Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: Universitatea în era organizațiilor “agentice” – între promisiunea Inteligenței Artificiale și riscul pierderii sensului

Rectorul Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prof. univ. dr. Marilen Pirtea, atrage atenția asupra transformărilor profunde generate de Inteligența Artificială în mediul universitar, în contextul concluziilor raportului McKinsey (2025), care analizează apariția așa-numitelor „organizații agentice”.

Potrivit rectorului UVT, conceptul de „organizație agentică” nu vizează doar utilizarea extinsă a Inteligenței Artificiale, ci marchează o schimbare de paradigmă comparabilă cu revoluțiile industrială și digitală. În această nouă logică, Inteligența Artificială nu mai este un simplu instrument pasiv, ci devine un actor operațional, prin intermediul unor agenți autonomi capabili să inițieze acțiuni, să coordoneze procese și să colaboreze cu oamenii pentru a crea valoare.

„Deși exemplificările vin din mediul corporate, întrebarea importantă este dacă universitățile pot rămâne în afara acestei transformări și, mai ales, dacă ar trebui să ignore această transformare”, subliniază rectorul UVT.

De la digitalizare la transformare reală

Marilen Pirtea afirmă că majoritatea universităților funcționează încă într-un model „pre-agentic”. Tehnologia este prezentă și utilizată, însă rareori are un impact transformator asupra activităților academice. Platformele de e-learning, sistemele de evaluare sau bazele de date sunt folosite, în general, ca infrastructură de suport, fără a regândi fundamental procesele de învățare, cercetare sau luare a deciziilor.

În paradigma agentică, explică rectorul, Inteligența Artificială ar fi integrată în însăși arhitectura muncii academice. Agenții AI ar putea personaliza parcursurile de învățare, oferi feedback continuu, sprijini evaluarea formativă, asista cercetarea și prelua o parte semnificativă din sarcinile administrative. Rolul profesorului nu ar dispărea, ci s-ar transforma, accentul mutându-se de la furnizarea de informație la mentorat, evaluare critică și garantarea valorilor academice.

Tensiuni între eficiență și autonomie academică

Rectorul UVT avertizează însă că universitățile nu sunt simple organizații centrate pe performanță, ci instituții normative, construite pe autonomie academică, libertate intelectuală și încredere publică. Delegarea unor decizii către agenți AI ridică întrebări esențiale: cine stabilește obiectivele acestor agenți, cine răspunde pentru erori și ce decizii pot fi automatizate.

„Într-o universitate, transparența și posibilitatea de contestare nu sunt opționale; ele sunt parte din însăși definiția cunoașterii academice. Fără mecanisme clare de guvernanță etică și epistemică, paradigma agentică riscă să transforme universitatea într-un sistem opac, eficient poate, dar lipsit de legitimitate”, remarcă acesta.

Rolul profesorului și necesitatea formării

O zonă sensibilă este cea a cadrelor didactice. Conform raportului McKinsey (2025), valoarea umană într-o organizație agentică se concentrează pe judecată, creativitate și relație. În educație, acest lucru presupune o schimbare culturală profundă și investiții reale în dezvoltarea competențelor pedagogice legate de utilizarea Inteligenței Artificiale.

Rectorul UVT subliniază că profesorii nu pot fi lăsați să se adapteze singuri la noile tehnologii, iar formarea în domeniul AI nu poate fi tratată ca un subiect marginal. În lipsa unei abordări instituționale coerente, riscurile sunt fie rezistența tacită, fie utilizarea neetică și necontrolată a tehnologiei.

O oportunitate condiționată

În opinia lui Marilen Gabriel Pirtea, „universitatea agentică” nu este nici utopie, nici distopie, ci o oportunitate condiționată de reflecție și guvernanță responsabilă. Implementată cu discernământ, poate elibera timp pentru activități academice cu valoare ridicată și poate consolida legătura dintre educație și cercetare. Aplicată superficial, sub presiunea eficienței, poate accelera managerialismul și eroda autonomia academică.

Concluzia rectorului UVT este că Inteligența Artificială nu obligă universitățile să se transforme într-un anumit fel, ci le oferă posibilitatea de a decide ce deleagă, ce protejează și ce redefinește. Instituțiile care vor îmbina capacitatea tehnologică cu discernământul academic ar putea redefini, în secolul XXI, sensul unei veritabile instituții de cunoaștere.