[analyse_image type=”featured” src=””]
Clinica de Radioterapie, parte a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, asigură servicii de radioterapie pentru pacienții oncologici din vestul țării și se află într-un proces continuu de modernizare și extindere a capacității de tratament.
„Secția noastră deservește pacienți din întreaga zonă de vest a țării. Ne adresăm tuturor pacienților care au indicație de radioterapie și oferim tratamente adaptate fiecărui caz. Putem trata pacienții atât în regim de spitalizare de zi, pentru cei care se pot deplasa de acasă, cât și prin spitalizare continuă, pentru pacienții nedeplasabili sau din alte județe”, a declarat dr. Sorin Dema, medic primar radioterapie și șeful Clinicii de Radioterapie a Spitalului Municipal Timișoara.
În prezent, Clinica de Radioterapie dispune de două acceleratoare liniare de nouă generație pentru radioterapie externă. Aceste echipamente permit realizarea unor tratamente complexe, cu energii variabile, alese în funcție de tipul, dimensiunea și profunzimea tumorii. Tratamentele sunt efectuate conform ghidurilor oncologice internaționale și, acolo unde există indicație, pot fi asociate cu chimioterapia, cu scop radiosensibilizator.
„Dispunem de două acceleratoare moderne. Unul este de monoenergie (fotoni 6 MV), utilizând tehnica de radioterapie cu intensitate modulată. Cel de-al doilea accelerator dispune de două tipuri de energie (fotoni 6 și 10 MV) și cinci niveluri de energie în electroni (6, 9, 12, 15 și 18). Cu ajutorul acestuia pot fi tratate tumori localizate la nivelul capului, toracelui, abdomenului și pelvisului, dar și tumori superficiale sau metastaze cutanate”, explică dr. Dema.
Un element important al activității secției îl reprezintă brahiterapia – radioterapia internă, în care sursa de iradiere este plasată în interiorul corpului pacientului. În prezent, această metodă este utilizată pentru tratamentul cancerelor ginecologice.
„Dispunem de un aparat de brahiterapie cu 24 de canale, pe care îl folosim în cazul pacientelor cu cancer de col uterin, endometru sau vagin. Putem efectua tratamente atât postoperator, cât și preoperator”, a precizat șeful Clinicii de Radioterapie.
În ceea ce privește dezvoltarea viitoare a secției, un proiect derulat în parteneriat cu Universitatea de Medicină din Szeged va contribui la extinderea capacității de tratament.
„Proiectul presupune instalarea unui al treilea accelerator. Dacă totul decurge conform planului, până în anul 2027 acesta va fi pus în funcțiune. Ar fi un pas important pentru noi, deoarece am deveni singurul spital public din România dotat cu trei acceleratoare de radioterapie”, a adăugat dr. Sorin Dema.
Clinica de Radioterapie funcționează în două locații:
- Secția de Radioterapie cu spitalizare continuă, situată pe strada Victor Babeș nr. 22, dispune de 24 de paturi și asigură tratamentul și monitorizarea pacienților oncologici aflați în curs de radioterapie.
- Laboratorul de Radioterapie cu energii înalte, situat pe strada Gheorghe Dima nr. 5, în cadrul Clinicilor Noi, este locul unde se efectuează tratamentele prin iradiere.
Toate serviciile medicale sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, pe baza biletului de trimitere. Programările se pot face telefonic, la numărul 0725 067 609, sau online, accesând platforma:portal.spitalul-municipal-timisoara.ro:444/appointments.
[analyse_source url=”https://timisplus.ro/acces-la-radioterapie-moderna-in-timisoara-programeaza-te-la-spitalul-municipal-si-beneficiaza-de-tratamente-oncologice-de-ultima-generatie/”]