Într-un nou derapaj administrativ, pagina oficială de Facebook a Primăriei municipiului Suceava a fost transformată în blog personal de către viceprimarul Dan Ioan Cușnir. Fără mandat uninominal, dar cu orgoliu de „edil-șef”, Cușnir folosește resursele publice pentru a lansa atacuri la adresa cetățenilor și pentru a-și hrăni obsesia de a fi ceea ce electoratul nu i-a permis niciodată: Primarul Sucevei.

Suceava asistă, în aceste zile, la un spectacol grotesc al egocentrismului politic. Dan Ioan Cușnir, omul care a eșuat în tentativa de a câștiga încrederea sucevenilor la urne pentru funcția de primar, pare să fi găsit „soluția” de a-și exercita frustrările: a luat pagina de Facebook a Primăriei „pe persoană fizică”.

Într-o postare fluviu, marcată de un ton mesianic și de o superioritate de prost gust, Cușnir nu se sfiește să îi împartă pe suceveni în categorii demne de un sociolog de ocazie. Cei care îndrăznesc să-l critice sunt expediați rapid în zona „pseudo-jurnaliștilor” sau a celor care se uită la „Las Fierbinți” și preferă „bătaia cu bâte de la Ruginoasa”.

Pentru Cușnir, elita este reprezentată, desigur, de el și de cei care „ascultă Concertul de Anul Nou de la Viena”, restul fiind doar „zgomot” deranjant. Este incredibil cum un funcționar numit prin negocieri de partid, și nu ales direct de cetățeni, își permite să folosească o platformă publică pentru a jigni gusturile și opiniile contribuabililor care îi plătesc salariul.

Deși ocupă fotoliul de viceprimar doar în urma unor negocieri în Consiliul Local, Dan Ioan Cușnir scrie și se manifestă de parcă ar fi câștigat orașul cu 90%. Textul său, presărat cu promisiuni deșarte și auto-elogieri pentru „lucruri mărunte”, trădează un complex profund. Cușnir se visează primar, vorbește în numele unei întregi administrații ca un lider absolut și ignoră faptul că funcția sa este una secundară, obținută la „masa verde”.

Prin acest mod de comunicare agresiv și discriminatoriu, Dan Ioan Cușnir nu face decât să confirme de ce sucevenii l-au refuzat la votul uninominal. Când confunzi pagina unei instituții publice cu propriul jurnal de frustrări și când îi jignești pe cei care nu îți cântă în strună, nu ești un „lider care face lucruri în liniște”, ci doar un politician care se folosește de funcție pentru a-și impune, dictatorial, opiniile personale.

Am citit ce s-a spus, am urmărit ce s-a făcut, am comparat cu alte orașe și am ajuns la o concluzie simplă: în orașul NOSTRU nu ne lipsește opinia, ne lipsește ierarhia importanței subiectelor.

În fiecare săptămână apar zeci de subiecte.

Nu toate contează la fel. Unele lucruri care par mici sunt importante, unele lucruri care par mari sunt doar zgomot. Asta vom încerca să facem, să spunem ce rămâne după ce se stinge ecoul, după ce dispare zgomotul.

Nu vom vorbi zilnic. Nu pentru că nu am avea ce spune, ci pentru că autoritatea nu vine din frecvență. Vom vorbi când e ceva de pus în context, când e ceva de separat, când e ceva care merită ținut minte. Nu e despre politică, dar nici despre cancan. E despre oraș. Doar asta contează – orașul NOSTRU.

În ultimele săptămâni s-a vorbit mult în oraș.

În mai multe zone din oraș au apărut intervenții care nu arată bine în fotografii.

Curățenie, ordine, lucruri vechi lăsate ani de zile, au început să fie rezolvate fără spectacol într-un singur an. Nu sunt proiecte mari, nu sunt promisiuni, nu sunt motive de entuziasm, dar sunt semne administrative.

Un oraș nu se schimbă când spune ce va face. Se schimbă când începe să facă lucruri mărunte constant.

Nu este prea devreme să vorbim despre direcția sănătoasă din ultimul an; este clară și evidenta pentru cei mulți. Este deranjantă pentru cei pe care i-am demufat de la robinetii banului public, fie ei pseudo antreprenori, fie ei pseudo jurnaliști.

