[analyse_image type=”featured” src=”https://dobrogeanews.b-cdn.net/wp-content/uploads/2026/02/drona-militare-adusa-de-valuri-pe-plaja-mamaia.jpg”]
În seara zilei de 9 februarie 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost sesizați cu privire la existența unor bucăți de dronă militară pe plaja din stațiunea Mamaia, în apropierea Hotelului Victoria.

Polițiștii de frontieră ajunși la fața locului au identificat bucăți metalice, ce par a aparține unui aparat de zbor neidentificat.
„Apa a adus la mal niște resturi care par a fi dintr-o dronă în zona hotelului Victoria din Mamaia. Sunt echipe specializate în curs spre a identifica dacă pot recupera ceva electronic din acele resturi pentru a restaura eventual traseul, perioada, sursa”,
a spus ministrul Apărării, Radu Miruță pe posturile de televiziune.
Polițiștii au izolat perimetrul și au restricționat accesul în zonă. Un echipaj specializat din cadrul Serviciului Român de Informații efectuează verificări la fața locului, iar până la finalizarea acestora, obiectul este tratat ca potențial periculos.
În cauză se efectuează cercetări în cooperare cu celelalte autorități cu atribuții în domeniu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

[analyse_source url=”https://www.dobrogeanews.ro/o-drona-militara-avariata-a-fost-adusa-de-valuri-pe-plaja-din-mamaia/”]