[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/02/ruben-latcau-spital.jpg”]
Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, a venit cu o serie de precizări după ce Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a susținut că Ministerul Sănătății nu are sarcina de a realiza asfaltări în oraș, cu referire la accesele la Institutul Regional de Oncologie de pe Calea Torontalului.
„Domnule Simonis, opriți-vă. Cum de vă revoltă faptul că v-am emis un aviz? Institutul de Oncologie e despre oameni aflați în cea mai grea luptă a vieții lor. Lupta pentru viața lor. Iar dumneavoastră tratați siguranța acestora bolnavi ca pe un detaliu birocratic. Responsabilitatea, domnule Simonis, se măsoară în vieți protejate, nu în milioane invocate în conferințe sau online. Susțin construcția Institutului. Am dat Avizul Comisiei de Circulație din Primărie chiar dacă nu sunt îndeplinite standardele. Am făcut-o pentru ca domnul ministru Rogobete să nu mai piardă alte 250 de milioane de euro. Și cerem doar ca ambulanțele și mașinile cu pacienți să poată intra și ieși în siguranță, fără risc pentru bolnavi și pentru șoferi. Vorbim de siguranță, nu de detalii tehnice opționale”, a afirmat Ruben Lațcău.
De asemenea, viceprimarul Timișoarei a subliniat faptul că investitorul are datoria de a asigura accesul, și nu primăria.
„Asigurarea accesului e în sarcina investitorului, indiferent cine e acesta. Spun reglementările legale. Dar poate dumneavoastră la Consiliul Județean procedați după modelul Negoiță. Cât despre proiecte din zonă, chiar partidul dumneavoastră, PSD, a participat la aprobarea HCL 255/2017”, a precizat Ruben Lațcău.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/viceprimarul-ruben-latcau-despre-institutul-oncologic-asigurarea-accesului-e-in-sarcina-investitorului-indiferent-cine-e-acesta/”]