[analyse_image type=”featured” src=””]
Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Disciplina în Construcții au desfășurat, în ultima lună, o serie de controale pentru a verifica modul în care este respectată legislația privind gestionarea deșeurilor, protecția mediului, precum și deținerea documentelor necesare pe șantierele din municipiul Timișoara.
În urma acestor verificări, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 152.000 de lei.
Pe linie de protecția mediului, cele mai frecvente abateri constatate au vizat neamenajarea accesului auto și a drumurilor din șantiere, murdărirea căilor publice, neutilizarea containerelor pentru depozitarea deșeurilor rezultate din activitățile de construcții, neasigurarea salubrizării organizării de șantier, depozitarea materialelor de construcții pe domeniul public fără achitarea taxei de ocupare a acestuia, precum și deteriorarea spațiilor verzi.
În ceea ce privește disciplina în construcții, polițiștii locali au identificat nereguli precum lipsa autorizației de construire, lipsa plaselor de protecție la schele și a panourilor informative, precum și executarea lucrărilor de desființare fără avizele necesare din partea Primăriei Municipiului Timișoara și a Direcției Județene de Cultură Timiș, în cazul imobilelor situate în zone istorice.
Spre exemplu, zilele trecute, o firmă care executa lucrări pe strada Dr. Ioan Mureșan a fost sancționată cu cinci amenzi, în valoare totală de 15.000 de lei, pentru lipsa rampei de spălare a roților la ieșirea din șantier, neamenajarea drumului de acces din organizarea de șantier, depozitarea deșeurilor direct pe sol și lipsa unui container pentru colectarea acestora, precum și pentru distrugerea spațiului verde ca urmare a tranzitării autovehiculelor. Totodată, au fost dispuse măsuri cu termen de intrare în legalitate.
O altă firmă, care executa lucrări pe strada Alexandru Ioan Cuza, a fost sancționată cu trei amenzi în valoare de 7.500 de lei pentru murdărirea căilor publice, lipsa rampei de spălare și neamenajarea drumului interior, fiind stabilite măsuri de remediere a deficiențelor constatate.
De asemenea, o societate care realiza lucrări de construcții pe Calea Torontalului a primit trei amenzi, în valoare totală de 10.000 de lei, pentru murdărirea carosabilului, deteriorarea spațiului verde și lipsa rampei de spălare a roților autovehiculelor, cu termen de remediere impus.
O altă firmă, care a executat lucrări pe strada Dej, a fost sancționată cu o amendă de 50.000 de lei, întrucât nu s-a conformat măsurilor dispuse printr-un proces-verbal anterior. Concret, aceasta nu a predat deșeurile rezultate din construcții unui operator autorizat, acestea rămânând depozitate amestecat, direct pe sol.
Autoritățile anunță că acțiunile de control pe aceste linii vor continua și în perioada următoare, scopul fiind respectarea legislației și menținerea unui mediu urban curat și sigur.
[analyse_source url=”https://timisplus.ro/amenzi-de-152-000-lei-pe-santierele-din-timisoara-respectati-legea-si-evitati-sanctiunile/”]