Paznicul a sunat la 112! Doi tineri, prinși la furat într-un magazin din Râmnicu Vâlcea. VEZI ce bunuri

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.gazeta-valceana.ro/wp-content/uploads/2025/02/ARESTAT-RETINUT-14.jpg”]

Paznicul a sunat la 112! Doi tineri, prinși la furat într-un magazin din Râmnicu Vâlcea. VEZI ce bunuri le-au „făcut cu ochiul”

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au dispus, la data de 7 februarie 2026, reținerea, pentru 24 de ore, a doi tineri, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 14.00, polițiștii au fost sesizați, prin apel direct, de către agentul de securitate al unei societăți comerciale din municipiul Râmnicu Vâlcea, cu privire la faptul că a surprins o persoană care ar fi sustras bunuri din magazin.

Din verificările efectuate a rezultat că un tânăr ar fi sustras două discuri cu segment diamantat, pe care le-ar fi introdus în buzunarul gecii, trecând de casa de marcat fără a achita contravaloarea acestora. De asemenea, polițiștii au stabilit că acesta ar fi acționat împreună cu un alt tânăr, fiind vorba despre doi tineri, în vârstă de 20 și 22 de ani, ambii din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Cei doi tineri au fost conduși la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, polițiștii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

spot_imgspot_img

[analyse_source url=”https://www.gazeta-valceana.ro/anchetedezvaluri/paznicul-a-sunat-la-112-doi-tineri-prinsi-la-furat-intr-un-magazin-din-ramnicu-valcea-vezi-ce-bunuri-le-au-facut-cu-ochiul/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.