Timișoara, Protopop Meletie Drăghici, Piețele 700, Badea Cârțan, Doina, Iosefin, Mehala, Piețele Libertății, Sfântu Gheorghe, Traian, Unirii, Victoriei, Recoltei, Regele Carol I, Regele Ferdinand I, Republicii, Șagului, Sinaia, Stan Vidrighin, Torontalului, Tudor Vladimirescu, Victor Babeș și Victor Vlad Delamarina.
Pe lângă acțiunile zilnice de preluare a persoanelor din stradă, polițiștii locali au derulat numeroase campanii media pentru informarea populației. Mesajul transmis este clar: oferirea de bani nu reprezintă o soluție, deoarece această practică contribuie la menținerea persoanelor în stradă. De asemenea, s-a constatat că multe dintre acestea refuză cazarea în centrele sociale, părăsindu-le la scurt timp după ce sunt aduse, și nu își manifestă dorința de a munci pentru reintegrarea în societate.
Pentru intervenții cât mai prompte, cetățenii sunt încurajați să semnaleze astfel de cazuri la numerele Dispeceratului Poliției Locale: 0256.968 sau 0256.246.112. Echipajele se deplasează la fața locului pentru preluarea și predarea persoanelor către autoritățile competente, în vederea încercării reintegrării acestora și a diminuării fenomenului.
Campaniile de informare continuă, iar Poliția Locală reiterează apelul către populație de a nu oferi bani persoanelor care apelează la cerșetorie, deoarece acest gest nu le ajută pe termen lung, ci contribuie la perpetuarea situației lor vulnerabile.
[analyse_source url=”https://timisplus.ro/spune-nu-cersetoriei-implica-te-responsabil-pentru-un-oras-mai-sigur-si-mai-solidar/”]