[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/02/ghiroda-cu-dumbravita-e1771237232506.jpg”]
CSC Ghiroda și Giarmata Vii s-a impus cu scorul de 2-0 în fața formației CSC Dumbrăvița, în penultimul test de verificare înaintea reluării campionatului. Ambele goluri ale partidei au fost marcate de Patrick Andreaș în prima repriză.
Atacantul a deschis scorul în minutul 18, iar în minutul 37 a reușit dubla, stabilind și rezultatul final al întâlnirii.
„A fost un joc bun, care ne-a arătat la ce nivel suntem și ce mai avem de corectat. Dumbrăvița ne-a pus suficiente probleme încât să ne evidențieze lacunele din joc. Le mulțumesc pentru acest test, mai ales că au venit după meciul de marți din Cupă, într-o stare evidentă de oboseală. Am reușit să marcăm mai ușor, însă am ratat și foarte multe situații de gol. Nu mi-a plăcut faptul că, în anumite momente, am cedat inițiativa, iar Dumbrăvița ne-a dominat câteva minute, mai ales spre final. Per total, a fost un test util pentru noi”, a spus antrenorul Iulian Muntean, la finalul jocului.
Formula de start
Bura-Koț – Datcu, Bocșan, Roșu, Ilie – Trandu, Stoi – Mancaș, Ardel, Bud – Andreaș.
Schimbări efectuate
Pe parcursul partidei au mai intrat Buia, Șteta, Sabău, Krista și Pop, în locul lui Ilie, Ardel, Trandu, Datcu și Bocșan.
În minutul 60, Ciocan l-a înlocuit pe Bura-Koț, iar în minutul 67 Velcotă a intrat în locul marcatorului Andreaș.
În minutul 75 au fost efectuate ultimele modificări: Cionvică, Bereczki, Imbroane și Chiș au intrat pe teren, în timp ce Mancaș, Roșu, Stoi și Bud au părăsit suprafața de joc.
Ultimul test de verificare înaintea reluării campionatului va avea loc sâmbăta viitoare, când Ghiroda va întâlni formația Ripensia Timișoara.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/victorie-clara-in-penultimul-test-inaintea-reluarii-campionatului-ghiroda-trece-cu-2-0-de-dumbravita/”]