Poate că este prea devreme să vorbim despre rezultate mărețe. Va veni și acel moment. Am promis și ne vom respecta promisiunea. Dar nu este prea devreme să observăm o diferență între zgomot și fapt.

Orașele nu se schimbă din declarații, se schimbă din acumulări mici, zi de zi, saptamâna de saptamâna, luna de luna.

Dacă aceste lucruri mici continuă, va fi un semn. Dacă se opresc, va fi doar comunicare. NOI nu avem de gând să ne oprim. Dimpotrivă, vom accelera.

Este mult sau puțin ceea ce a reușit noua administrație în primul an? Depinde la ce ne raportăm. Dacă ne raportăm la cei 20 de ani dinainte, este mult. Dacă ne raportăm la câte ne dorim să facem pentru oraș, este puțin.

Vă rugăm să aveți răbdare. Vă rugăm să aveți încredere. Avem un plan. Îl vom duce la capăt în liniște, fără spectacol. Dacă nu ne credeți, va rugăm să mergeți în Șipote, în Dom Polski, în Păcii, în Oituz, în 6 Noiembrie, în Ștefan Dracinschi, în Ștefan Tomșa, în Maria Voichița, în Nicolae Labiș, în Ion Creangă, în Ion Luca Caragiale, în Stejarului, în Teodor Neculuta, în Alunului, în Eugen Lovinescu, în Epaminoda Bucevschi, în cartierul Europa și în toate locurile în care am lucrat în acest prim an.

Reluăm șantierele: în Zamca, în Burdujeni, în George Enescu, în Obcini, în parcuri; peste tot unde cei mulți au așteptat prea mult, au fost mințiți, au fost ignorați timp de 20 de ani.

Nu putem să fim pe placul tuturor. Nici nu ne dorim asta. Unora le place festivalul de la Ruginoasa unde își dau cu bâtele în cap, altora le place eleganta și grija față de cei din jur; unii se uită la Concertul de Anul Nou de la Viena, alții la Las Fierbinți. Dar întotdeauna ne vom gândi la cei mulți.

Într-un nou derapaj administrativ, pagina oficială de Facebook a Primăriei municipiului Suceava a fost transformată în blog personal de către viceprimarul Dan Ioan Cușnir. Fără mandat uninominal, dar cu orgoliu de „edil-șef”, Cușnir folosește resursele publice pentru a lansa atacuri la adresa cetățenilor și pentru a-și hrăni obsesia de a fi ceea ce electoratul nu i-a permis niciodată: Primarul Sucevei.

Suceava asistă, în aceste zile, la un spectacol grotesc al egocentrismului politic. Dan Ioan Cușnir, omul care a eșuat în tentativa de a câștiga încrederea sucevenilor la urne pentru funcția de primar, pare să fi găsit „soluția” de a-și exercita frustrările: a luat pagina de Facebook a Primăriei „pe persoană fizică”.

Într-o postare fluviu, marcată de un ton mesianic și de o superioritate de prost gust, Cușnir nu se sfiește să îi împartă pe suceveni în categorii demne de un sociolog de ocazie. Cei care îndrăznesc să-l critice sunt expediați rapid în zona „pseudo-jurnaliștilor” sau a celor care se uită la „Las Fierbinți” și preferă „bătaia cu bâte de la Ruginoasa”.

Pentru Cușnir, elita este reprezentată, desigur, de el și de cei care „ascultă Concertul de Anul Nou de la Viena”, restul fiind doar „zgomot” deranjant. Este incredibil cum un funcționar numit prin negocieri de partid, și nu ales direct de cetățeni, își permite să folosească o platformă publică pentru a jigni gusturile și opiniile contribuabililor care îi plătesc salariul.

Deși ocupă fotoliul de viceprimar doar în urma unor negocieri în Consiliul Local, Dan Ioan Cușnir scrie și se manifestă de parcă ar fi câștigat orașul cu 90%. Textul său, presărat cu promisiuni deșarte și auto-elogieri pentru „lucruri mărunte”, trădează un complex profund. Cușnir se visează primar, vorbește în numele unei întregi administrații ca un lider absolut și ignoră faptul că funcția sa este una secundară, obținută la „masa verde”.

