Liberalii, între Codul Fiscal pe care l-au votat şi preşedinte

Liberalii au susţinut, încă din momentul în care Codul Fiscal a ajuns în Parlament, că Guvernul a copiat în mare parte propunerile economice din programul PNL. Acesta a fost, de altfel, şi motivul pentru care au susţinut legea.

Proiect de lege privind Codul Fiscal: 306 voturi pentru, o abţinere, 2 voturi împotrivă. Adoptat”, anunța Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, în 24 iunie.

„Cel mai important amendament din această reformă amplă fiscală aparţine Partidului Naţional Liberal: diminuarea TVA la 19 procente. La 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, de la reforma sistemului de învăţământ, astăzi ne punem amprenta finală asupra reformei fiscale”, spunea Andreea Paul Vass, deputat PNL, după adoptarea legii Codului Fiscal.

A trecut aproape o lună de la votul din Parlament, timp în care politicienii nu au contestat noul Codul Fiscal. Tocmai de aceea, criticile preşedintelui au surprins.

„Nu ştiu cum s-a strecurat aprecierea că acest cod fiscal va revoluționa finanțele României prin simpla reducere a unor impozite. Nu ne mai putem permite experimente economice. Aflaţi totuşi în prag de an electoral, trebuie să înţelegem distanţa între tentaţia politică şi realitatea economică”, spunea Klaus Iohannis în urmă cu două zille.

Premierul i-a solicitat preşedintelui să promulge legea.

Codul Fiscal nu l-am scris eu. A fost scris de Ministerul de Finanțe împreună cu consultanții şi a fost votat în unanimitate, inclusiv de PNL”, a venit reacția lui Victor Ponta.

După obiecţiile formulate de preşedinte, liberalii s-au repoziţionat rapid. PNL spune acum că implementarea legii ar fi trebuit pregătită de Guvern.

Noi, PNL, ne-am bucurat și am spus că Ponta ne-a citit programul de guvernare. Am atras atenția că implementarea lui presupune luarea unor măsuri serioase pentru a-l pregăti… Ați văzut vreo măsură de restructurare a companiilor cu capital de stat? Ați văzut vreo măsură pentru a relua investițiile publice, în primul rând?”, a spus Vasile Blaga, copreşedintele PNL.

Iar după ce şeful statului a anunţat că trimite codul la reexaminare, PNL pare să fi uitat că legea a trecut de Parlament inclusiv cu voturile liberalilor.

Dacă vor fi probleme la aplicarea Codului Fiscal, întreaga responsabilitate aparţine exclusiv Guvernului condus de Victor Ponta”, a spus Eugen Nicolaescu, deputat PNL.

Nu poţi să pui o barcă pe apă, dacă nu ai apă dedesubt. Nu pluteşte, nu merge. Guvernul Ponta nu a irigat economia cu investiţii. Barca Codului Fiscal nu poate pluti pe această economie, pentru că este gripată în acest moment”, a spus și Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte al PNL.

Citiți și:

Reacţia lui Victor Ponta, după ce Klaus Iohannis a respins noul Cod Fiscal: “Să le fie ţărâna politică uşoară!”
Reacţiile analiştilor: Reducerea TVA, fisura din Codul Fiscal
Adrian Vasilescu: BNR nu își propune să fie arbitru între autoritățile statului

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/liberalii-intre-codul-fiscal-pe-care-l-au-votat-si-presedinte-417161


Analyse


2025-04-06 06:16:35

General Sentiment: mixed (score: -0.1 magnitude: 1.5)

Subject: Controverse politice privind Codul Fiscal

Entity Sentiment:

  • Partidul National Liberal: mixed (score: 0.1 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • Codul Fiscal: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 6)
  • Klaus Iohannis: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • Victor Ponta: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • Vasile Blaga: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Andreea Paul Vass: positive (score: 0.2 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Eugen Nicolaescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Catalin Predoiu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Valeriu Zgonea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Economy

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Liberalii au sustinut Codul Fiscal, dar criticile presedintelui Iohannis au surprins, iar PNL s-a repozitionat rapid.

Summary: Liberalii au sustinut Codul Fiscal, afirmand ca Guvernul a copiat propunerile economice din programul PNL, motiv pentru care au votat legea. Dupa adoptarea legii, presedintele Klaus Iohannis a criticat Codul Fiscal, considerand ca nu va revolutiona finantele Romaniei doar prin reducerea unor impozite. Premierul Victor Ponta a cerut presedintelui sa promulge legea, subliniind ca a fost votata inclusiv de PNL. Dupa obiectiile presedintelui, PNL a declarat ca implementarea legii ar fi trebuit pregatita de Guvern si a subliniat ca responsabilitatea apartine exclusiv Guvernului condus de Ponta. PNL a criticat lipsa masurilor de restructurare a companiilor de stat si reluarea investitiilor publice.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.