[analyse_image type=”featured” src=”https://www.impactreal.ro/wp-content/uploads/2026/02/gaze-sirineasa-e3023f2ca7af.jpg”]

La Șirineasa, proiectul de gaze a ajuns într-un punct așteptat de ani de zile. După etape lungi, documente, drumuri și discuții, lucrurile au intrat într-o zonă concretă. Zilele acestea a avut loc o ședință cu toate localitățile incluse în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, în care s-a stabilit clar cum va fi dus proiectul mai departe.
Din acest ADI fac parte Șirineasa, Pesceana, Glăvile și Scundu, iar Șirineasa este liderul proiectului. În cadrul întâlnirii, primarii au analizat studiul de fezabilitate realizat la nivelul asociației. Fiecare localitate își cunoștea documentația proprie, însă prezentarea unitară a arătat imaginea de ansamblu și dimensiunea reală a proiectului.
Primarul comunei Șirineasa, Ion Streinu, spune că s-a ajuns aici prin muncă și prin presiune constantă pe instituțiile implicate: ”„ Am avut ședință zilele acestea cu localitățile care sunt incluse în acest ADI, pentru proiectul de gaze. Suntem în procedura de achiziție a unei firme de consultanță pentru licitație. În acest ADI sunt Șirineasa, Pesceana, Scundu și Glăvile. În cadrul ședinței le-am prezentat studiul de fezabilitate făcut pe ADI, pentru că pe fiecare localitate îl știa deja fiecare primar”
Următorul pas este organizarea unei proceduri de licitație prin care să fie selectată o firmă care să preia tot pachetul. Proiectare, execuție și mentenanță, toate în același contract. Decizia nu este întâmplătoare, ne spune primarul din Șirineasa. Se caută o firmă puternică din punct de vedere financiar, capabilă să lucreze cu resurse proprii și să recupereze ulterior investiția: ”„ Nu vom fragmenta proiectul. Aceeași firmă va face proiectarea, execuția și mentenanța. Ne dorim o firmă solidă, care să poată duce proiectul până la capăt. Sperăm ca undeva în toamna acestui an sau, cel mai târziu, la începutul anului viitor să putem începe lucrările. Este o veste extraordinară. Am ajuns într-un punct în care, sincer, nu mai credeau mulți”, explică primarul.
Pentru Șirineasa, proiectul are un avantaj important. Localitatea beneficiază deja de o magistrală de gaze în zona Lunca, conectată la stația de reglare și presiune de la Popești. Această infrastructură existentă face ca extinderea să fie mult mai ușor de realizat. Conducta va traversa întreaga localitate și va continua până la Pesceana facilitând branșarea tuturor celor patru localități din ADI.
Ion Streinu subliniază că dorința oamenilor a contat enorm în tot acest demers:” „ Sunt aproximativ 1.200 de gospodării care își doresc acest proiect. Noi ne vom branșa din conducta de gaze care este deja pe teritoriul localității. Faptul că avem această magistrală ne ajută foarte mult și ne dă încredere că proiectul se va realiza ”
Momentul în care documentele au fost predate celorlalți primari a fost unul greu de descris. Mulți nu se așteptau ca lucrurile să avanseze atât de repede. Actele au fost obținute într-un timp mai scurt decât estimările inițiale, iar acest lucru a permis ca proiectul să fie luat în calcul mai devreme la nivel bugetar: ” „Când le-am predat documentele și au văzut stadiul real al proiectului, nu le venea să creadă. Am insistat mult, am făcut demersuri continue și actele au fost gata mai devreme. Orice zi contează. Acum suntem luați în calcul odată cu întocmirea bugetului”, spune primarul.
În acest moment, finanțarea aprobată este de 7,5 milioane de lei. Există însă discuții potrivit cărora această sumă ar putea fi raportată la numărul localităților din ADI, ceea ce ar însemna o finanțare mai mare. Dacă această interpretare se confirmă, proiectul ar avea o susținere financiară mult mai solidă.
ADI format din Șirineasa, Pesceana, Glăvile și Scundu a primit această alocare în cadrul unei finanțări mai largi, de aproximativ 200 de milioane de lei, aprobată de Ministerul Dezvoltării la finalul anului 2023 pentru județul Vâlcea. Banii sunt destinați extinderii sistemelor de distribuție a gazelor naturale, iar efectele se vor vedea în zeci de localități.
Așadar, după ani de așteptare, documente și promisiuni, gazele sunt mai aproape ca oricând.

[analyse_source url=”https://www.impactreal.ro/2026/02/06/primarul-din-sirineasa-pune-adi-ul-gazelor-pe-directie-proiectul-iese-din-hartii-si-se-apropie-de-executie/”]