Cezar Preda: „Serviciile secrete românești sunt exact cum vor președinții țării noastre”

Nu comisia parlamentară exercită controlul civil al serviciilor de informații, ci directorul acestora – că a fost Timofte, că a fost dl. Maior, că este acum dl. Hellvig, că a fost dl Iliescu, că a fost dl Băsescu, că-i acum dl Iohannis, cele două persoane reprezintă controlul civil al serviciilor secrete românești”, a spus parlamentarul la Digi24, în emisiunea „Kilometrul 0”.

Dacă cumva directorul SRI sau directorul SIE constată că întreg serviciul militarizat nu face ceea ce ar trebui să facă pe lege, are foarte multe pârghii din interiorul instituției ca director să ia măsuri pe regulamentele domniei sale, dacă îi trebuie elemente legale ajutătoare se adresează comisiei Parlamentului și noi elaborăm legislația sau o propunem exact cum o propune directorul sau președintele țării, a explicat Cezar Preda.

Ca să lămurim pentru totdeauna. Știți, un președinte trei ani spune că serviciile sunt foarte bune, pentru că el le controlează, și când nu-i mai convin spune: dom’le, n-am control civil! Serviciile secrete românești sunt exact cum vor președinții țării noastre și directorii acestor instituții”, a subliniat liberalul.

Comisia face controlul bugetului, asigură efortul material al acestor servicii așa cum este prevăzut în buget, răspunde absolut tuturor cererilor pe care le adresează orice persoană din România cu privire la interferența, imixtiunea acestor servicii în viața sa privată, conform legii care ne-a înființat ca și comisie, dar nu că asigurăm controlul civil noi, ci cei care conduc de fapt serviciile, directorii acestora sunt civili, nu militari”, a insistat parlamentarul.

Pe de altă parte, fostul consilier prezidențial Cristian Diaconescu spune că dilema este un pic în altă parte. „Deci cineva a făcut o sesizare, Parchetul, pe baza acestei sesizări în general hotărăște redeschiderea unei urmăriri penale, dacă această sesizare conține elemente concrete noi și dacă s-a acționat cu bună-credință, toate structurile statului sunt obligate să colaboreze pentru clarificarea cauzei penale, indiferent la cine se referă. 2. Dacă această sesizare nu este serioasă, ei, atunci am un mare semn de întrebare în legătură cu rațiunile care par a nu fi de natură juridică, ci de natură politică în legătură cu gestul Parchetului General. Și-atunci avem o problemă. Situația ca atare se referă la funcționarea statului”, a punctat Cristian Diaconescu, fost consilier prezidențial și fost ministru de externe și al justiției.

Discuția a fost generată de faptul că, pentru prima oară de când nu mai e președinte, Traian Băsescu a fost chemat săptămâna trecută în instanță în legătură cu o plângere făcută de Corneliu Vadim Tudor, care susține că fostul șef al statului și-a însușit o parte din răscumpărarea ce ar fi fost plătită în 2005 pentru eliberarea jurnaliștilor români răpiți în Irak.

Cristian Diaconescu a a arătat că nu orice plângere devine penală. O plângere de natură să genereze sesizarea unei instanțe trebuie să nu fie făcută cu rea-credință și trebuie să aducă niște elemente preliminare din care să rezulte că e necesară dezvoltarea acestei anchete. În legătură cu această sesizare, sigur, am văzut o „atenție instantanee” a Parchetului General, deci ar trebui să existe niște elemente de natură să stârnească interesul Parchetului, spune fostul ministru al justiției. Pe de altă parte, subliniază Cristian Diaconescu, lipsește o persoană din sesizare în ancheta Parchetului: generalul Petraeus. „Mă aștept ca Parchetul General să-l citeze pe generalul Petraeus și la fel cum i-a chemat pe Blaga și pe Băsescu, să-l cheme și pe fostul comandant al armatei din Afganistan, fost director al CIA”, a spus Cristian Diaconescu. „Hai să fim un pic raționali, hai să fim un pic serioși”, a îndemnat el.

La rândul său, Cezar Preda spune că, în opinia sa, atunci când instituții ale statului iau decizii care reflectă independența justiției în ceea ce-i privește pe înalți oficiali – șeful statului, fostul șef al statului, primul ministru, atunci conducătorii acelor instituții ar trebui să iasă public și să explice de ce s-a întâmplat așa. „Acum, bâjbâim ca să aflăm de ce a făcut dl Tiberiu Nițu asta. Era obligația domniei sale să iasă să spună”, a punctat Cezar Preda.

Întreaga emisiune „Kilometrul 0” poate fi urmărită AICI.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cezar-preda-serviciile-secrete-romanesti-sunt-exact-cum-vor-presedintii-tarii-noastre-425691


Analyse


2025-04-03 06:01:16

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: Controlul serviciilor secrete romanesti

Entity Sentiment:

  • Cezar Preda: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • servicii secrete romanesti: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • presedinti: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Cristian Diaconescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Corneliu Vadim Tudor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Parchetul General: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • general Petraeus: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Cezar Preda discuta despre controlul serviciilor secrete romanesti si rolul presedintilor in acest proces.

Summary: Cezar Preda a declarat ca serviciile secrete romanesti sunt controlate de presedintii tarii si directorii acestor institutii, nu de comisia parlamentara. Cristian Diaconescu a adus in discutie o plangere legata de Traian Basescu si a subliniat ca Parchetul General ar trebui sa aiba elemente concrete pentru a redeschide o ancheta penala. Discutia a fost generata de chemarea in instanta a lui Traian Basescu in legatura cu o plangere facuta de Corneliu Vadim Tudor. Diaconescu a mentionat si absenta generalului Petraeus din ancheta Parchetului.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.