Pericol din cauza ploilor. Precipitațiile abundente ar putea reactiva alunecărie de teren

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.campusbuzau.ro/wp-content/uploads/2026/01/surpare-bisoca-.jpghttps://www.campusbuzau.ro/wp-content/uploads/2026/01/surpare-bisoca-.jpg”]

Cod Portocaliu de inundaţii pe râuri din Buzău și Prahova, valabil până vineri, la prânz, perioadă marcată de precipitații abundente. Este avertizarea Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, valabilă în intervalul 5 februarie, ora 21:00 – 6 februarie, ora 12:00. Pe fondul precipitațiilor abundende anunțate pentru astăzi și vineri, este de așteaptat să se reactiveze și alunecările de teren.

În aceste condiții, revine în actualitate situația din comuna Bisoca, acolo unde autoritățile se așteaptă la noi mișcări ale pământului pe Drumul Județean 204C, în zona deja afectată săptămâna trecută.

Drumul Județean 204C este în plin proces de reabilitare. Lucrarea nu a fost încă recepționată de către Consiliul Județean Buzău, beneficiarul investiției. Reprezentanții instituției spun că au notificat constructorul care trebuie să consolideze întreaga zonă, lucrare care, până  ieri, nu începuse.

Primarul Florin Stemate spune că zona respectivă este cu probleme, în perioadele de îngheț-dezgheț, încă din anii ’80.

În prezent, pe Drumul Județean 204C,  în zona afectată, se circulă pe un singur fir. Localnicii din comună se tem însă că șoseaua se va rupe în întregime și vor rămâne fără singura cale facilă de legătură cu localitățile învecinate.

[analyse_source url=”https://www.campusbuzau.ro/pericol-din-cauza-ploilor-precipitatiile-abundente-ar-putea-reactiva-alunecarie-de-teren/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.