[analyse_image type=”featured” src=”https://ziaruldelta.ro/wp-content/uploads/2026/02/Sens-unic.jpg”]
Sens unic pe Aleea Spitalului. Primăria Tulcea avertizează că maşinile parcate neregulamentar vor fi ridicate

Primăria municipiului Tulcea anunţă modificări importante în ceea ce priveşte circulaţia rutieră pe Aleea Spitalului, unde a fost instituit sens unic de circulaţie. Măsura a fost adoptată pentru creşterea siguranţei rutiere şi fluidizarea traficului din zonă. Potrivit autorităţilor locale, sensul de mers este stabilit dinspre zona Penny, cu ieşire în strada Spitalului.
„Circulaţia se desfăşoară în prezent conform noii reglementări, iar semnalizarea rutieră a fost montată în conformitate cu avizul emis de Inspectoratul de Poliţie şi cu documentaţia aprobată. Pentru asigurarea fluenţei traficului, este necesară respectarea indicatoarelor rutiere <<Oprirea interzisă>> (…) Rugăm participanţii la trafic să respecte noile indicatoare şi să circule cu atenţie. Vă mulţumim pentru cooperare”, au transmis reprezentanţii Primăriei Tulcea.
Autorităţile atrag atenţia că autovehiculele staţionate neregulamentar vor fi ridicate fără excepţie, întrucât blocarea carosabilului afectează grav fluenţa şi siguranţa circulaţiei.
De asemenea, municipalitatea mai menţionează că decizia a fost luată şi în urma consultărilor cu asociaţiile de proprietari din zonă.

[analyse_source url=”https://ziaruldelta.ro/2026/02/09/sens-unic-pe-aleea-spitalului-primaria-tulcea-avertizeaza-ca-masinile-parcate-neregulamentar-vor-fi-ridicate/”]