Siguranță sporită pentru meciurile de handbal European Cup și fotbal din liga a II-a

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.buzau.net/stiri-din-buzau/wp-content/uploads/2026/02/siguranta-sporita-pentru-meciurile-de-handbal-european-cup-si-fotbal-din-liga-a-ii-a.jpg”]

Forțele de ordine din Buzău au stabilit, în cadrul unei ședințe operative desfășurate joi 19 februarie, măsurile de siguranță pentru evenimentele sportive programate în acest sfârșit de săptămână. La întâlnirea de la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean au participat reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliției Locale, alături de organizatorii celor două competiții vizate: partida de handbal masculin din European Cup dintre H.C. Buzău și Konjuh și meciul de fotbal din liga a II-a dintre A.F.C. Metalul Buzău și F.C Bacău.

Efectivele implicate vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în imediata apropiere a arenelor sportive, pe traseele de deplasare ale participanților, precum și pentru prevenirea oricăror încălcări ale normelor de conviețuire socială. Misiunea principală este de a garanta protecția tuturor celor prezenți la cele două manifestări sportive.

În acest context, jandarmii reamintesc participanților că, potrivit Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive, au obligația să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele de deplasare, în apropierea şi în interiorul bazelor sportive. De asemenea, în incinta arenei, spectatorii sunt obligaţi să respecte ordinea, siguranţa şi regulile stabilite de organizator.

Autoritățile precizează faptul că accesul publicului, paza vestiarelor, protecția arbitrilor, precum și îndrumarea și supravegherea spectatorilor în stadion, se realizează de către agenții societății de pază și protecție contractată de organizatorul evenimentului.

Pentru ca publicul să se poată bucura de aceste manifestări sportive în siguranță, se recomandă evitarea implicării în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică și respectarea indicațiilor forțelor de ordine și ale personalului de securitate.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

[analyse_source url=”https://www.buzau.net/stiri-din-buzau/siguranta-sporita-pentru-meciurile-de-handbal-european-cup-si-fotbal-din-liga-a-ii-a/”]


Analyse


2026-03-03 06:56:13

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.