Victor Ponta: Sunt deja un membru PSD, ca domnul Iliescu şi domnul Năstase

Victor Ponta: Am avut o şedinţă cu liderii coaliţiei, am discutat despre ce avem de făcut săptămâna aceasta la Guvern şi din punctul meu de vedere există tot sprijinul pentru ca tot programul guvernamental să-l ducem mai departe la îndeplinire.

Reporter: Astăzi, preşedintele Klaus Iohannis vă transmitea că va continua această colaborare instituţională cu dumneavoastră…

Victor Ponta: Evident că trebuie să colaborăm instituţional, preşedintele și prim-ministrul.

Reporter: Este statutar şi legitim interimatul asigurat de doamna Rovana Plumb?

Victor Ponta: Bineînțeles.

Reporter: Ar trebui să existe un comitet de coordonare?

Victor Ponta: Dați-mi voie să mă obișnuiesc cu noua poziție pe care o am, de membru de partid. Doamna președinte Plumb, restul, secretarul general, ceilalți, vor spune exact ce decide PSD mai departe, iar eu sunt nu doar prim-ministru al PSD, sunt membru al PSD și respect ce decid colegii mei. Mă simt foarte bine. Sunt deja un membru ca domnul iliescu și domnul Năstase. Justiție discutăm la justiție, politică la politică, așa e normal. Toată lumea, ştiu un singur lucru: că PSD, când e unit, câştigă. Dacă nu e unit, pierdem. Şi toată lumea va fi unită. Indiferent de poziţia pe care o ocupăm în PSD, echipa e unită şi mergem înainte.

Reporter: Domnule premier, aveţi intenţia de demisiona şi de la Guvern?

Victor Ponta: Eu v-am spus ce s-a decis în Coaliție. Restul lucrurilor le comentați dumneavoastră.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/victor-ponta-sunt-deja-un-membru-psd-ca-domnul-iliescu-si-domnul-nastase-415341


Analyse


2025-11-10 23:16:47

General Sentiment: positive (score: 0.5 magnitude: 2.5)

Subject: ponta este membru psd ca iliescu nastase

Entity Sentiment:

  • victor ponta: positive (score: 0.4 magnitude: 1, occurrence: 5)
  • psd: positive (score: 0.6 magnitude: 1.3, occurrence: 5)
  • iliescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • nastase: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 3)
  • rovana plumb: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • klaus iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • membru psd
  • unitate psd
  • comitet coordonare
  • colaborare institutionala

KeyWords:

  • psd
  • iliescu
  • nastase
  • rovana plumb
  • coalitie
  • guvern
  • presedinte
  • iohannis

Excerpt: Victor ponta declara ca este deja membru psd si ca se aliniaza cu domnul iliescu si domnul nastase. El a avut o sedinta cu liderii coalitiei si a discutat despre ce avem de facut la guvern in aceasta saptamana, sustinand ca intreg programul guvernamental va fi dus la indeplinire. Presedintele Iohannis a spus ca va continua colaborarea institutionalala cu el, iar ponta confirma ca interimatul este asigurat de doamna rovana plumb. El adauga ca nu este doar prim-ministru al psd, ci si membru al partidului, iar echipa este unitate si merge inainte.

Summary: Victor ponta afirma ca este deja membru psd si se afla alaturi de iliescu si nastase, subliniind unitatea partidului ca element esential pentru castigarea alegerilor. El descrie o sedinta cu liderii coalitiei, discuta despre ce are de facut la guvern si spune ca intreg programul guvernamental va fi dus la indeplinire. Presedintele Klaus Iohannis a indicat ca colaborarea institutionala va continua, iar interimatul este asigurat de Rovena Plumb. Ponta se declara multumit si spune ca nu doar ocupa o pozitie de premier, ci este si membru al psd, iar deciziile vor apartine conducerii. Mesajul unificarii si al victoriei prin unitate este centrul articolului.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.