După ani întregi de controverse în mai multe județe din țară, modul de operare al Supercom se repetă și în Timiș. Nu printr-o competiție deschisă, ci prin proceduri greu de verificat, acces limitat la informații publice și decizii administrative care favorizează, constant, același operator.

După ce a pășit cu stângul în Stația de Sortare Sud, din Timișoara, compania PSD-istă intră acum pe vârfuri în județ.

Mai mulți primari din Timiș, spun că asupra lor se exercită presiuni politice directe și indirecte pentru a accepta introducerea Supercom în zona contractelor de construcție și demolare. Mecanismul este simplu, brutal și extrem de eficient. Pentru orice autorizație de construire sau demolare, cetățeanul sau dezvoltatorul este obligat de primărie să prezinte un contract cu o firmă autorizată care să preia deșeurile din construcții. Fără acel contract, nu primește autorizație.

Astfel, presiunile urmăresc ca Supercom să fie impusă ca firmă „agreată”, „recomandată” sau de facto unică pentru acest tip de servicii. În practică, asta înseamnă că dezvoltatorii sunt împinși administrativ să semneze contracte cu o singură companie, indiferent de preț sau alternative.

O obligație legală devine astfel o pârghie de control economic, iar primăriile, instrumente de direcționare forțată a contractelor private. Nu prin licitație. Nu prin competiție. Ci prin condiționarea dreptului de a construi.

Rezultatul este un monopol construit administrativ, în care piața este închisă din birourile primăriilor, iar Supercom devine singura opțiune pentru oricine vrea să construiască și să demoleze în județul Timiș.

Sursele noastre spun că aceste presiuni vin direct de la Nicolae Cristian Popovici, fratele vitreg al președintelui CJT,  Alfred Simonis.

Cine este Cristian Popovici și de ce numele lui apare în sfera Supercom

Cristian Popovici este indicat de mai mulți aleși locali și funcționari din județul Timiș drept persoană de influență în discuțiile privind reorganizarea serviciilor de salubrizare și extindere a Supercom în mediul rural.

Potrivit CV-ului și declarațiilor de avere, Cristian Popovici, la fel ca fratele său vitreg, Alfred Simonis, este absolvent al Universității Tibiscus din Timișoara, o instituție privată care a avut, de-a lungul timpului, probleme serioase de acreditare și a fost supusă restricțiilor privind admiterea studenților.

Ascensiunea profesională a lui Popovici începe pe ușa din dos, nu prin competiție sau experiență, ci odată cu pozițiile de putere ocupate de Alfred Simonis.

Astfel, în 2014, când Simonis era director al Aeroportului din Timișoara, și-a angajat fratele vitreg, pe o funcție în care a rămas până în 2016, când a fost plasat la SMART SA. Este vorba despre o companie de stat, deținută de Transelectrica, iar “transferul” s-a făcut, culmea coincidenței, exact când Simonis era director regional.

În scurt timp, Cristian Popovici ajunge director, înlocuindu-l pe fratele său vitreg într-o poziție de conducere strategică, într-o companie responsabilă de mentenanța rețelei naționale de transport al energiei electrice.

Un parcurs profesional construit exclusiv în interiorul instituțiilor de stat, pe funcții de conducere, fără ca experiența lui Popovici,  concentrată în zona de vânzări din mediul privat  să-l recomande pentru domeniul energetic. Această succesiune de numiri arată modul de gândire și de lucru al președintelui Consiliului Județean, Alfred Simonis. Cariere profesionale mediocre, realizate pe nepotism și relații politice murdare.

Si asta nu e tot. În anul 2022, fratele lui Alfred Simonis, a obținut 87.000 de lei de la SMART S.A., iar în declarațiile de avere apar mai multe surse de venit provenite din funcții în companii de stat, toate obținute direct prin numire.

Acest parcurs profesional, construit exclusiv în interiorul instituțiilor de stat și sincronizat constant cu ascensiunea politică a fratelui vitreg, explică de ce numele lui Cristian Popovici apare obsesiv în discuțiile despre extinderea Supercom în județul Timiș. Nu întâmplător.

Potrivit mai multor primari din județ, Popovici este perceput drept veriga politică dintre operatorul de salubritate și administrațiile locale. Nu oficial, nu transparent, ci prin acces, relații și influență exercitată din umbră.

Toate acestea nu au nicio legătură cu competența profesională a lui Popovici, sau cu vreo expertiză în salubrizare, ci țin de poziția sa într-o rețea de putere politică și de accesul privilegiat la decidenți locali, acces construit în ani de fratele său mai mic, cocoțat într-o funcție mare.

Aceasta este influența fără documente, fără semnături și fără asumare publică, dar cu efecte concrete. Concurență descurajată, proceduri golite de conținut și extinderea unui operator privat de casă cu istoric dicutabil, tratată ca soluție unică. Nu prin competiție, nu prin liberă alegere, ci prin presiune.

Pentru moment, nu există documente publice care să ateste oficial implicarea lui Cristian Popovici în contractele Supercom. Însă repetiția numelui Alfred Simonis în aceleași discuții și în aceleași momente ne face să ne întrebăm cât din extinderea Supercom în județul Timiș este rezultatul competiției și cât este rezultatul influenței politice informale?

Operatori din domeniu au tras numeroase semnale de alarmă și susțin că atunci când concurează împotriva Supercom, procedurile sunt greu de accesat, clarificările sunt folosite selectiv, transparența reală lipsește cu desăvârșire, iar contestarea deciziilor devine inutilă în lipsa accesului la documente complete.

Este exact mecanismul documentat anterior în alte județe, inclusiv prin contestații oficiale și hotărâri ale instanțelor. Întrebarea care rămâne deschisă pentru Timiș și Timișoara este simplă. Avem un sistem de salubrizare construit pe competiție reală sau unul închis, controlat politic de președintele Consiliului Județean Alfred Simonis?

Preluarea și operarea Stației de Sortare Deșeuri Timișoara Sud a fost începutul unei serii de nemulțumiri venite atât din zona administrativă, cât și din rândul operatorilor din piață.

Zona a devenit un focar permanent de probleme de mediu, întârzierile în procesarea deșeurilor sunt la ordinea zilei, blocajele sunt interminabile, iar discuțiile despre capacitatea reală de operare duc mereu în sfera de incompetență. Deși aceste probleme nu au fost centralizate într-un raport public, ele au fost discutate anemic la Prefectură, însă fără nici un rezultat.