IJJ Suceava a finalizat cu succes proiectul transfrontalier „Wildsafe Initiative” pentru protejarea

[analyse_image type=”featured” src=”https://suceavalive.ro/wp-content/uploads/2026/02/ijj-1.jpeghttps://suceavalive.ro/wp-content/uploads/2026/02/ijj-1.jpeg”]

Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a organizat astăzi conferința de presă dedicată închiderii proiectului „Inițiativă transfrontalieră în domeniul biodiversității: Parteneriat între Jandarmeria Suceava și Garda Națională a Ucrainei pentru conservarea ariilor naturale protejate”.

Proiectul a beneficiat de finanțare prin Programul Interreg VI-A NEXT Ungaria – Slovacia – România – Ucraina 2021–2027 și s-a desfășurat pe parcursul a 12 luni, având ca obiectiv principal consolidarea cooperării instituționale pentru protecția și conservarea biodiversității în zona de frontieră româno-ucraineană.

În cadrul conferinței, inspectorul-șef al I.J.J. Suceava a subliniat faptul că proiectul a demonstrat că protejarea patrimoniului natural nu cunoaște granițe, iar colaborarea dintre instituțiile de aplicare a legii reprezintă un pilon esențial pentru dezvoltarea unui mecanism sustenabil de intervenție în domeniul protecției mediului.

Rezultate concrete ale proiectului
Pe durata implementării, partenerii au realizat o serie de activități cu impact direct asupra capacității operaționale și a cooperării transfrontaliere:
– Două sesiuni comune de formare profesională, dedicate actualizării cunoștințelor legislative, înțelegerii modului de organizare și funcționare a instituțiilor de aplicare a legii și consolidării colaborării cu autoritățile responsabile de protecția mediului;
– Elaborarea unui Plan comun de acțiune pentru protecția și conservarea biodiversității, document strategic care stabilește un cadru unitar de intervenție în combaterea infracțiunilor de mediu și în gestionarea situațiilor operative din ariile naturale protejate;
– Desfășurarea unui exercițiu comun în teren, prin care a fost testată eficiența planului elaborat și capacitatea echipelor de a acționa coordonat în situații complexe;
– Organizarea unui eveniment de informare și sensibilizare a comunității, menit să evidențieze importanța implicării cetățenilor în protejarea mediului;
– Dotarea cu echipamente moderne, contribuind la creșterea capacității de prevenire și intervenție în teren.

Prin aceste activități, obiectivul general al proiectului- armonizarea mediului de lucru al instituțiilor de aplicare a legii din zona de frontieră- a fost atins, fiind construit un parteneriat funcțional, bazat pe încredere, profesionalism și responsabilitate comună.

Pentru județul Suceava, care deține una dintre cele mai întinse suprafețe împădurite din România, cooperarea în domeniul protecției mediului are o importanță strategică. Protejarea pădurilor și a ecosistemelor naturale înseamnă protejarea siguranței și a viitorului comunităților locale.

Rezultatele proiectului „Wildsafe Initiative” vor continua să producă efecte pe termen lung, prin implementarea Planului comun de acțiune și menținerea relațiilor instituționale consolidate în cadrul parteneriatului româno-ucrainean. Reprezentanții instituției și-au exprimat dorința ca această colaborare să rămână activă și să constituie un model de bună practică la nivel european.

La finalul conferinței, conducerea I.J.J. Suceava a adresat mulțumiri partenerilor din Ucraina, echipei de implementare, autorităților locale și tuturor celor care au contribuit la succesul proiectului.

„Wildsafe Initiative” a reprezentat o investiție în cooperare, siguranță și protecția mediului, demonstrând că prin perseverență și colaborare pot fi dezvoltate mecanisme durabile de protejare a biodiversității în regiunea transfrontalieră.

Lasa un raspuns Anuleaza raspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

[analyse_source url=”https://suceavalive.ro/ijj-suceava-a-finalizat-cu-succes-proiectul-transfrontalier-wildsafe-initiative-pentru-protejarea-biodiversitatii-la-granita-cu-ucraina/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.