[analyse_image type=”featured” src=”https://img.observatornews.ro/?u=https%3A%2F%2Fobservatornews.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2026%2F2%2F14%2F645861%2Fsua-romania-steaguri-55b46a05.jpg&w=1200&h=630&c=1″]
România este “obligată” să facă o industrie pentru aceste resurse, susţine ministrul
El a spus că este vorba despre un parteneriat comercial cu o companie din SUA, care este listată pe bursa NASDAQ, care are un contrat de concesiune de mină din Groenlanda. Întrebat despre valoarea acestui “deal”, Ivan a replicat: “Aş vorbi mult să spun nelimitat, dar depinde foarte mult cât de rapid ne vom mişca. Start, noi putem să lucrăm până la 3 miliarde de euro în următorii zece ani acolo”. “Şi repet, odată ce reuşim să facem prima rafinărie cu tot ciclul integrat de extracţie, rafinare, consum în emisfera occidentală, ne putem dezvolta pe orizontal pentru că toate companiile mari de high tech îşi vor dori şi vor avea un avantaj economic dacă vor veni în România şi vor procesa toate aceste pământuri rare aproape de zona de rafinărie”, a explicat ministrul Energiei.
Întrebat ce resurse de metale rare are România, el a invocat experienţa ca fost ministru al Economiei. “Nu e în portofoliu meu, dar pot să vă spun din experienţa anterioară de la Ministerul Economiei, grafitul e unul extrem de important. România are astăzi 16 din cele 32 de elemente critice, considerate critice la nivel european, care se găsesc doar în ţara noastră şi maxim încă într-o ţară membră UE, ceea ce ne poziţionează pe primul loc în materie de resurse de subsol, pământuri rare şi materiale rare. Deci jumătate din ce are nevoie Europa avem aici”, a punctat Ivan. El a adăugat că România este “obligată” să facă o industrie pentru aceste resurse.
“Pot să vă spun că atunci când eram la Ministerul Economiei am avut 3 proiecte pe care le-am câştigat la Comisia Europeană în valoare de 600 de milioane de euro care au fost considerate strategice la nivel european. Cea de prelucrare a Verde Magnesium în judeţul Bihor la Băiţa, cea de prelucare şi rafinare a cuprului în judeţul Hunedoara şi cea de grafit din care să facem grafen în judeţul Gorj. Deci, eu personal trei proiecte de 600 de milioane de euro le-am inclus pe lista celor strategice la nivel european şi care este evident colegii mei care sunt acum în acest minister continuă”, a subliniat el.
[analyse_source url=”https://observatornews.ro/politic/cum-poate-deveni-romania-un-partener-esential-pentru-sua-suntem-pe-primul-loc-in-europa-645861.html”]