Prin acest mod de comunicare agresiv și discriminatoriu, Dan Ioan Cușnir nu face decât să confirme de ce sucevenii l-au refuzat la votul uninominal. Când confunzi pagina unei instituții publice cu propriul jurnal de frustrări și când îi jignești pe cei care nu îți cântă în strună, nu ești un „lider care face lucruri în liniște”, ci doar un politician care se folosește de funcție pentru a-și impune, dictatorial, opiniile personale.

Am citit ce s-a spus, am urmărit ce s-a făcut, am comparat cu alte orașe și am ajuns la o concluzie simplă: în orașul NOSTRU nu ne lipsește opinia, ne lipsește ierarhia importanței subiectelor.

În fiecare săptămână apar zeci de subiecte.

Nu toate contează la fel. Unele lucruri care par mici sunt importante, unele lucruri care par mari sunt doar zgomot. Asta vom încerca să facem, să spunem ce rămâne după ce se stinge ecoul, după ce dispare zgomotul.

Nu vom vorbi zilnic. Nu pentru că nu am avea ce spune, ci pentru că autoritatea nu vine din frecvență. Vom vorbi când e ceva de pus în context, când e ceva de separat, când e ceva care merită ținut minte. Nu e despre politică, dar nici despre cancan. E despre oraș. Doar asta contează – orașul NOSTRU.

În ultimele săptămâni s-a vorbit mult în oraș.

În mai multe zone din oraș au apărut intervenții care nu arată bine în fotografii.

Curățenie, ordine, lucruri vechi lăsate ani de zile, au început să fie rezolvate fără spectacol într-un singur an. Nu sunt proiecte mari, nu sunt promisiuni, nu sunt motive de entuziasm, dar sunt semne administrative.

Un oraș nu se schimbă când spune ce va face. Se schimbă când începe să facă lucruri mărunte constant.

Nu este prea devreme să vorbim despre direcția sănătoasă din ultimul an; este clară și evidenta pentru cei mulți. Este deranjantă pentru cei pe care i-am demufat de la robinetii banului public, fie ei pseudo antreprenori, fie ei pseudo jurnaliști.

Poate că este prea devreme să vorbim despre rezultate mărețe. Va veni și acel moment. Am promis și ne vom respecta promisiunea. Dar nu este prea devreme să observăm o diferență între zgomot și fapt.

Orașele nu se schimbă din declarații, se schimbă din acumulări mici, zi de zi, saptamâna de saptamâna, luna de luna.

Dacă aceste lucruri mici continuă, va fi un semn. Dacă se opresc, va fi doar comunicare. NOI nu avem de gând să ne oprim. Dimpotrivă, vom accelera.

Este mult sau puțin ceea ce a reușit noua administrație în primul an? Depinde la ce ne raportăm. Dacă ne raportăm la cei 20 de ani dinainte, este mult. Dacă ne raportăm la câte ne dorim să facem pentru oraș, este puțin.

Vă rugăm să aveți răbdare. Vă rugăm să aveți încredere. Avem un plan. Îl vom duce la capăt în liniște, fără spectacol. Dacă nu ne credeți, va rugăm să mergeți în Șipote, în Dom Polski, în Păcii, în Oituz, în 6 Noiembrie, în Ștefan Dracinschi, în Ștefan Tomșa, în Maria Voichița, în Nicolae Labiș, în Ion Creangă, în Ion Luca Caragiale, în Stejarului, în Teodor Neculuta, în Alunului, în Eugen Lovinescu, în Epaminoda Bucevschi, în cartierul Europa și în toate locurile în care am lucrat în acest prim an.

Reluăm șantierele: în Zamca, în Burdujeni, în George Enescu, în Obcini, în parcuri; peste tot unde cei mulți au așteptat prea mult, au fost mințiți, au fost ignorați timp de 20 de ani.

Nu putem să fim pe placul tuturor. Nici nu ne dorim asta. Unora le place festivalul de la Ruginoasa unde își dau cu bâtele în cap, altora le place eleganta și grija față de cei din jur; unii se uită la Concertul de Anul Nou de la Viena, alții la Las Fierbinți. Dar întotdeauna ne vom gândi la cei mulți.